Speranta pentru noul an

      S-ar putea sa fim inconstienti sau pur si simplu foarte optimisti, dar noi chiar perseveram si am plecat cu Dragonii la schi si anul acesta. Si pentru ca la noi in casa e pe sistemul " ori la bal ori la spital", am renuntat la prudenta si am fugit pana aici in Slovacia sa probam partiile. Daca tot am gasit zilele libere de sarbatori si nici revelioane cu Dragonii nu prea avem la activ, anul asta am decis sa imbinam activitatile si sa fugim la schi fix de revelion. Pana la urma, ce mod mai bun de a intra intr-o noua decada, decat intr-o alta tara a carei limba nu o vorbesti, cunoasteti?
   
     Am luat cu noi oameni experimentati, un cuplu de prieteni care a fumat deja povestea asta, ca fiul lor e deja major si schiaza minunat si ne-am gandit ca un sfat documentat nu strica si pe frate-meu, care e bun la casa omului, ca nu se sfieste sa te aduca cu picioarele pe pamant la nevoie. Bine, nu stiu daca e la fel de sincer cu toata lumea, dar cu mine nu se sfieste deloc, deci ma pot baza pe luciditatea lui.
   
     Fata de experientele trecute, diferentele au inceput sa apara de la prima ora. Dupa ce toata lumea a fost echipata in costume, castile puse si claparii incaltati, eu am mai stat 1 minut pe loc asteptand sa aud " vreau la baieeee", insa cum nimeni nu am urlat, am pasit chiar increzatori spre partie. Spre surprinderea mea sincera, chiar am reusit sa ajungem toi 4 pe telescaun fara probleme, am coborat in siguranta la finalul cursei si iate-ne sus, la cota x, pregatiti de o coborare de vis. Si ce daca am coborat partia in 40 de minute? Am facut-o impreuna, toti 4, fara sa ne omoram, am lucrat cu schimbul la Dragoni si chair am ajuns jos cu zambetul pe buze. Ok, nu ma laud, un zambet stramb si obosit, in special Consortul, ca el a adus practic Dragonul mic, dar un zambet. Si credeti-ma ca nu a fost asa rau, daca am repetat chestia asta de inca vreo 5 ori, cu mici pauze de vin fiert, ca xanax nu vindeau astia.

     Partea faina e ca maine vrea toata lumea sa o ia de la capat! Partea mai nasoala e ca in cateva|putine  ore se schimba anul si singurii in picioare suntem eu si Dragonii. Ei, ca asa au chef, eu, ca cineva trebuie sa stea cu plozii. Consortul doarme un somn binemeritat si sigur zambeste in somn, la gandul ca in 2-3 ani vom cobori partia in 4 ca niste "profesionisti" ( aia pe care nu ne lasa de tot spatele pana atunci) .
 
    Despre prima zi atat am avut de spus, va las cu urari de bine si sa aveti rabdare cu copiii in 2020! Noi asa ne-am propus si speranta exista, daca si fra a recunoscut ca a fost mandru de mine azi, ca pe o partie plina de rusoaice care urlau la copii, nu m-am facut deloc remarcata :) Credeti-ma, asta e cea mai buna dovada ca exista speranta .
     Va las aici si dovada ca am supravietuit primei zile si nu glumesc, dupa ultima tura, eu si Consortul ne-am imbratisat si ne-am felicitat. La multi ani si voua!
               

                         
   

Cum ma pregatesc de Craciun ca sa-mi placa

      Stiu ca va ganditi cum alerg acasa, ma apuc de facut cozonaci si sarmale, dar tin sa va dezamagesc anul asta si va invit sa faceti la fel.

      Anul asta am inceput sa cumpar cadourile din octombrie, incet si mai ales online. Am avut timp sa prind oferte, sa schimb si sa personalizez, ceea ce trebuie sa recunosc ca e tare fain.
      Nu am mai rupt casa cu curatenia, ba chiar am gasit pe cineva care sa ma ajute constant si  sigur pot sa spal perdele si in ianuarie, dupa ce revenim de la schi. Sincer, nu ca n-as fi vrut, ca nu le spal cu mana, dar efectiv nu am mai apucat si ultimul weekend inainte de Craciun nu mi se pare momentul ideal pentru asa ceva. Am cumparat vreo 3 cozonaci, drept e ca unul s-a topit deja, dar nu-i bai, tot sarbatoare se cheama si daca ma port frumos, sigur imi trimite mama unul bun si adevarat, sper... Daca nu-mi trimite, iar nu-i bai, ca n-ar fi Craciun daca i-am lasa pe parinti sa se odihneasca, asa ca mergem sa mancam cozonacul direct la mama lui, adica a mea.
    Sarmale nu stiu sa fac, deci nu are rost sa incerc acum, sa pun toata familia in pericol, asa ca ma las cu incredere pe mana mamei soacre si promit solemn sa fiu o soacra exemplara peste niste ani, in speranta ca pana atunci invat totul despre sarmale. Totul despre cum se fac, ca la mancat sunt experta si daca nici la vremea aia n-oi fi in stare sa le fac, promit sa platesc eu comanda :).
    Prajituri sigur pica niste capete de tava de pe la mame, deci o dreg eu cumva.
    Bun, acum ca v-ati convins ca nu fac nimic, aflati ca am muncit 3 ore sa fac bradul impreuna cu Dragonii si am reusit sa ramanem si cu aproape toate globurile intregi.
    Ce fac totusi? Am cumparat bilete la Star Wars 3D si la Trenul lui Mos Craciun si asta nu a fost deloc usor pentru Consort, mergem cat de des putem la Targul de Craciun ( Rares si-a cumparat o acadea cat capul lui) si mancam ciocolata de casa, am cumparat ciocolata calda pentru fiecare zi pana la Craciun si cat ne mai ramane din vacanta.  Vom face turta dulce si biscuitii Dnei Craciun, vom lua muuulte gustarele la filme siropoase, mai ales eu, vom vedea Singur Acasa3, mai ales ei, ca 1 si 2 le-am revazut deja. M-am pregatit exact asa cum am avut chef, fara reguli si “trebuie”, fara “ce zice lumea” si anul acesta chiar fara “ nu e voie zahar”. ( dar nu le spuneti bunicilor)
                 

    Si daca vreti sa fiti cu adevarat pregatite in Ajun, musai sa va luati un ruj rosu ( eu sunt pregatita), daca tot nu aveti platouri pentru musafiri, macar sa iesiti bine in poze.
   
    “ ...razbim noi cumva la lumina”
                                IONA Marin Sorescu

Sa traiesti cu o pasare cantatoare.

