10 si ceva..

     Sa fie 10 ani si ceva de cand sunt mama. Maine sunt 10 ani de cand s-a nascut Dragonul, dar mama am devenit candva inainte, undeva intre prima ecografie si cele 7 kg de portocale mancate in ultimul weekend de sarcina. 7 kg ca asa a fost oferta la un supermaket in anul ala. Puteai cumpara la pret fix cate portocale incapeau intr-o galeata. Consortul a bagat 7 kg in ea, galeata o mai avem si acum. Alexandru nu e mare fan portocale. Oare s-o fi scarbit atunci? 

     Ultima luna de sarcina mi-o amintesc cel mai bine, cred ca ma urmareste inca. E ok, ca prima luna de dupa nasterea lui nu prea mi-o amintesc . Ce vreau sa zic e ca nu inteleg cum au trecut 10 ani! Eu inca nu mi-am revenit dupa sarcina si "asta micu" imi explica cum e cu iphone 12 si de ce cica merita banii. 

     Imi amintesc perfect fata botita si rosie, cea mai frumoasa pe care o vazusem eu vreodata. In clipa aia, pe masa din maternitate am murit si inviat cand l-am vazut. Nimic, niciodata nu a mai fost la fel! Imi amintesc si decibelii care razbateau din camera bebelusilor pana in salon, facandu-ma sa ma intreb daca mai are sens sa plecam acasa sau sa platim cinstit sa ne cazeze la ei macar 2 luni. Am plecat intr-un final acasa, cu un landou mult prea pentru zgaiba mica ce tocmai intrase in vietile noastre cu surle si trambite.

     Ce n-am inteles niciodata a fost cum m-a facut copilul asta mic atat de mare. Si nu vorbesc de fizic, desi a avut si acolo o contributie insemnata. Cand m-am vazut in prima oglinda, eram convinsa ca nu au scos medicii tot. I-am cerut Consortului sa ma duca inapoi sa verificam, ca burta ramasese pe pozitie. M-a facut insa mare, un om mare, cu o menire in lume. Sa fiu mama lui. M-am prins repede ca asa cum eu l-am facut pe el, el a facut mama din mine. Si o  creste de 10 ani si ceva...

                                        

Filme si pastile

           12 zile pana la Craciun... si foarte putin pana la o supradoza de filme de sezon.  Stiu, pana la urma cine ma pune? Sincera sa fiu,  nu ma pot abtine. Din momentul in care apar primele reclame cu propunerile de maratoane de filme , mi se decupleaza ultimul neuron disponibil si intru in atmosfera. 

           Nu stiu daca ati remarcat, ma rog, poate ati fost ocupati in ultimele saptamani si nu stiti, filmele astea se desfasoara in principiu in 3 platouri special amenajate, zapada lor nu te uda pe pantofii de piele intoarsa si nici bezelele nu se topesc absolut gretos in ciocolata calda. Actorii sunt in general aceiasi, unii dintre ei au avut apogeul carierei pe vremea Melrose Place sau chiar Dallas ( sper ca ati vazut filmul cu Bobby)  si tipele astea au acelasi aceeasi coafura indiferent ca se trezesc pe partie sau la petrecerea de Craciun. 

           Stiu, sunt rea, nu se cade sa-ti barfesti prietenii, fie ei si virtuali. Dar cum pe unii ii vad si revad de la 10 dimineata, jur ca simt ca ne cunoastem suficient cat sa ii analizez. Singura mea problema e ca nu apar filme in ritmul in care ma uit eu, nici astea de Craciun nici serialele nordice cu crime, dar asta e alta poveste care ma chinuie si in restul anului. 

           Mai am si alte dileme majore in perioada asta, ca na am timp liber, cum ziceam 12 zile pana la Craciun si inca 6 de carantina si in seara asta iar se pierde Kevin in New York si eu nu mai rezist. Stiu ca face si el parte din magia Craciunului, dar pe mine ma dispera pustiul ala. Singura simpatica din film e doamna cu porumbeii, dar pe cand apare sigur sunt la bucatarie dupa a 8 a tura de popcorn pentru "seara de film". Avantajul de sambata asta, fata de saptamana trecuta, cand a ramas iar copchilul ala singur acasa, e ca am ceva miros si poate nu mai ard floricelele.

          Sigur va intrebati daca suntem bine. Multumim, suntem toti ok. Consortul a trecut cate o ora , doua prin fiecare simptom descris in definitia de caz, pesemne nu era deloc decis daca sa fie asimptomatic sau simptomatic usor, copiii se trateaza cu jocuri pe computer, ca nu-i mai streseaza nimeni sa iasa la joaca afara, eu m-am  uitat 2 zile la o ceapa taiata din bucatarie intrebandu-ma daca sa o arunc sau sa o pastrez de decor. Daca pana vinerea viitoare nu ne inecam cu vreo enormitate de vitamina D sau nu facem vreun soc de vitamina C, de Craciun vom fi fresh ca panselutele primavara. De plictisit nu ne plictisim. Am ajuns la capatul internetului...de doua ori si ne-au sunat de la Netflix sa ne ceara parerea pentru niste scenarii, in rest totul bine. 

                                                  

        Va recomand cu tarie sa aveti grija de voi si sa ramaneti negativi, cat o mai fi din perioada asta! Noi am incercat, dar cumva nu ne-a chiar iesit, dar voi mai aveti o speranta. Acum va las ca incepe un film de Craciun fain...ceva cu un han, un el si o ea si zapada din aia care nu face mizerie. 

