Pereți crăpați și uși trântite

       Aproape mai și nici un articol. Nici măcar nu am explicații pentru asta, că eu, sincer, nu știu când a trecut atât din 2023. M-am dezmeticit azi, vorbind cu Domnul  Consort, care deja ma certa de câteva săptămâni câ m-am lasat de treabă. Bun, deci in primele luni din an am suferit de o fractură de logică și inspirație. Asta nu inseamnă ca m-a lovit inspirația, dar simțeam nevoia să analizez o situație.

     Din limitatele mele cunoștiințe, rețineam că preadolescența incepe la 8-10 ani și durează până la 10-12 ani, când debutează pubertatea. La Dragonul mare imi amintesc destul de bine momentele de hotar, că nu ai cum să nu remarci cand incepe perioada ”o urăsc pe mama” la copilul până atunci blând și calm. A trecut preadolescența, a început pubertatea, inca suntem la faza ”o urăsc pe mama”, dar cu o anumită drăgălășenie si obligatoriu instigat de mama care și-o caută cu lumânarea. Până la urmă nu o pune nimeni să coboare din mașină in fața școlii, cu atât mai puțin să cerșească îmbrățișări ca un cățel de pripas. E drept că un cățel de pripas ar putea chiar să le primească. Mama se poate alege cu un ”pa, mami” șoptit sau printre dinți, dupa caz. Revin, asta e situția cu primul născut, care te uraște cu limită si responsabilitate. Cu totul altfel stă treaba cu Dragonul mic, la care nu ai cum să știi când s-a terminat o fază și a debutat alta, ba chiar e posibil să te afli intr-o conjucție de etape aducătoare de furtuni. Pe la 1 an si 3 luni a intrat in ”terrible twos”, etapă pe care am urmarit-o cu interes până pe la 5 ani, cand am renunțat să mai așteptăm să treacă. Probabil că suntem in mijlocul preadolescenței de ceva vreme, din moment ce se apropie de 10 ani, dar cum ușa de la camera lui pare să aibă viață proprie, ne-am cam pierdut reperul punctului de start. Pe de altă parte, peretele de langa ușa de la camera lui frate-meu avea o crăpătură veșnic prezentă, incât eu așa am crezut că e modelul. Dragonul mic nici măcar nu se agită când vreau să-l pup in fața școlii, că dispare intr-un nor de praf înainte să apuc să cobor din mașină.

    Privesc cu interes la ai mei cum se transformă si aștept să văd ce ne mai așteaptă. Trebuie să recunosc că mi-am exersat răbdarea, dar și noi abilităti în a-i provoca și a scoate ce e mai bun/rau/inedit din ei. Până urmă cu cine să își exerseze toanele și nemulțumirile dacă nu cu noi? Asta nu înseamnă că nu avem și momente de iubire, dar vor rămâne veșnic ascunse de ochii publicului sau cel putin până vor ajunge ei pe la 40 de ani și eu la multi peste 60...sper!