    Recunosc ca atunci cand am ”comandat” al doilea copil, am cerut de fapt fata. Intre timp am realizat ca si 5 comenzi daca as face, tot baieti as primi, motiv pentru care mi-am asumat in totalitate rolul de #mamadragonilor si cu timpul chiar am inceput sa vad avantajele vietii de mama de baieti. Prima data mi-am spus ca va fi mai usor cu hainele, fara fite, fara rochite, fara asorteuri si asa mai departe. Da de unde? Pai ce credeati, ca Dragonii se imbraca cu orice? Nuuu! Sosetele trebuie neaparat sa se asorteze cu pantalonii, iar vesta de la uniforma nu merge cu orice pereche de blugi. M-am obisnuit si cu asta, dupa multe dimineti in care am schimbat hainele pregatite chiar de ei inca de seara. Acum stiu fiecare soseta cu ce se asorteaza si avem cateva haine la care am renuntat din principiu.
    Apoi mi-am zis ca fetele sunt oricum mai galagioase, vorbesc prea mult, mai ales daca au cu cine semana si, pana la urma, uneori si eu ma obosesc pe mine cu atata vorbarie. No, aici m-am inselat cu adevarat. Sa stiti ca unele gene sunt atat de puternice incat nu tin cont de sex cand se transmit. Dragonul Rares, ca despre el este vorba, nu doar tine pasul cu orice fata la vorbit, dar le poate reduce pe multe la tacere.
   Sincera sa fiu, eu nu mai aud tot ce spune si nu sariti pe mine cu sfaturile de parenting, ca vi-l dau 2 zile si va pun sa-mi faceti un rezumat dupa. Sau si mai bine, va trimit sa o inlocuiti pe invatatoarea lui,  ca sigur are si ea nevoie de 2-3 zile de liniste.
  
   Trebuie sa recunosc ca e simpatic micutul, mai ales daca te prinde odihnit, ceea ce nu e intotdeauna posibil cand te intalnesti dupa masa acasa. Frate-su e deja antrenat, isi face temele, mananca si reuseste chiar sa adoarma pe fundalul povestilor lui, dar uneori cedeaza si el:
                                       Alexandru - Tu asa ai venit din fabrica sau a baut mama prea multa cafea cand erai tu in burta?
                                       Rares - Chiar nu stiu. Oare mama sa fie de vina?


  In concluzie, oricum am da-o, tot vina mea e, indiferent ca e genetica sau cafeaua.


  Sa nu aveti impresia ca nu incercam sa-l tinem ocupat cu activitati sau sa-i umplem timpul. Pe langa orele de scoala si activitatile aferente, are si activitati extra, gen baschet sau inot. Acum incep sa inteleg de ce nu a rezistat la sah si nu ma mir ca nici profesorul nu a insistat sa ramana. Voi cati copii stiti care sa reuseasca sa articuleze perfect cuvintele si chiar sa povesteasca cu intonatie in timp ce se spala pe dinti?


  In copilarie aveam un papagal tare simpatic, Kity care ciripea non stop. Rares imi aminteste foarte mult de el, dar avantajul era ca daca puneai o patura peste colivie si se facea intuneric, Kity tacea instant. La Rares nu functioneaza figura.

We love retro...sau nu?

Stiu un banc fain :” Domnu doctor, am o problema
                                Ce anume?
                                Am dubii! sau nu?”


Bancul e chiar retro, ca daca imi amintesc bine il stiu de la un prieten din liceu, dar sincer cam asa simt si eu legat de seara de sambata.

     Dar sa o luam cu inceputul. Sambata am fost la discoteca. Da! De ce va mirati, ati uitat ca asa era acum 20 de ani? Dis-co-te-ca! V-ati prins, am fost la ”we love retro”. Fain! Atmosfera colorata, galagie, un DJ cu aptitudini de staroste, distractie, ce mai. Singura chestie care m-a socat a fost ce adolescenta chinuita am avut. Serios, voi ati ascultat vreodata E-Rotic? Chin gol. A venit tanti asta, a inceput sa strige Max, don t have sex with your ex, m-a luat cu groaza. Totul pana ne-a intrebat daca ne amintim cum faceam sex la telefon. Pe bune, femeie? In ce an a aparut piesa asta? Noi aveam telefon fix pe vremea aia si la cat costa apelul, terminai inainte sa incepi.


    M-am pregatit pentru seara asta, ca nu ma duce barbatu toata ziua la discoteca si ca sa se vada ca sunt in tendinte, m-am machiat corespunzator si tare. Alta dilema a mea: cum rezistam frate cu toata chestia aia pe fata seara de seara, ca sa nu mai spun ca de multe ori asa adormeam. Daca stau sa ma gandesc bine, nici nu aratam rau la varsta asta, tinand cont ce faceam atunci. Toata seara am avut senzatia ca mi se inchid ochii de la machiaj si mi-am cerut scuze in gand pentru fiecare atrocitate din facultate.
  Dar nu ma plang, ca am avut in gasca cu noi o prietena iesita cu o ora inainte din sala de operatie (era la munca, nu pe masa) si care duminica  dimineata, cand noi inca nu ne beam cafea, ea era inapoi pe metereze, unde a si ramas pana seara la 8. O suspectez ca a fugit la munca de frica sa nu ii punem pe replay E-rotic.
  Restul mi-au placut, doar doamna de la Culture Beat m-a speriat cand a intrat cu bastonul pe scena (glumesc, avea un sceptru), dar pana la urma sunt de inteles si artistii astia, ca au si ei o varsta. Apropos, stiati ca Coolio are 56 de ani? La Coolio m-am emotionat, recunosc. Cred ca aveam vreo 13 ani cand a aparut filmul Dangerous Minds si ne-a chemat mama de la somn si ne-a lasat pana la sfarsit sa-l vedem. Cand se lanseaza ultimul episod din Star Wars promit sa fac si eu vizionare cu Dragonii, sa ma tina si minte, ce mama cool sunt. La Rednex n-am mai rezistat, dar ma gandesc ca astia nu-s asa in varsta, mai am sanse sa-i vad cu alta ocazie :)))

  De departe cea mai mare distractie au fost spectatorii, nu toti, doar cei care incercau cu disperare sa para mai tineri si de data asta am vazut mai ales barbati. Din pacate rezultatul nu cred ca era cel dorit de ei, ca pareau mai degraba niste batrani scapati de la vreun bal mascat. Cred ca de la o varsta turul pantalonilor trebuie sa revina la locul lui, altfel lucrurile arata cel putin ciudat.

 Deci, care ati mai fost sambata la Retro Party, sariti cu comentariile, dar sa nu va luati de Coolio aici, ca nu-i loc.


P.S. Tot sambata am aflat si eu ce articol de imbracaminte e ”houdie”, pe vremea mea ii zicea ”solex” :))


 

Drumul spre ”sa imbatranim impreuna”

   Azi a aparut la noi in casa prima pereche de ochelari si nu ma refer la cele 15 perechi de ochelari de soare ale mele. Nu! Vorbim de ochelari seriosi, de vedere, pentru citit si privit ironic pe deasupra lor. Cum ar zice Consortul ” e de la varsta”, ca el e ala care a trecut de 40 de ani la noi in casa.
     

  
   Sincera sa fiu, nici eu nu prea ma laud, ca desi vederea mea pare sa reziste onorabil ( deocamdata) pe mine par sa ma tradeze altele. Daca acum ceva vreme, ma plangeam aici de semnele de uzura prezentate de electrocasnice, acum duc o durere de spate care ma pune uneori la pat, banuiesc ca tot ”de la varsta”. As rade daca nu m-ar durea, ca eu cand ma uit la noi, parca tot la 20 si ceva ne vad, singurii din peisaj care nu-mi dau la socoteala sunt Dragonii. Habar n-am cand am trecut de la caratul lor in brate peste tot, intr-o vreme in care cele 10 kg nu mi se pareau mare lucru, la ridicatul cu greu al ghiozdanelor lor. E drept ca intre timp oamenii de aproximativ 40 de ani mi se par incredibil de tineri, barbatii fara par sunt sexy, sutienele push up eficiente, ochelarii de vedere o fita, tocurile din indispensabile au devenit ”de ocazie” si lista ar putea continua, dar nu vreau sa va stresez.
 