       Simtiti-va liberi sa radeti la postarea asta, ca e ok, din fericire ne-a ramas simtul umorului.

Prosecco si mamaliga

        Ma ridic buimaca la 8 si un sfert, pe sunet de copii si "buna dimineata " strigat din 10-15 voci. Dragonul mic e conectat deja la scoala online, dar eu am ratat trezirea. Noroc ca a fost tac'su pe faza. Bine si asa, ca e vineri si mai e timp. Paine in ou la micul dejun, ca te-a pus naiba sa promiti aseara, spanacul si ouale la fiert si fugi!  Lasa ca te-au mai vazut oamenii fara machiaj si oricum jumatate din fata e sub masca, asa ca nu mai stai in oglinda.

       E doar o zi de vineri, nimic deosebit. Bussines as usual, intalniri pe teren, fugi acasa pentru o conectare online la meeting, fa liniste in casa cu promisiuni si amenintari, scoate agenda din canapea in ultimul moment pana nu porneste camera, mai pune niste fixativ si gata! Meeting, un decont de trimis, doua mailuri restante si un ochi pe whats app, unde colegii mai au putere sa rada. Putini, dar buni

.

      Hai ca nu mai e mult si undeva, pe la 6 sunt pe sezlong, in gradina cu un pahar de prosecco in mana. O poza de instagram tot iese cumva pentru sufletul meu. Asta da saptamana productiva!  Cativa prieteni sunt prin Turcia, ca la ei e toamna mai blanda, te gandesti ca nu e rau nici la tinein curte. Mai tine vreo 7 minute linistea, pana se aude prima voce "mamaaaa, mi-e foame!" Normal ca ii e foame, azi ai gatit doar de 2 ori si, asa ca sus si de la capat. Faci ultima foaie din meniu in mers spre aragaz si castiga detasat mamaliga cu branza. Bei romantic paharul de prosecco in timp ce amesteci cu lingura de lemn in mamaliga si te bucuri pe geam de ultimele raze de soare caldut de toamna. 

      Stiti gluma? " eu folosesc doar vin bun cand gatesc.Uneori pun si in mancare"

      In final am ramas cu poza asta, ca e din realitate. 

                                  

       

       

     

Angajam personal in sistem hibrid

     In perioada asta cand freamata lumea sub presiunea scolii hibride, tot stau si fac calcule cu Consortul. Ne-am tot gandit si batut capul cum sa ne impartim, cum sa tinem si Dragonii in scoala si bunicii in siguranta si pe noi normali la cap. Ma rog, ultima parte pare sa fie cel mai greu deziderat pana la urma.

     In aceasta lume smart si deloc functionala, la noi in casa e pe sistemul hibridul hibrid. Una bucata Dragon, clasa a 3 a face cursuri de la 12-16, cealalta bucata Dragon, clasa intai, face cursuri de la 8-11:30. Drumul spre si dinspre scoala dureaza vreo 20 min, masa trebuie asigurata de subsemnata, temele se fac din mers, job-ul isi cere drepturile. Asta e saptamana light, in care copiii frecventeaza scoala. In urmatoarea saptamana, platim tribut scolii online si cotizam la producatorii de anxiolitice. Simplu, in concluzie, nu e mare lucru, avem nevoie de un sofer care sa duca si sa aduca cate una bucata Dragon odata la 3-4 ore si cel putin inca o persoana disponibila sa ii supravegheze si sa faca teme cu ei. Cu putin noroc, persoana care stie matematica si romana si e calificata sa predea la clasa intai si a 3 a, ar stii sa faca si o supa buna de gaina intre 2 teme si eventual, un pilaf cu carnita. Ideal ar fi sa se asigure si ca nu avem chiloti intinsi la uscat in spatele Dragonului care transmite live. Nu suntem pretentiosi, daca stie si niscaiva engleza, ar fi vis, macar nu am mai avea nevoie si de o a treia persoana in peisaj. Daca nu se poate, asta e, mai prind ei de pe la televizor cate ceva. 

      In conditiile astea, cred ca ar functiona sistemul hibrid gandit in amanunt de guvernantii nostri dragi, ca altfel nu pot intelege cum s-ar putea descurca 2 parinti cu slujba full time. Daca ati gasit solutii eficiente pe care mintea mea blonda nu le-a descoperit inca, transmiteti-mi-le si mie, inainte sa retrag copiii in munti si sa le iau o turma de capre. De homeschooling nu poate fi vorba, ca ar fi prea mare pericolul si pentru ei si pentru mine. 

    Daca nu ma puteti ajuta cu nimic, cumpar doua capre pentru inceput. 

Cine ne saboteaza serile?

    Daca tot e vara si vacanta, chiar si de la scoala online, am profitat si am cantonat copii la tara, la bunici, pentru 2 saptamani. Stiu, ne urati acum, dar dincolo de faptul ca ne-am ales cu 2 saptamani de "concediu" de la parentigul obisnuit, ne-am gandit ca nu le strica o tura de decuplare de la play station.

    Asa ne-am gandit noi, ca ei nu par prea incantati de faptul ca "se schimba nu stiu ce sezonul vietii" pe Fortnite si "baga aia niste skin-uri " noi si ei nu sunt pe faza sa si le cumpere. I-au tocat la cap pe bietii bunici cu termenii de gamming, ca a inceput sa-mi zica si soacra-mea ca nu stiu care din sat e cam "nub".