    Nu ma intelegeti gresit, ca nu ma plang, doar profit de moment sa fac o balanta, daca tot am dat cu capul de realitate. Sunt si parti bune, nu zic nu, desi trebuie sa recunosc ca sunt uimita ca deja am ajuns la faza aia din viata cand vad ”live” ca moda revine, imi amintesc ca am mai purtat candva modelul de fusta de acum sau mai rau, cand m-am trezit vorbind de un moment din trecut cu ”acum 20 de ani”. Pe bune? Acum 20 de ani nu trebuia sa am vreo 5?


  
   Cand ne-am casatorit, sa imbatranim impreuna parea un drum foarte indepartat, dar acum, cand prin casa se ratacesc tuburi de diclofenac, ochelari de vedere, suporturi lombare si genunchiere, parca nu mai pare asa departe. Daca stiti cumva, sa-mi spuneti si mie cand incepe aia cu ”isi traiesc a doua tinerete”, ca din prima n-am inteles mare lucru. Si la ”a doua” ramai asa cu toate durerile, te obisnuiesti cu ele sau cum? Intreb pentru un prieten .

Comunismul prin ochii Dragonilor

     Circula zilele pe tv astea un clip promotional foarte fain cu Mihai Șora, pe care il ador, deci sa nu spuneti nimic rau de dansul. Sa revenim  la clip, poate l-ati vazut, nu ma intereseaza prea mult la ce face reclama, dar ne-a dat motiv de discutie in casa. Dragonul Alexanndru ne-a atras de cateva ori atentia ca el nu intelege reclama si ca vrea sa stie copilul care e treaba cu povestea din clip. Ne-am pus la bataie si eu si Consortul amintirile, sa le creionam Dragonilor epoca ”de aur”. Nu stiu cat au inteles ei, dar noi ne-am infiorat la cateva faze.
                                   

    Ceea ce atunci facea parte din cotidian, azi li se pare copiilor de neinchipuit, mai ales ca prima lor intrebare a fost ” si de ce nu pleca lumea din Romania?” Pentru ca nu ”era voie”. Le-am povestit de frigul din case si din scoli, de lipsa de alimente din magazine, de lipsa luminii si a televiziunii, de sucul si portocalele care apareau de Craciun. Le-am spus ca aveam desene 30 de minute in weekend si un calup cu Stan si Bran, ca Ceausescu vorbea ore intregi la televizor. Le-am povestit haotic, asa cum ne-am amintit, dintr-o lume parca dintr-o carte. Sunt inca prea mici sa inteleaga, dar trebuie sa recunosc ca intrebariel lor naive, au o logica imbatabila:
    
   Rares- Dragnea a trait pe timpul lui Ceausescu?


   Noi-Da, era foarte tanar, dar a trait.


   Rares- Si atunci el de ce se poarta asa? Vrea sa fie si el dictator?


     Le-au ramas inca multe lucruri neclare si presimt ca vom mai avea de povestit, mai tarziu. Pana atunci ne-a ramas de explicat de ce nu comandam de pe net, daca nu erau lucruri in magazine sau de ce nu plecam in concedii in alte tari, daca in Romania nu se gasea nimic. Rares e nedumerit de ce incercau oamenii sa treaca Dunarea inot, ca a vazut el barci anul trecut la Orsova.


  Stiu ca sunteti impresionati de Dragoni si subiectele alese de discutie din familia noastra, dar nu sa nu va faceti o impresie gresita pana la capat, azi dimineata au desfasurat un concurs de mirosit sosete si acum au o competitie de alergat lumina rosie a unei lanterne, deci vom reveni mai tarziu la subiectele serioase.
                     

Naiba s-o ia de scoala din Romania!

     Ma uit la femeile astea care au fost nevoite sa puna mana pe telefoane si sa cheme parintii la scoala. N-au avut alta optiune. E saracie mare si mai sunt doua saptamani si copiii aia mici cu ghiozdane prea mari vin iar la scoala. Cu visuri si galagie, cu uniforme noi si haine cumparate special pentru scoala. Si ele, Doamnele nu ii pot primii in clasele murdare cu pereti scorojiti.

     E 8 dimineta si parintii si-au luat ore/zile libere sa ajunga la spalat pereti si mutat mobila. Salile de clasa se rotesc in fiecare an si in fiecare an, Doamnele o iau de la capat cu sunatul. Exista in fiecare clasa un tatic, o mamica, uneori un bunic care ii poate anunta si pe restul. Se aduna oamenii si muta dulapuri pe scari, demonteaza jaluzele si zugravesc pereti. Doamna trage langa ei “pentru copiii ei”, muta materiale, da cu mop-ul, muta harti si biblioteci. Nu asa credea ca va fi meseria asta, dar copiii sunt mici si nu pot cara toate caietele in spate, au nevoie de dulapioare. Clasele nu mai miros ca pe vremuri a petrol din podele, acum trebuie spalate, reparate, sterse si copiii sunt buni  si merita. E o lupta totul si parintii se plang, dar vin la ajutor si la reparat si strang bani si renoveaza an dupa an alta  clasa.

    Si te intrebi pana cand? Pana cand Doamnele vor trebui sa sune dupa parinti? Pana cand vom face totul noi, parintii? Pana cand scoala din tara asta va fi asa? Nici nu mai stiu cine e ministrul educatiei acum si nici nu mai conteaza. Atunci cand scolile arata asa cu o saptamana inainte sa inceapa scoala, ai esuat ca tara, nu ca putere politica!
 
   

Inchiriez mama responsabila pentru activitatile enervante !

      Cum s-a luat vacanta de vara, am bagat ghiozdanul Dragonului in camara impreuna cu plasa plina de caiete, asa cum le-am luat din dulapiorul din clasa. Da, stiu, rusine sa ne fie!


      Am luat constiinciosi lista de lecturi pentru vara, caietul de lucru suplimentar si ne-am facut planul inca de la sfarsitul lunii iunie. Habar n-am ce s-a intamplat pe parcurs, cred ca ne-au incurcat concediile, drumurile peste tot si nicaieri, poate doar ne-a batut soarele in cap, ideea e ca ne-am trezit in 18 august cu cartile tot in plasa in camara. Lista de lecturi a ramas o nota, undeva in telefon, iar caietul de lucru mai are inca foile lipite din editura.


    Cat de grav poate fi pana la urma? Mai sunt 3 saptamani de vacanta, timp berechet sa rezolvam problemele, sa dam pisica de la unul la altul si sa ne facem mea culpa ca am lasat plodu de izbeliste.
Am convocat copchilu si i-am prezentat situatia dramatica, dar sincera sa fiu nu l-am vazut prea marcat si nici prea dornic sa remedieze situatia, asa ca a ramas pe mine sa trag de el sa-si faca temele, sa citeasca, sa intram si noi in randul oamenilor responsabili.