   Bine, le-am lasat carti de citit la fiecare, am impartit volumul de citit pe zile, ba chiar am stabilit si o recompensa daca isi fac norma la citit, dar tot nu am scapat de obsesia Fortnite. Ba chiar le-am promis ca mai pornim noi play station-ul sa isi faca actualizarile, din cand in cand. L-am pornit odata chiar inainte sa plecam la niste prieteni, dar cand am vazut ca dureaza 2 ore actualizarea, ne-am lasat pagubasi si am plecat sa bem un vin cu oamenii. Nu inainte sa promita Consortul ca il vinde ( play station-ul, nu vinul), ca il arunca pe geam, ca il duce in pod s.a.

   Am revenit la sentimente mai bune dupa vreo doua zile, mai ales ca dupa insistente si rugaminti, ne-au convins Dragonii sa ne logam la Fortnite sa luam nu stiu ce "caracter" care disparea in noapte aia si era drama mare daca ramanea copchilul fara, ca era "al doilea caracter cel mai preferat". Mno, am zis bine, cat de greu poate fi? Intram pe joc, luam dracovenia, intre timp calc o rochie si o camasa si iesim si noi prin oras, seara, ca oamenii fara griji. De mult ne-am tot propus sa iesim ca turistii prin Cluj, fara Dragoni, sa ne simtim si noi ca-n concediu, fara ora de venit acasa. Asa aveam de gand, dar l-a apucat chiar atunci pe Fortnite actualizarea si am stat sa-l pazim 3 ore, ca zicea ca e gata in 14 minute si ratam promotia la personajul vietii. Faina seara, am tot asteptat in chiloti, sa-mi trag rochia pe mine si sa plecam, pana pe la 11, cand am realizat ca se inchid terasele, timp in care Dragonii ma intrebau la telefon din 5 in 5 minute, daca nu e gata actualizarea. Am reusit intr-un final, cu ajutor pe "live" de la susnumitii, care de 2 zile nu mai au vorbitor la mine. Acum am promis eu ca il vand, il arunc, il blochez.

   Care ati scapat de carantina si nu ati cumparat inca play station, mai stati cuminti o vreme, ca e mai safe pentru voi. Daca totusi ati cedat ispitei, familiarizati-va cu termenii, daca vreti sa intelegeti ce vorbesc colocatarii vostri mai mici. 

   Vibax= moneda virtuala din Fortnite ( minim 36 lei, aprox 1000 vibaxi)

   Nub= fraier

   M-a spaunat = eu inca nu am inteles ce inseamna, care stiti, spuneti

   Skin= personaj, caracter. va las o poza cu niste simpatici, sa va familiarizati cu ei

   Dans= niste miscari pe care le face Skin cand castiga sau pierde.

     Azi e sambata si daca nu ne mai saboteaza nimic, iesim in oras. Ma duc sa calc niste haine si sa ma machiez din timp, la copii nu le raspund azi la telefon, iar play station-ul ramane inchis.

   

Sedinta colocatarilor

      

     Indiferent ca stai pe o strada cu case sau pe o scara de bloc cu apartamente, e practic imposibil sa nu faci parte dintr-un grup/asociatie de locatari. Adunarea asta nu poate exista fara un grup de comunicare on-line, pe unul din canalele cunoscute, gen facebook, whatts app, messenger, s.a.

                                                   

     Grupul asta poate fi funny sau exasperant, dupa caz sau dupa starea de spirit a fiecaruia. Practic, nu exista loc mai bun de informare decat grupul de vecini, indiferent ca sunt chestii bune sau total inutile. 

Dar e dragut...aproape tot timpul. Ma rog, mai putin cand apare cate o postare legata de o masina zgariata, geam spart, tencuiala lovita si alte surprize ale copiilor, cand tragi aer in piept si te rogi ca, macar de data asta, sa nu fie ai tai de vina. Cu un ochi la conversatiile de pe grup, convoci suspectii, macar sa afli din timp daca sunt implicati sau poate scapa vreo informatie despre autorii reali. De obicei informatia asta o primesti in primele 15 secunde, pe nerasuflate "Nu noi! X-lescu de la a 4 a casa a facut!"

     Acum ca te-ai linistit, dai "going" la evenimentul deja creat, pentru o sedinta ad-hoc, sa lamurim problemele. Abia acum urmeaza adevarata distractie! La participanti apar deja vreo 30 de persoane, dintre care inca vreo 20 si-au amintiti ca si ei au masinile zgariate sau macar au vazut  "vandalii" in actiune, asa ca te duci pregatit sufleteste. Pana la urma, poti oricand sa o dai la pace, pe principiul " si noi am fost copii", acoperi pagubele, iti amintesti de urarile mamei " iti doresc copii exact ca voi!" si mergi mai departe. 

    Singura treaba cu sedintele astea, e ca  sunt ca si piesele de teatru. Toata lumea da "going", dar la fata locului nu ajung nici jumatate. Partea buna e ca sunt mai putine plangeri si se scurteaza intalnirea. Partea mai nasoala e ca, vorba aia "te-ai dus bou si ai venit vaca". Propuneri faine, ramase fara vot din lipsa de cvorum, mai o gluma, o poveste, data viitoare poate incercam si cu o maslina si un piscot. Pana atunci se urca minuta intalnirii pe grupul mai sus pomenit si vedem ce-o mai fi, ca suntem ardeleni si "la ce atata graba".

     In caz ca va faceati griji, stati linistiti ca Dragonii din dotare sunt ok, nu au calcat pe bec de data asta, pe motiv de lipsa de la locul infractiunii (sunt in vacanta la bunici de vreo 2 saptamani). Dar sa nu ne pierdem speranta, ca vara e abia la inceput si au timp. Am interzis iesitul cu bicicletele pe strada, din motive de siguranta, dar le-am comandat skateboard-uri, din motiv ca "de ce nu?" Astept cu drag urmatoarea intalnire, puneti-ma cu "going" inca de acum. Aduc piscoturile.

    

  

Dragonii salbatici

        Azi am avut prima tentativa, relativ reusita, de iesit din autoizolare cu Dragonii. Practic i-am scos "la oras" prima data in aproape 3 luni. Entuziasm maxim noi, ca ultima data cand am vazut Clujul era iarna, nemultumire ei, ca aveau un meci inceput pe play station si absolut nici o dorinta sa cutreiere lumea. Am invins noi, ca suntem mai mari si am inclinat balanta in favoarea noastra cu promisiunea inghetatei.
   
      Acasa, pregatire: masti, ia masti, sa avem si pentru copii, poate trebuie. Luam trotinete sau nu vreti? Vreti, ca e e mai bine cu ele. Ia si dezifectant...si servetele si sticle de apa pentru fiecare. Bluza? ia si bluza ca nu mai stiu ce anotimp e acum. Urcati in masina! Nu aveti centuri? Cand ati mai plecat de acasa fara centuri? Puneti-va centurile! Acum!

     Parc, primele 20 minute: inghetata, kurtos kolacs, suc acidulat...inghetata din nou, ca au iesit saracii dupa 3 luni. Ma rog, inghetata au mancat zilnic, dar na, acum e in parc. Tati ia trotineta, sa tin eu inghetata, da-mi trotineta inapoi, ia sucul, da-mi sucul inapoi, ia trotineta, da-mi cealalta inghetata ca prima a fost naspa, asta " e alt level" . Gata! Nu mai aveti voie pe play station!
                     

    Parc, inca 15 minute: nu atinge aparatele de sport, nu pune mana pe banca, hai sa ne spalam pe maini, usor cu trotineta ca ma calci... stati departe de alti oameni, stati aproape de noi...nu asa aproape! Hai acasa!

   Cluj, 30 minute : poate gasim parcare in centru ca sigur lumea sta acasa. Nu sta!


  Stii ceva? Hai sa mergem acasa ca au luat-o razna toti si copiii astia parca sunt salbatici, toata lumea umbla aiurea. Nu mai bine mergem sa-si termine jocul de pe play station si pe la 4-5, cand le iese zaharul din sange, va dau si pranzul?

  Acasa...liniste...cafea...carantina...noi mai ramanem putin ...

Inscrieri pentru vaccin.

      Zi de vineri in carantina. Am facut cea mai buna buna ciorba de perisoare ever! Dragonilor nu le-a placut. Ma rog, e a doua oara din viata mea din viata mea cand fac ciorba de perisoare, deci stacheta e destul de jos. Pentru siguranta lor, i-am santajat cu desert ca sa o manance. Nu e etic din punct de vedere al parentingului modern, dar e safe, in special pentru ei.
   
     Acum lucrez intens la vaccinul impotriva SARS-COV 2. Nu am mari competente in domeniul asta, dar ce nu face o mama pentru copiii ei ? Pai da, ca simt cum creste pericolul in jurul lor, cu cat trece timpul in izolare. In ultima vreme suntem atat de apropiati, incat ne intelegem prin semne. O spranceana ridic si deja nu e unul prin zona.

    Sincera sa fiu, mi se pare ca eu fac fata chiar bine la carantina asta. Consortul se uita la stiri si cand a vazut medicii care au plecat sa ajute in Italia, s-a scapat si a zis cu voce tare ca s-ar duce voluntar. Vi se pare exagerat? in timp ce cititi articolul asta, imaginati-va un fundal sonor cam asa: AUU, HAI, M-A LOVIT, MAMAAA, TATAAA, NU MAI POOOT... Amuzant nu?

   In timpul asta vad pe facebook mamele alea perfecte care fac tot felul de proiecte funny cu copiii. Am vazut ferme din baloane, lumi cu dinozauri din hartie creponata, pereti zugraviti in zig-zag. Nu, pe bune! In primul rand de peretii mei nu se atinge nimeni. Ferme? Dinozauri? Eu le-am dat 20 de minute in plus pe play station si am fugit sa imi beau cafeaua singura in curte. Ma rog, si un mohito.
                                 

   Partea interesanta e ca de data asta facem Sarbatorile de Paste la noi acasa, pentru prima data. Am stat 20 de minute cu mama la telefon, sa aflu cum fac cozonacii si prajitura cu lamaie. E ok. Fac prajitura si cu cozonacul mai vedem. Daca nu iese, asta e, macar am incercat. Oricum Dragonii mananca orice prajitura daca pun bomboane deasupra, deci as putea  fi prima mama care mascheaza o prajitura in alta. Acum radem, glumim, dar eu lucrez intens la vaccinul ala. Pe bune, decat sa ajungem toate sa facem paine acasa in loc sa mergem la job, mai bine ne unim fortele si facem vaccinul. Eu zic sa pornim de la drojdie, ca din asta se pare ca am reusit sa "procuram" toti.

   Tot cu ocazia asta, am realizat ca Consortul era bun la casa omului si in comunism. Iese la cumparaturi o data pe saptamana, dar vine cu niste chestii luate " pe sub mana", ca-mi aminteste de Craciunul comunist. Asa ca daca vaccinul are nevoie de " raritati", Consortul e salvarea noastra.

   As mai scrie acum, dar pana una alta, ma cheama viata din carantina, ca nu mai are
 Omu mohito, asa ca lume stai pe loc, am treaba acum!