   Daca sedinta de familie am tinut-o duminica, am decis sa incepem si noi ca tot omu lunea, asa ca luni, am asezat copilul la masa, cu caietul in fata, gata de lucru. Dupa 10 minute scheuna deja de plictiseala, ca de ce el, de ce frati-su e la desene, ca vrea si el sa simta ca e vacanta etc. M-am luptat cu el cat m-am luptat, am dat gata niste exercitii de scriere si am fost obosita cat dupa o sedinta de 3 zile. Acum, sincer, caut mama responsabila sa ne traga pe toti de maneca la timp, sa faca teme cu Dragonul si care sa stie cum se fac literele de mana, conform programei scolare. Nu radeti, ca de va intreb acum cum se face ”K mic, de mana” sunteti varza toti. Acum ati dat toti o cautare pe google, ca asa am facut si eu, dar vedeti ca trebuie sa si respectati spatierea caietelor. Sic!

  Se da acum o lupta in mine, de fapt mai multe, dar sa le luam pe rand. Inca de cand au aparut Dragonii, principalul meu tel a fost sa-i stiu fericiti ( ce surpriza, nu?) Fericiti asa deplin, fara apasari, fara stresul care pana la urma tot il vor cunoaste, fara ”trebuie”, ” rusine”, ”ce zice lumea” si toate replicile alea care iti fura sufletul si te transforma zi dupa zi. Am incercat si eu si Consortul sa ii invatam cu ”ar fi bine”, ”poate ti-ar placea” si chiar periculosul ”ce vrei tu”. Cum sa fac eu acum sa-i explic copilului ca TREBUIE sa faca teme, sa citeasca si toate alea? Am incercat cu ”poate ti-ar placea”, dar a zis ca ”nope, am incercat si nu-mi place!!!” Ataat!
Asta a fost ieri, ca azi am cedat si am trecut la variantele mai dure: ” daca vrei sa mai mergi la bunici, ar fi bine sa iti termini temele pana in weekend” No, acu sa-l vad!


  Acum m-am linistit, ca am rezolvat 3 probleme deodata. Mananca din 10 in 10 minute, bea apa din 2 in 2 si s-ar duce si sa duca gunoiul in timpul de lectii. Atat de multe cu o singura fraza!!!


  In loc de concluzie, va rog pe astia care ati iesit cumva la liman in viata, incurajati-ma si pe mine. Spuneti-mi ca nici voi nu aveati chef de lectii la varsta lui, dar a mers si fara sau v-a lovit un dor de invatat la un moment dat si a fost ok. Aia care mai aveti pe acasa vreo mama gata sa struneasca copii, ziceti cu cat o inchiriati pe ora. Sa nu credeti ca n-o am si eu pe mama si cand vine vorba de facut lectii, mie inca mi-e frica de ea, dar cumva in rolul de bunica nu mai e asa convingatoare, nu stiu de ce.
  Cum o fi, cum n-o fi, o rezolvare trebuie sa gasesc, ca cica intra in datoria mamei. Pai nu stiu cum e prin alte parti, dar cand eram eu copil, replicile sunau cam asa ” foarte buni copii, amandoi au intrat la facultate, dar e tot meritul mamei! ea s-a tinut de capul lor!”


   






     

   

Cum m-am intors obosita din concediu

                              Stiti care e cel mai rau vin?
                               ... vin ...din vacanta


      Sincer, cam in stadiul asta am fost eu zilele trecute, cu mentiunea ca as fi avut nevoie de vreo saptamana de somn ca sa-mi revin dupa concediu, dar lucrurile nu sunt niciodata cum ai vrea, asa ca am intrat in focuri la job din prima zi. Norocul meu ca am lasat Dragonii la bunici, unde si-au exercitat conform traditiei dreptul bratarilor de la all inclusive si au stabilit cu uimire ca functioneaza si la tara, nu doar la hotel.
     Noi, astia mai mari nu am fost asa norocosi si ne-am intors direct la frigiderul porno si la 128 de ture consecutive de spalat haine, ca am plecat cu tot dulapul dupa noi.

     In primul rand anul asta am plecat in concediu cu scopul clar de a fugii de kg in plus, asa ca am stabilit din start ca ramanem activi si nu uitam de noi pe sezlong cu berea in mana. Nici nu prea aveam cum, ca de cand au mai crescut Dragonii, s-a extins si raza de actiune care trebuie permanent acoperita.



     Dar sa o luam frumos cu inceputul. Dimineta, dupa trezire, urma imediat ritualul pregatirii pentru plaja, chiar inainte de micul dejun, ca sa fie timp suficient pentru crema cu SPF (obligatoriu 50) si filtre combinate sa patrunda in piele. Doua bucati Dragoni, unsi din cap pana in picioare, am facut un calcul rapid si aproximativ, cam 15 000 cm patrati de piele la o tura de cremuiala, de minim 2, la nevoie de 3 ori pe zi. Asta ne duce in 10 zile la aproape 400 000 cm patrati de piele data cu creme de subsemnata, la care se mai adauga si una bucata Consort, prin urmare, cand ajungeam la mine imi venea sa iau o gura de lotiune de plaja si sa ma culc.


    Oricat de complicat pare procesul anterior, in maxim 30 de minute eram gata de iesit, incarcati cu toate papornitele pentru plaja, de la prosoape pana la lopatele, de la cremele de protectie pana la echipamentul de snorkeling, inclusiv pentru Dragonul mic, care desi nu inoata inca, poate are nevoie.
Din camera ajungeam imediat lansati in epopeea micului dejun, pe care v-am povestit-o aici, apoi intr-un glorios final, pe plaja.


   La ora 11 fix, un grec cu veleitati de latino lover incepea zumba la terasa de pe plaja, asa ca hotarate, gagicile ( a se citi mamele obosite) ne prezentam punctuale la ora cu Antonio. Nu stim cum il chema in realitate, dar asa i-a zis Consortul si dupa vreo 3 zile convinsesem si vreo 3 poloneze ca asa il cheama. Adevarul e ca omul asta muncea pentru banii lui, timp de 40 de minute scotea sufletul din noi pe melodii latino. Am rezistat vreo 5 zile, muzica era faina, miscarile la fel, distractie, ardeam conform smartwatch-ului cam 450 kcal, singura teama a noastra era tot de Antonio si tipetele lui de incurajare : ” this is my team!!!  Yes, we are!!!! Move it!!!!” urmate invariabil de o saritura peste cel putin un scaun, el, nu noi :), asa ca in ultimele zile l-am tradat de Antonio si am optat pentru niste cocktailuri la ora 11. Bine si asa!

   La 11:30 o domnisoara cu trasaturi mongoloide si o engleza cu puternic accent slav incepea Aqua Gym in mare, ora la care primii inscrisi erau sotii din echipa noastra, urmati indeaproape de noi, astea alergate la zumba, care veneam lesinate si ne faceam relaxarea la ora de gimnastica. La ora asta nu am ars noi cine stie ce calorii, dar am ras cat pentru un an, ca nu oricand ai ocazia sa vezi barbatii facand gimnastica in apa, la indicatiile unei domnisoare.


   La ora 12, lesinati de atata ”odihna” pe plaja, ne taram cu copiii la piscinele cu tobogane, dupa inca o cremuire, aranjat tricouri de protectie, sepci si indicatii, ne trageam si noi sufletul la umbra, doar cat sa ne revenim inainte de pranz. Pe la ora 16 o luam de la capat cu cremuiala, pregatirea, tricouri, sepci, bagaje, plaja...fara Antonio,de data asta.


  Nu am stat degeaba nici seara, mai ales ca ne-am prins repede ca nu prea aveam cum sa ne facem tare de ras, ca eram singura echipa de romani care ajunsese in ultimii ani la hotelul asta. Bine, asta daca nu il punem la socoteala pe Constantin, un roman din Oltenita, care lucra la intretinere pe 700 euro, dar era absolut decis sa revina in tara, unde citise el pe net ca a ajuns minimul pe economie la 4500 lei. Nu am vrut sa ii stricam omului visul, dar l-am sfatuit sa gaseasca un contract ferm inainte de a renunta la viata din Grecia. 
Cum spuneam, noi ne-am vazut de activitati si seara, am fost turistii perfecti, aia care participa la toate concursurile si provocarile. Nu va pot pune filmari, dar va puteti imagina cam cum a castigat Consortul premiul de Mister Resort sau cum am cantat noi, 6 adulti si 4 copii din dotare ”Dragostea din tei” in limba romana la karaoke, pentru un public format din rusi, slovaci si polonezi, ca francezii se desfasurau cu alt concurs, la alta terasa, unde evident ca am activat si noi.


      Va las o poza cu Antonio in plin exercitiu creativ la seara greceasca, v-am spus ca omul asta isi muncea banii.
                 

   A trecut intre timp prima saptamana de job, maine incepe alta, iar noi am inceput sa aruncam cate un ochi pe ofertele last minute din august, ca acusi trece Untold si trebuie sa ne odihnim si noi cumva.

 




  
  





   

Marea din copilaria noastra

     Am fost unul dintre copiii norocosi ai comunismului, asa negru cum a fost el. Am prins putin, doar 7 ani, dar am amintiri multe.

     Una dintre cele mai tari chestii erau concediile la mare. La noi la mare. Pe vremea cand litoralul romanesc mai avea hoteluri, iar in Marea Neagra nu-si varsau bosii apele reziduale.
     Nu aveam masina, asa ca daca bine imi amintesc mergeam la mare pe rand, cu masina unuia dintre bunici. Un an cu Zambilica ( dacie 1300 bleu), iar in celalalt an cu dacia crem a celuilalt bunic ( nu cred ca am botezat-o).  Porneam dimineata fooooarte devreme, pe la ora 3-4, sa parcurgem o buna bucata din drum pe racoare, ca aerul era “conditionat ” de vreme, iar pe Tranfagarasan faceam popas peste noapte, cam cum facem noi in drum spre Grecia la Nis sau Skopje :))). Ma rog, cam la fel, dar in cort sau in masina, ca dadea eroare booking-ul. Ne canta mama tot drumul, ca ea era cu programul artistic la noi in casa, iar tata facuse rost de niste statii, cu care comunicam cu prietenii din celelalte masini, fite ce mai vreti! Nici informatia digitala nu era tot timpul perfect pusa la punct, motiv pentru care ne-am intors intr-un an de la Miercurea Sibiului dupa biletele de concediu ( un fel de vouchere printate pt astia mai tineri), ca fara ele nu ne primeau aia la hotel. Practic pe la 4 am plecat spre mare, iar pe la 7 am mai plecat o data, cu bilete cu tot. Benzina era la portie, masina nu avea a.c.,dar nici nu-mi amintesc sa-si fi dat ai mei in cap pentru asta. Am plecat iar la mare, sanatosi sa fim.

     Amintirile cu marea sunt amestecate pe ani si se diferentiaza dupa coloritul activitatilor. Intr-un an am vazut eu cu mama o fetita frantuzoaica tunsa gen depeche si ne-am bagat in primul “salon” sa furam si noi modelul. Mi-a placut tare mult vreo 15 minute, pana m-a vazut tata si a decretat ca m-am tuns ca o capra. Am behait de jale vreo 2 ore si am renuntat o vreme la moda pariziana.

    Tot cu tata imi amintesc de aruncarile peste mana in mare, motiv pentru care am vrut sa-l invatam si noi pe Dragonul cel mare azi sa sara de pe tac’su in apa, dar si-a dat plodu cu genunchiul in fata si am zis ca poate noi, astia comunisti eram mai sportivi din fire. Oricum imi amintesc ca pe vremea aia inghiteam cu placere apa de mare pentru o tura de sarituri si chitaieli, acum nu-mi mai vine sa ma ud pe par, vorba aia. Ai mei nu prea faceau nazuri la jucatul cu noi in apa, ca telefoane cu net nu aveau si nici la facebook nu aveau acces. Seara, mai canta cate o tanti la o terasa si dansam toti pana cand noi, copiii adormeam pe scaune. La micul dejun cobora tata cu un prieten de familie sa ia ceai si unt, ca aveam noi in camera conserve :) pentru all inclusive.

     Mama se ocupa din timp de tinutele pentru concediu si daca ne miscam cu talent, ne luam si niste accesorii de la poloneze la Techirgiol, cred ca mai am si acum niste bratari albe sculptate pe acasa. Aveau alea niste bratari de scoici colorate, moarte nu alta!

    Sa nu credeti ca am luat-o pe ulei cu vremurile demult spuse, dar mi-am amintit chestiile astea faine, ca tot suntem in concediu cu Dragonii si le las aici, poate le vor citii ei peste cativa ani. Ma duc sa fac o saritura in mare, daca o putea Consortul sa ma ridice si sa ma arunce in apa, cu riscul de a-mi uda parul.

    Poza e recenta, pe vremea mea ( zise baba) nu aveam aparate digitale, iar Dragonii dau mai bine la poza 😉

 

Dragonii ce mananca?

      Scriu articolul asta de la mare, cred ca ma macina problemele existentiale de la atata soare si relaxare.

      Ma uit pe plaja asta lata si cu greu mai gasesc copil mai slab decat Dragonii. Cum ar putea fi altfel, ca parca se hranesc cu aer si nu, tabara nu i-a calit sa manance orice. De fapt nu stiu ce mai mananca zilele acestea. Dragonul Alexandru e intr-o perioada  cvasivegetariana, ceea ce e ok, nu il oblig sa manance carne, iar Dragonul Rares nu are nici o dorinta de a incerca ceva nou, mai ales daca nu are gust dulce. Legumele sunt bleaky, fructele sunt “ nu, multumesc”, pastele nu stiu astia sa le faca, pizza are si ciuperci, burgerii au si rosii, dimineara nu au chef de oua si uite asa, dupa 2 zile i-am lasat sa se descurce. Pana acum au mancat in 3 dimineti clatite si in 2 cereale cu lapte, iar la pranz , stati sa ma gandesc... mai nimic si la cina, tot aia. De la atatea incercari de a-i hranii, cred ca mi s-au dezvoltat  niste extracapacitati de cantarire mancare din ochi si apreciere dupa lingurite( inca 5 si gata).

       Am incercat toate variantele etice, agreate de normele de parenting, nonetice, disperate, de santaj sau orice alta varianta, ba chiar le-am explicat cum au nevoie de proteine si carbohidrati pentru muschi. Nu stiu zau cu cine seamana, dar nici macar pizza sau cartofii prajiti nu ne mai salveaza, ca sa-l citez pe Dragonul Rares :” mai lasa-ma, femeie, ca am inteles!” O fi inteles el, dar tot nu mananca, asa ca am abandonat. Sper sa ma prind eu cum face, ca tare bine m-as lipsi si eu de niste mancare si nici modelul cu coastele la vedere nu ma deranjeaza.