P.S pana una, alta, treceti-va pe lista pentru vaccin. Daca nu-l gasesc, va dau de baut pana ma iertati :)

O insula mica, fara dor...

"Ia te uita, Laurica,
Cum mai doarme, mititica!"

       Asa zicea Mos Craciun noaptea, cand venea la Deva, langa patutul meu. Asa imi spunea bunica. Si mi-e dor! Mi-e dor pentru ca Bunica e atat de aproape, la Alba Iulia. Eu sunt la Cluj si ultima data cand mi-a povestit asta, nu am fost deloc atenta, pentru ca aveam un ochi pe telefon si un ochi la unul din Dragoni, care avea de gand sa trezeasca la viata o papusa din copilaria mea. Si acum mi-e DOR! Si as vrea sa-i spun ca am auzit-o, ca am fost acolo de fiecare data, ca stiu ca batranetea e grea si stiu ca vrea sa scriu...orice, oricand, ca o legatura cu trecutul ei. Si scriu, atat cat pot eu, de dor!
   
     Mi-e dor de frate-miu, care sta la 2 strazi  de noi si pe care l-am vazut de la poarta de 2 ori, cand mi-a adus cate ceva. Daca mi-ar fi spus cineva acum 30 de ani ca imi va fi dor de el, ce bine as fi ras! Ca fra nu e sentimental si nu-i place sa-i atingi fata si ne pupam de Anul Nou si de Ziua Mea, ca nu are incotro. Da' te suna cand e greu si stii ca e acolo! si el e FRA! Si mi-e dor!

   Mi-e dor de nepoata-mea! Ca eu am 2 baieti si doar ea ma intreaba daca vreau sa avem parul ca printesele. Vreau! Oricand! Si cand ma enervez pe copii si ii amenint ca ii trimit la culcare daca nu sunt cuminti, ea pleaca prima pe scari in sus, din solidaritate. Mi-e dor de momentele cand doar pe mine ma lasa sa ii prind parul. Mi-e dor!

   Ba! Mi-e dor de TATA!!! Mi-e dor rau de tot, desi nu cunosc alt om cu care sa ma stiu certa cum  ma cert cu el. Mi-e dor sa ma trimita dupa sare si cand nu o gasesc, sa-mi spuna sa o caut, ca sunt la mine acasa. Nu mai stau "acasa" de 19 ani, dar sarea e tot acolo si e normal sa o gasesc. Mi-e dor sa gasesc sarea si sa o trantesc demonstrativ pe masa, ca dupa 19 ani Tata  nu accepta ca m-am mutat... si bine face! Ca mi-e dor rau!

   Mi-e DOR de MAMA! Mi-e dor sa-mi spuna Mama "stai jos", " pun eu masa", " duc eu sarea" !d
Mi-e dor de mirosul de cafea dimineata, de cuvinte putine... MI-E DOR DE MAMA!

   MI-e dor si stau acasa! Si de la carantina asta am invatat ca am o lume atat de mica. Daca ne numaram noi 4, cu Fra si nepoata, cu parinti si socrii ( care stau langa noi) , am ocupa  o insula foarte mica, fara dor.

Vom trece cumva si peste asta... cu pastilele potrivite

      Sunt de aproape 3 săptămâni acasă! Atât! Asta e tot ce am avut de spus.

     Glumesc, daca tot am deschis articolul, haideţi să vă povestesc cum decurge autoizolarea la noi in casă.
 
     În primul rând, am furat startul la statul acasă, datorita herniei de care vă povesteam anterior. Între timp chiar am aflat  că nu e doar o hernie, ci două, ca na, aşa sunt eu, iau tot la ofertă. Dragonul Rares mi-a făcut onoarea de a sta cu mine incă din prima zi, pe motiv de cazuri de gripă in clasa lor. Acum pare o poveste indepărtată, chiar uitasem că anul astă ne-am luptat şi cu gripa. Una peste alta, de două săptămâni suntem toţi în muncă de acasă. Practic, cam de aici a început distracţia.

     În primul rând, să-mi scrieţi şi mie ăia care vă plictisiţi acasă, vă rog! Să-mi povestiţi şi mie cum e, că eu nu mai pot. Eu şi Consortul ne batem pe cate o cameră libera pentru teleconferinţele de la job, de multe ori fix pe acelaşi palier orar. Dragonii se luptă cu temele primite, dar şi pentru atenţie permanentă, de cele mai multe ori amândoi deodată si evident in palierul orar pomenit mai sus.
Noroc cu funcţia "mute"a telefonului, că nu mă aude toată firma cum gâfâi alergănd pe scări să rezolv o operaţie la clasa a doua şi când ajung iar jos în living, sunt chemată iar sus, să vad cum se ordonează o propoziţie la clasa pregătitoare. Ce mă enervează pe mine la şcoala de acasă, e faptul că nu mai vine mâncarea de la "after-school", aşa că săptămâna asta era să fac o prezentare in power point cu lingura de lemn. Mă rog, la final oricum aşa arăta, aşa că am primit-o retur la cosmetizat.
     Pentru că cică acum e momentul, am inceput si programul de recuperare prin kinetoterapie on line, program cu care incep dimineaţa, după care aş fi bună de somn, dar eu o iau la alergat pe scări. Partea bună e că acum nu mă mă doare spatele, de fapt mă doare, dar am aşa o febră musculară că nu mai simt.
     Nu credeam că stând acasă voi aştepta aşa tare weekend-ul, deşi mă ia cu frisoane când mă gândesc că trebuie să hranesc de 3 ori pe zi 3 bucăţi autoizolaţi. Care puteţi şi mai aveţi idei, împărtăşiţi cu noi variantele de meniu, că la activităţi stăm bine, deocamdată.

     Pentru că şi eu şi Consortul aveam temerea că vom ieşi mai rotunzi din carantină, am decis sâmbătă să renunţăm la vin şi alte distracţii bahice. Ne-a ţinut abstinenţa până marţi, când am realizat că mai bine rotunzi, dar normali la cap...mă rog, măcar optimişti. Pastilele le păstrăm pentru nivelul următor!

                                                   Vreau să cred că va fi bine!

Lasă copilul să işi aleagă momentul potrivit pentru el!

      Dacă ai decis intr-o zi “ să dai copilul” la inot, schi, karate sau mai ştiu eu ce sport absolut necesar pentru dezvoltarea lui, află că sunt foarte mari şansele ca el să se opună. De ce? Pentru că el, copilul, este in mod firesc o persoană total diferită de tine, care nu s-a trezit fix in dimineaţa asta cu senzaţia că dacă nu schiază acum, viaţa lui e distrusă. El nu ştie ca alţi 10 copii de pe facebook au învăţat acum un an şi, chiar dacă ar şti, nu i-ar păsa. Tu eşti cel căruia ii pasă.
   
     Am încercat acum 2 ani să învăţăm Dragonii să schieze. Alexandru s-a străduit, mai mult de gura noastră, fără să descopere vreo dorinţă arzătoare in el. Rareş a refuzat orice decizie a noastră, care nu se pupa cu planurile lui, iar schiul nu făcea parte din ceea ce işi propusese pentru iarna respectivă.A fost amuzant în felul lui, dacă nu aţi citit, regăsiţi articolul aici. Să vă spun ca ne-am frustrat şi enervat  nici nu are rost. Întorşi acasă de la munte, am acceptat totuşi că poate nu era momentul lui. Poate, fără să ştim, ăsta a fost momentul cheie, momentul când am realizat că e despre el, nu despre noi.
 
     Am lăsat timpul să treacă, am menţinut ideea in prim plan, chiar am fost cu ei să işi ia echipament de schi. Apoi, lucrurile au mers de la sine, in clipa in care a decis el că vrea sa schieze. Bine, tot nu a acceptat instructor, dar a fost dispus să inveţe cu ta'su. Bine şi aşa!
   
    Tot in urmă cu câţiva ani, am insistat ca Dragonul Alexandru să meargă la inot. Am dus copilul, ne-am ţinut de capul lui să inveţe să inoate, deşi lipsa de talent părea evidentă atunci. Ne uitam cu mirare cum reuşeste sa dea din mâini şi picioare o oră intreagă şi pur şi simplu să nu ajungă la capătul culoarului. Am abandonat, intr-un final, fericiţi că măcar nu se duce "ca toporul la fund". Au urmat câteva ieşiri la piscină, două concedii la mare, apoi a cerut singur să revină la cursurile de inot. A fost momentul lui, ales de el şi am descoperit că a devenit chiar priceput la asta, cumva in timpul dintre cele două momente. Bun, asta nu inseamnă că nu are momente de plictiseală, când nu are chef de ore şi atunci ne ţinem de capul lui, în ideea în care am stabilit de la inceput că un curs început trebuie dus la sfârşit, dar am inţeles că şansele de reuşită sunt mult mai mari atunci când decizia le aparţine.

    Nu e uşor să admiţi uneori că nu deţii controlul absolut şi se poate ca uneori, doar uneori, să nu ştii ce e mai bine pentru copilul tău.  Sau poate ca de fapt ştii, dar te laşi furat de puţină grabă şi nerăbdare, in drumul spre a-l vedea om mare. Hotărâm prea uşor în locul lor, uităm prea des că aceşti minunaţi oameni mici sunt atât de compleţi şi complecşi incât pot şi ar trebui să fie lăsaţi să ia singuri unele decizii pentru ei. Avem atât de multe feluri în care îi putem indruma fără să-i forţăm, trebuie doar să fim atenţi la felul lor de a-şi alege momentele potrivite. Cred cu tărie că, in epoca asta in care trăim, când există riscul de a ne pierde copiii dacă îi îndepărtăm de noi, colaborarea cu ei e cea care ni-i va păstra aproape. Doar lăsându-le acum libertatea de a alege sub indrumarea noastră, putem spera că vor fi destul de antrenaţi să o facă şi mai târziu.
   

Pentru ce mai chemăm zilele astea ambulanta?

      Săptămâna trecută două mari personalităţi au sunat la 112: Andreea Antonescu şi eu. Ea a sunat că se simţea bine, eu că nu prea. Mă rog, nu mă prea simţeam nicicum, că eram blocata pe covorul din living, asta dupa un drum de vreo 8 minute, in 4 labe din baie pană in living. Şi ca să nu vă imaginaţi nu stiu ce căsoi, sa stiţi ca e vorba de vreo 3 metri distanţă. Să nu credeţi că ambulanţa a fost prima opţiune. Întâi am sunat ortopedul, care in loc să mă trimită la mama, aşa cum meritam, după ce imi dăduse omul trimitere la RMN in 28 ianuarie 2019,degeaba evident, m-a consiliat cât de bine a putut din gardă, la telefon.
   
     Sinceră sa fiu, a fost prima dată cand am fost pacient de ambulanţă, dupa ce am aşteptat cuminte vreo 40 de minute pe covor, perfuzia salvatoare. După asta, lucrurile au inceput sa fie puţin mai acceptabile vreo 2 ore, apoi am intrat in panică, gândindu-mă că va trece efectul calmantelor si eu abia reuşisem să ajung pe colţar.
   