       Acum sa nu va imaginati cumva ca s-au transformat Dragonii in niste legume letargice, care dorm la soare. Nici vorba! Se alimenteaza cu orice prind dulce sau cu sucurile negociate pentru alea 5 lingurite amarate de mancare, plus ca la cat stau in mare, ii suspectez ca au baut si o cantitate semnificativa de apa sarara. Una peste alta, daca le facem analizele, s-ar putea sa fie chiar ok.  De energie nu duc lipsa si nici de perseverenta, mai ales Rares, care ma intreaba cu stoicism la inceputul fiecarei mese :”putem alege ce vrem noi?

                              Da, doar sa mancati

                              Ok, aleg desert”  

       Si uite asa mai trece o zi de concediu si pana sa ne dezmeticim, schimbam fructele de mare pe ciorba de perisoare si pestele pe paste cu branza, pana or invata si grecii sa gateasca pe gustul Dragonilor. 

       In rest suntem foarte in forma toata trupa, mai ales ca trecem neremarcati intre zecile de rusi din hotel. Nu suntem noi cei mai cuminti, dar ei sunt mai vocali, mai inalti si cu siguranta mai antrenati decat noi.   Si unde as mai fi avut eu ocazia sa dansez cu Dragonii pe “Coco Jumbo” ? Ma rog, de dansat eu si Alexandru, ca Rares are o retinere fata de orice manifestari publice ale talentului si asta chiar nu stiu de unde a mostenit-o, ca si eu si tat’su parca am fi fost circari in alta viata, nu ratam nici o ocazie de spectacol. 

  

      Gata cu povestile, intre timp ati observat ca am tricou de diva, daca
nu l-ati vazut

vi-l mai arat odata.

      

      

       

 

Despre tabara cu seriozitate

    Inca de cand am decis sa trimitem copilul in tabara, am tot auzit expresii ca ”se caleste”, ”foarte bine, sa se caleasca!”, ”lasa-l sa mearga, asa se caleste!”


    Zilele trecute chiar am fost luata la misto pe celebrul grup de tabara, pentru ca am cerut sa se respecte regula stabilita de acasa cu invatatoarea de  a vorbi o data pe zi cu copiii. Mi-a raspuns foarte ironic un parinte pe care evident nu il cunosc, a carui relatie cu propriul sau copil nu o pot descrie, ca ”copilul lui rezista o saptamana fara el”, iar noi, astia care vrem sa vorbim cu copiii suntem niste parinti odihniti, care le ingradim independenta din teama ca vom ramane fara ”obiectul muncii”


   Acum vreau sa explic cum vad eu treaba asta, desi vorba Consortului ”calul moare de drum lung si...”


   In primul rand copilul ”rezista” in foarte multe situatii. Si copilul meu si al tau si in general, cam orice copil rezista. Problema mea e ca atunci cand am trimis copilul in tabara am stabilit cu el niste reguli pe care sa le respectam amandoi, el si eu. El are o lista mai lunga, de la bunul simt invatat acasa, la dusul regulat, sortarea hainelor murdare, ascultarea fata de doamna invatatoare si ceilalti insotitori si multe altele. Eu m-am angajat ca voi fi aici in orice moment va avea nevoie, ma voi gandi la el si odata pe zi ma poate suna sa-si aline dorul si sa imi spuna orice doreste si nu poate sau nu vrea sa spuna celor care sunt acolo cu el. Atat! Nu i-am promis cadouri daca e cuminte, nu i-am spus ca voi fugi la el daca se plictiseste, nu voi submina autoritatea cadrelor din tabara, doar voi fi aici, pentru el, o data pe zi, in cea mai deosebita si cu siguranta covarsitoare experinta din viata lui de pana acum.


   In principiu, cam asa arata relatia mea cu copilul de obicei si nu am de gand sa imi incalc angajamentele in fata lui, indiferent de cat de ironici si viteji sunt altii. Ieri am intrat intr-o sedinta si mi-am rugat seful din start sa ma scuze daca ies pe nepregatite, dar daca suna copilul voi vorbi cu el un minut. E inca mic, nu e obisnuit cu telefonul ( are acum telefon in mod exceptional in tabara) si suna atunci cand are voie. Deci da, am decis ca saptamana asta voi fi pregatita sa ii raspund oricand, eu sau tati.


  A doua problema o am cu ” sa se caleasca” Dar pentru ce ii pregatiti, dragi parinti? Sa se caleasca pentru ce? Adica timp de 8 ani i-ai pregatit sosetele si chilotii, i-ai facut baie si nu l-ai lasat sa se descurce si acum l-ai trimis in tabara sa se ”caleasca”? Te-ai trezit dupa 8-9 ani ca copilul nu stie sa-si faca patul si in loc sa ii explici tu, te-ai gandit ca mai bine invata in tabara? Sa fie altii ”aia rai”?


   Nu ma intelegeti gresit, sunt sigura ca vor veni mai puternici si mai independenti de acolo, stiu ca vin mai bogati sufleteste si mai ordonati, dar daca acasa vor gasi niste parinti care le vor spune ”ti-am spus eu” sau ”nu e asa usor fara noi, nu?”, nu ii veti aduce mai aproape de voi.

Sa mearga in tabara, sa se caleasca...mama!

     Am trimis Dragonul in prima tabara de o saptamana! No, tot e bine ca am inceput deocamdata cu Dragonul cel mare si cu doza mica de propanolol... noi, nu copilu. Daca v-ati intalnit cu mine saptamana trecuta cand inca eram viteaza, va anunt ca mi-a trecut in noaptea de dinaintea plecarii, asa pe la ora 2. Pe la 2:30 a.m. inventariasem deja tot bagajul terminat la 10 p.m., iar pe la 3 a.m inca nu eram sigura daca are nevoie de 2 sau 3 prosoape. Dar chiar, oare cate i-am pus pana la urma?  Ma rog, se descurca el, sa se caleasca, sa vada cum e fara prosoape, ca de aceea l-am trimis in lume.
Sandwich-uri!!! Cate? Cu ce? Nu se strica pe drum? Drum? Cate ore? Pe unde ? De ce autocarul are un geam lipit cu banda scotch? Banda scotch? Aer conditionat? Caldura? Cum, merge in tabara asa mic??? Singur? Ai emotii? Gata, nu mai merge doar cu propanolol!
      Prima zi a fost mai grea, azi am redevenit functionali. Am uitat sa va spun ca l-am plasat si pe Dragonul mic la bunici, am sterilizat si catelul, vecinii sunt plecati in tari mai calde in concediu ( apropos, daca cititi, aici e totul ok) practic toata casa e de nerecunoscut, linistea o sa ne duca la nebuni. Si pentru ca aveam prea mult timp la dispozitie, am decis cu Consortul sa facem curatenie in dulapuri, sa ne pregatim hainele pentru concediu, sa ne mai relaxam si noi cu gandul la relaxare, plaja, soare. Am vazut intre timp vreo 45 de poze pe grupul cu tabara, am dat zoom la nesfarsit incercand sa-l gasim pe al nostru (nu radeti), am mai dat de vreo 6 ori zoom pe farfuriile cu mancare, apoi am triat vreo 18 tricouri pentru domnul sot. Intre timp a sunat Dragonul sa se planga ca erau cartofii cu prea mult ulei, am mai vorbit cu vreo 3 parinti sa ne consultam cum ni se pareau copiii dupa glas, am mai ales 6 perechi de bermude si gata, vine seara si s-a mai dus o zi. Cu putin noroc, maine primim si poze in care se vede si copilul nostru si din fata, pana atunci e ok si din spate il cunoastem, important e sa se distreze. Ca ramane nemancat nu-mi fac mari probleme, ca oricum nu era asta sportul lui preferat si dupa ce revenim si din concediu, il bagam in cantonament la bunici, sa recupereze.
    De Dragonul mic nu am multe sa va spun, ca de cand e singur la bunici, pentru prima data in viata lui, nu a avut nimic sa ne spuna si nici noi nu am vrut sa-l inoportunam. Singura mea problema, ma rog, nu e singura, dar e  noua, e ca nu am stiut cat de greu e sa trimiti copiii simultan in locuri diferite. Esti cu gandul in doua parti tot timpul, parca imi joaca sufletul ping-pong intre Paltinis si Izvoarele (Hunedoara), cu oprire la Cluj, ca na, v-am zis ca trebuie sa facem si bagajele pana una alta.
       