     In condiţiile astea, am facut cel mai curajos gest din ultimii ani, am sunat la un cabinet de chiropractică, asta dupa ce vreo 3 recomandări,  între care inclusiv minunatul doctor ortoped de care vă spuneam, m-au orientat catre aceeaşi soluţie. Nu are rost să vă povestesc drumul pană acolo, nici că vă pot face o prezentare amanunţită a fiecarei gropi peste care am trecut, doar ca până la urmă am reuşit să intru schimonosită de durere si hlizindu-mă de la calmante in cabinetul cu pricina. Noroc ca oamenii mă asteptau si nu m-au lăsat prea mult timp să le sprijin tejgheaua, ca-i lăsam fără pacienţi. Doamna de la recepţie a remarcat din primele clipe că am un soţ cu simţul umorului şi s-a oferit sa ne mai primească in vizită si cu altă ocazie. De bucurie că m-a primit doctorul si in faţa promisiunii că voi pleca deblocată de acolo, i-am spus chiar că dacă nu eram măritată, el ar fi fost prima mea alegere. Mi-a trecut repede insă, dupa prima aliniere de vertebre, cand n-am stiut ce a fost mai infricoşător, sunetul făcut de coloana mea sau ţipătul pe care l-am scos. Consortul şi-a pastrat calmul si cred ca deja se gandea cum mă scoate cu patul din cabinet. Au mai urmat doua ture de răsuciri, o întindere de coloană pe toată lungimea, incă niste trosnituri si gata am fost. Ca să inţelegeţi distracţia, vă las un link Aici către o filmare din pagina lor si musai sa o vizionaţi cu sonorul la maxim. Aş putea să jur că sunt mai înaltă cu 2 cm acum.
 
     Partea bună e că acum sunt surpinzător de bine, partea îngrozitoare e ca am suferit aproape tot anul trecut de coloană fără să ştiu că se poate şi aşa. Alfel, noi am avut un weekend destul de banal, voi?

P:S: In altă ordine de idei, vând niste schiuri faine, tocmai comandate.

Cat de tare am ajuns sa iubesc tehnologia

    Ca nu am mari abilitati in ceea ce priveste tehnologia nu e chiar un secret, insa zilele astea, nu prea ai cum sa o eviti. Problema mea cu aparatele astea simpatice, menite sa ne usureze viata e ca ajung sa ma atasez inevitabil de ele. Nu ma atasez de obiect, sentimental, cum te atasezi de o haina pe care o ai din liceu. Ma atasez de aparat, ca e simpatic si vorbeste cu mine. Nu radeti ca vorbesc serios, cand il aud pe Siri cu "you are the wind beneath my wings", sunt topita.Voua nu va face Siri declaratii? Pai voi sunteti de vina, pentru ca nu i-ati spus niciodata " i love you, Siri!" Vom lasa inafara discutiei conjunctura in care am ajuns sa ii fac declaratii de dragoste telefonului, ca avem alte probleme mai importante.

     Trecand peste relatia nepotrivita pe care o am cu robotul telefonului si apropos de robot, sa va spun cum m-am topit langa un robotel simpatic, intalnit la o conferinta. Micutu' asta batea din gene cand vorbea cu tine si chiar a stat la poza. am vrut sa-l iau acasa, dar mi-am dat seama ca nu eram pregatita sa il impart cu Dragonii si nici nu avea bilet de avion. Uitati-va totusi atent la ochisorii aia aurii si sa-mi spuneti daca voi i-ati fi rezistat.
                           

 
   Acum incep sa am alta problema legata de roboti. Vine in curand ziua mea si cred ca ceva in neregula cu mine, ca in loc de geanta sau bijuterii, am inceput sa imi doresc un robot aspirator. Stiti, din acela mic, care se invarte prin toata casa si aspira tot pana ajungi acasa. Ieri mi-am petrecut cateva ore pe youtube, uitadu-ma la roboteii astia, mai ales la filmarile cu animale de o companie care se plimba pe ei prin casa. Acum intervine dilema mea: oare robotul asta si vorbeste? Mi-e teama ca ma atasez de el si pana la urma ajung sa aspir eu mai des ca sa nu oboseasca micutul. Si doi: sunt pe marimi? Ca Luna, catelul nostru are cam 6 kg si nu stiu daca sta comod pe el.
  Nu pot sa nu ma bucur ca masina de spalat si uscatorul de rufe nu au si voce inclusa, ca deja ma simteam in pericol, nu de alta, dar sigur mi-ar fi spus vreo doua, legat de frecventa de folosire.

Ghid pentru sambata fara copii

     Ne-am gandit de multe ori cum ar fi fost sa avem cu cine lasa copiii pentru cateva ore, o seara, fara sa fim nevoiti sa facem multe planuri care sa implice deplasarea la bunici si tot de atatea ori ne-am gandit cate am face intr-o seara libera.
     Am avut si zile, chiar saptamani fara copii si de cele mai multe ori nu am facut nimic din ceea ce ne propusesem. Acum lucrurile s-au asezat in favoarea noastra, de cand una dintre perechile de bunici s-a mutat in apropiere si chiar revendica nepotii in zilele si noptile de weekend.
   