Ce mostenesc copiii de la noi?

Stiti vorba aia ”nu realizezi cat esti de ciudat pana nu ai un copil exact ca tine”?


Cam asa sunt eu, doar ca la mine a fost musai sa fac doi copii, ca era nedrept sa ia doar unul toate apucaturile mele. Asa, s-au mai impartit intre ei, ce-i drept ca a mai contribuit si Consortul cu niste obsesii si uite asa, pe Dragoni iti vine uneori sa-i mananci. Mda, apoi iti pare rau ca nu i-ai mancat cand ai avut ocazia.


Sa luam de exemplu dimineata de azi. O zi oarecare de joi, zi de scoala...simplu. Dar eu cand zic dimineata, cititi ora 5:15. Pai da, ca asta e ora la care m-a strigat prima data Dragonul Rares. Am sarit din pat, am fugit pe 5 carari la el in camera, sa ma intrebe copchilul ”unde e tricoul albastru cu Manchester”. Asta a fost primul moment cand m-a coplesit iubirea si am vrut sa il mananc...cu tot cu pijama. I-am spus ca e la spalat si s-a culcat Dragonul linistit la loc, cam 20 de minute. La 5:40 m-a strigat iar sa ma intrebe daca s-a spalat tricoul, apoi dupa 10 minute mi-a aminitit ca i-am promis ca azi poate sa mearga la gradi imbracat in fotbalist. Sa ne intelegem: copilul nu face fotbal, de fapt nici macar nu e pasionat de sportul asta. Dar saptamana asta aveau voie sa mearga costumati sa exemplifice o meserie si el a ales costumul de fotbalist...3 zile la rand. Acum stau si ma gandesc ca nici nu-i rau, putea sa se imbrace in manelist si unde naiba gaseam eu telefon de aur si lanturi de asortate???

Interesant e ca, desi nu am facut o fata, Rares reuseste sa suplineasca cu brio pretentiile vestimentare ale celei mai fitoase fetite. De mai bine de 6 luni decide singur cu ce se imbraca, ceea ce nu e rau, dar incepe Apocalipsa daca bluza nu se asorteaza cu pantalonii sau blugii skinny sunt la spalat.
Buuun, cam asta e cu imbracatul si nu ne facem probleme ca stim de unde a mostenit problema. Grav e ca la asta se mai adauga si toate celelalte fixuri, mostenite amestecat si amplificat. Adica, daca vii la noi in vizita, poti sa te joci cu ce vrei, dar lego-urile se pun la loc intr-un singur fel si nimeni nu o face mai bine si mai precis de Dragonul Alexandru. Seara, povestile pe cd se asculta intr-o anumita ordine, asta doar dupa ce timp de 10 minute, fiecare isi aranjeaza plusii din pat. La scoala trebuie sa ajunga printre primii, de la gradi trebuie sa plece printre primii si tot asa.
Ma gandesc cu groaza la ce urmeaza, mai ales ca Alexandru isi da ochii peste cap intr-un maaare fel, zici ca m-a vazut pe mine in adolescenta, iar Rares a inceput deja sa tranteasca usi, oare cu cine o fi semanand? Enervant rau!


Sincer, nu stiu cum va simtiti voi, cei din generatia mea in calitate de parinti, dar mie imi vine de multe ori sa o sun pe mama si sa imi cer iertare. Nici nu mai stiu exact pentru ce, dar cand ma gandesc cat de bine seamana Dragonii cu mine, sigur as avea o lista simpatica. Imi primul rand, imi pare tare rau pentru toate diminetile in care nu am vrut sa dorm, singura mea consolare e ca macar l-am trezit de fiecare data si pe frate-mio.

Sa-ti fiu eu jumatate...

     E la radio de ceva vreme deja piesa asta ”Lasa-ma sa-ti fiu eu jumatate!”, sigur ati auzit-o si sincera sa fiu mie chiar imi place, suna bine. Eu am o problema cu mesajul si nu al piese in sine, ci cu mesajul asta pe care ni-l transmite societatea pe toate canalele media: ”Jumatate de placeri si de pacate”.
    
     Mda, clar asta e marea problema! Placerile ne incurca pe toti. Daaa, astea grele nu le putem duce noi singuri, placerile si dezmatul :). Acum parca il aud pe Consort ”daca mergi cu perechea, cheltuiala e dubla si distractia pe jumatate”. Are dreptate omul, dar sa-l vad eu pe ala care-ti zice asta cinstit, fara suparare. O data nu auzi o cerere de genul ” lasa-ma sa-ti fiu jumatate de rata la banca, jumatate de treziri noaptea la plansul copilului, jumatate la spalatul vaselor”. Vreau sa iti fiu jumatate din criza de nervi cand ai pus 5 kg, cand nu-ti sta bine parul, cand te trezesti cu fata la cearceaf fara motiv! Vedeti ce romantic suna? Deci se poate, eventual ar putea sa bifeze amandoi punctele pe care se ofera sa le imparta. N-ar fi tare asta? Vreti sa va casatoriti? Ia parcurgeti voi cu atentie foaia asta si vedeti la ce va bagati si la ce nu.” E treaba ta sa faci teme cu copiii, n-am bifat pe formular,da?”
    
     Serios, va dati seama ca asa ar trebui sa arate un angajament? Bine, inteleg, asta cu placerile, pacatele, vine de la sine, nu zic nu, ca pana la urma toti avem nevoie de cineva cu care impartim sticla de vin si ciocolata aia mare.
     Imaginea asta siropoasa ar trebui schimbata si cu siguranta rata divorturilor si despartirilor s-ar reduce considerabil. Pai cine nu ar rezona cu o rugaminte cinstita, daca s-ar oferii din start sa fie jumatate la aspirat, jumatate la cura de slabire, jumatate la facut mancare, spalat haine si mai ziceti voi toate chestiile care se impart cinstit sau necinstit.
    Acum, sincer ma gandesc si la ei, barbatii, cum ar reactiona daca ne-am  oferii sa le fim jumatate mesterit, jumatate la toate sculele alea mari si mici pe care le inghesuie prin debarale. Cinstit, ma vad invartindu-ma o dupa masa pe langa el cu un instrument necunoscut in mana, sa reparam jumate/jumate chiuveta din baie. Tare, nu? Si daca tot am facut jumatate din treaba, hai sa-mi fii jumatate 10 minute, pana comandam geanta si pantofii de pe net si le platim, bineinteles.
   Exista totusi o chestie care nu are nevoie de nici o imparteala: fac barbatii gratare. Adica ei fac singuri gratare, dupa ce primesc carnea pregatita, legumele pregatite, farfuriile se aseaza singure pe masa, se strang singure si se spala, practic treaba asta nu are nevoie de nici o jumatate :))).
  



  





                                          

Vremea copilariei lor

   Doi Dragoni,7 ani de gradinita, 14 Serbari, 7 activitati de 8 Martie, plicuri cu poze de toate dimensiunile, magneti de frigider, cei mai frumosi magneti de frigider cu ”te iubesc, mama”, felicitari colorate, plase intregi de hartie colorata transformata in flori si pasari si cadouase ... sute de amintiri pentru mai tarziu.
   Habar nu am unde au fugit toate si cum m-am trezit de mana cu ”ala mic” in fata unei usi albe, asteptand sa intram la evaluarea psihosomatica pentru inscrierea la scoala. Mai stresata eu decat copilul, m-am dezmeticit cu foaia de inscriere in mana, intrebandu-ma ce urmeaza. Serios, ce urmeaza?
  In jurul meu unii dintre prieteni au bebelusi de cateva zile, altii isi pregatesc copiii pentru facultate. Ar trebuie sa ne simtim puternici acum? Am scapat de noptile nedormite din cauza plansului si a sticlelor de lapte. A trecut vremea scutecelor, a salopetelor flausate, vremea suzetelor si carucioarelor.
Am schimbat deja un rand de biciclete si trotinete, am rupt tobogane si jucarii, am calcat pe sute de piese de lego. Si acum? Ce urmeaza acum?
   M-am trezit intr-o seara, la masa, lucrand dintr-o gazeta matematica si mi-a venit sincer sa strig dupa mama. Simteam ca trebuie sa fie prin zona, altfel cum sa fac singura matematica? Dar mama nu era pe aproape si langa mine statea Dragonul cu ochii mirati de mirarea mea. In clasa a 9 a, cand am intrat la Liceu in clasa de Limba Franceza, am fost convinsa ca divortul meu de matematica avea sa fie definitiv si iremediabil. M-am inselat, s-a intors perfida sa ma chinuie dupa atat amar de ani. Pana la urma nici nu mai conteaza, uneori se pare ca si genetica isi bate joc de noi si uite asa ajunge copilul sa fie pasionat, ati ghicit...de matematica. Pana ajunge cel mic la faza asta, mai am doua sanse. Fie ma ajuta si pe mine mostenirea naturala si ajunge copilul pasionat de literatura (sansele bat vertiginos spre zero), fie pricepe asta mare cum sta treaba si il mediteaza el.
   Oricum ar fi, ma uit la ei naucita in timp ce-mi povestesc cu ardoare despre o melodie pentru ale carei versuri ma simt mult prea batrana sau in timp ce-mi explica ei ca ” Ianis e muuult mai tare ca Gica Hagi”.
   Am ascuns intr-o punga, in dulapul meu doua body-uri pufoase, primele cu care i-am adus din maternitate si bratarile albastre de plastic cu numele. Ma uit la ele, ma uit la ei si ma intreb ”Si acum? Acum ce urmeaza?”
 
 

Dragonii si moda

  De la primele ecografii care confirmau sexul viitorilor bebelusi, am tot auzit ce usor va fi cu baieti ca nu sunt pretentiosi, nu au nevoie de multe haine etc.
Recunosc ca primii ani nu au fost complicati, in special mersul la gradinita era simplu de rezolvat: pantaloni de trening si o bluzica de bumbac, comoda, nu mare filozofie. Cand dragonul Alexandru a inceput scoala lucrurile s-au schimbat putin, dar nu s-au complicat prea tare: blugi, bluza alba +vesta de la uniforma, singurele variatiuni apar in zilele cu sport cand revenim la trening. Pana aici lucrurile au fost foarte simple, am mai adaugat in dulap cate o camasuta si niste pantaloni ”de buni” pentru sedintele foto, petreceri si iesit la mall.
 Sincera sa fiu nici oferta magazinelor in materie de haine de copii nu e asa ofertanta pe parte masculina cum e la fetite. Daca luam de exemplu orice magazin care are raion de copii si cautam ceva pentru baieti, e usor: dupa 4 rafturi cu rochite de tull, urmeaza 5 rafturi de rochite cu paiete, 8 standuri de colanti, 14 de tricouri cu unicorni, apoi in spate, pe colt, pe 5 umerase si 3 rafturi sunt toate hainele pentru baieti de la 0 la 12 ani. Practic intri, pui mana pe 3 perechi de pantaloni odata, in drum spre iesire apuci si 3 tricouri, te uiti la masura, sa nu fie mici, ca mari tot o sa-i fie bune la un moment dat, si gata cumparaturile de sezon pentru baieti. Cu pantofii e si mai usor, ca tenisii merg la orice, iar daca e frig ghetele sunt general valabile.
 Stiu ca pana acum m-ati invidiat toti cei care aveti fete, dar stati linistiti ca lucrurile nu raman asa la nesfarsit. Cu Alexandru a fost relativ usor, el a avut cateva haine care nu le-a vrut si pace, in rest nici o problema. Adevarata distractie a inceput acum, cu Rares care isi alege hainele dupa cum se aliniaza planetele. Inca nu am prins exact algoritmul dupa care ii plac sau nu anumiti pantaloni in anumite zile sau de ce uneori pantalonii si bluza aceluiasi set ”nu se asorteaza”. Din motive de eficientizare a timpului dimineata si pentru ca la ora aia nu gasesc nici macar dulapul, de obicei pregatesc seara hainele, uneori pentru cateva zile in avans. Uneori lucrurile par sa functioneze, insa alteori pare hotarat sa nu accepte nimic, asa ca isi alege singur tinutele. Prin urmare a mers la gradi in toate combinatiile posibile: cu pantaloni rupti in genunchi, ca ”aia se potrivesc”, cu tricou desenat peste bluza cu paiete, cu tricou cu paiete colorate sub bluza de trening, cu jambierele de fotbal in loc de sosete sau cu tricou de la nationala de fotbal ca piesa principala, trend setter, clar! Ce admir la el e increderea cu care isi poarta tinutele si felul in care isi alege momentele de razvratire. In principiu stie ca nu e cazul sa sara calul daca e mami la sedinta si ei sunt doar cu tati acasa si daca vede ca se incinge prea tare atmosfera, zice ca mine si face ca el, adica se duce pe furis, se catara ca maimuta pe rafturile de la dulap si apare direct costumat.

  Sa nu credeti ca am scris toate astea ca sa ma plang, ci doar sa va spun ca daca ramaneti in pana de idei cu ce sa va imbracati dimineata, vi-l trimit pe Rares si va compune el o tinuta in doi timpi si trei miscari.