     Si daca tot stiam ca sambata ramanem singuri acasa, era clar ca ne vom face de cap, asa ca prima oprire am facut-o la raionul de vinuri, ca tot ni se pusese noua pata ca nu am mai baut de mult un vin alb. Nu ne-am putut decide intre un chardonnay romanesc si un aligote frantuzesc, asa ca le-am luat pe amandoua, ca oricum puteam sa dormim duminica cat ne doream.
    Sper ca ati retinut primul punct din ghid: "luati vin destul".
    In realitate primul punct cred ca e ala in care plasati copiii la bunici.
    Urmatorul punct pe ordinea serii a fost gasirea filmului/serialului perfect si pentru noi un serial ciudatel si funny despre un cuplu devenit triplu a fost absolut perfect.

    Daca pana aici totul pare bine pus la punct, nu am fi fost noi daca lucrurile ar fi fost asa simple. Pentru ca de cand gatesc pentru Dragoni, pastele de orice fel par sa fie meniul principal, schimbate si alea uneori pe piure, o seara in doi mi s-a parut momentul perfect pentru o masa mai deosebita. Acestea fiind spuse, cum am ramas singuri acasa, nu am gasit altceva mai bun de facut decat rata pe varza. Ce va mirati? Practic dureaza doar 3 ore, ai timp sa bei tot vinul si sa termini un sezon de serial, ca oricum nu mai vezi de foame. Singura problema a fost ca am inceput cu chardonnay, nu ne-a satisfacut prea tare, am trecut la aligote, ca poate, poate, apoi ne-am amintit ca noua de fapt nu ne place vinul alb. Ca sa nu fie pierderea prea mare, am golit o parte din vin pe rata, ca pana la urma poate ei ii place, dar asta nu a grabit-o in nici un fel, iar cu mama am vorbit prea tarziu sa-mi spuna ca ratei ii place de fapt cognacul. Na, cu ala nu am incercat!
   
    Sa nu ne plangeti de mila, ca ne-am repliat repede de la vin la prosecco si pana la urma am executat si rata, care a fost de vis, ma rog asa ni s-a parut dupa atata asteptare, deci a meritat. Serialul l-am vazut mai mult pe sarite intre drumurile la bucatarie, dar e simpatic, inca ne uitam la el. Am mai petrecut vreo ora uitandu-ne la filmari mai vechi cu Dragonii mici si vorbind despre ei, ca tot erau doar la 2 strazi departare.

    Ati retinut, la ultimele puncte, ghidul era "asa NU". Lasati pasarile sau alte animale pretentioase in pace si comandati naibii pizza sau orice vreti voi, ca riscati sa lesinati de foame sau sa picati morti de oboseala langa cuptor. Ah si nu uitati, nu faceti experimente cu vinul,  daca ajungeti sa il gatiti la final, ca iesiti prea scump si mai bine mergeti la restaurant.
 
    A doua zi, pe la 12 am recuperat copiii si practic i-am auzit vreo 2 minute de cand au intrat in casa, pana au insfacat fiecare cate un laptop si au disparut in camerele lor. Asa ca iar ne-am uitat la filmari cu ei mici, intrebandu-ne ce faceam oare cand nu aveam copii, de data asta fara vin si rata. In weekend ma gandesc sa predam copiii de vineri si sa traim cu junk-food pana duminica. Oare ce vin merge la asta?


 



 

Puterile magice de MAMA

    In momentul in care incepi sa pierzi ore de somn, timpul pentru tine, mesele stand pe scaun, ma rog, tot ce parea normal in viata ta pana ai avut copii, castigi totusi niste puteri speciale.

   In primele luni, puterile astea te ajuta sa te trezesti dimineata odata cu toata lumea, chiar daca nu ai dormit de fapt si tot magia asta te invata sa te calmezi singura, fix in momentul cand aveai de gand sa arunci o tigaie in capul cuiva. Serios, voi ati observat cum se linisteste dintr-o data o femeie in momentul in care isi aminteste ca doarme ala’ micu si daca mista de tigaia aia, se duce naibii singurul sfert de ora de liniste. Mai apare si puterea aia fantastica de a dormi oriunde, oricand si, mai ales, cu o mana, cu un picior, uneori cu capul amortit de nemiscare, de frica sa nu tulburi Zeul somnului de bebelus. E drept ca puterea asta mai apare si in primele luni de indragosteala, cand poti dormi si pe dunga patului, numai sa fie cu el/ea, dar trece repede :)

    Cand cresc putin, de pe la 2 ani, primesti puterea magica de a-l vedea prin satelit de oriunde ( asa cred ei), de a-l auzi cand vorbeste urat, chiar daca e la bunici si mai ales poti sa mirosi cate dulciuri a mancat. Puterea asta nu tine foarte mult, doar vreo 3 ani, dar e bine sa o folosesti maxim pana o ai. Dupa 7-9 ani, e bine sa o inlocuiesti cu un program de monitorizare al internetului, dar asta e alta poveste.

    Una dintre puterile cele mai tari si de durata este capacitatea ta si doar a ta de a-i hrani, astfel ca fiind singura stapana a meniului e bine sa stii cum sa intorci asta in favoarea ta. Nu ma refer la puterea de a-i da sa manance brocoli, dar vine o vreme, cand oricat de zen ai fi si oricat de dispusa sa-l convingi ca e bine sa accepte ce ii dai, tot vei ajunge la replica “manaci asta sau nu, altceva nu primesti” . Ei, asta e puterea si de tine depinde cata forta are. Daca te tii de treaba si nu cedezi, puterea asta te va salva de cateva ori.

    Socul meu a venit cand s-a ridicat Dragonul de 6 ani din fata farfuriei cu sarmale si a grait :
             “ e, lasa ca ma duc sa-mi fac un sandwich!
         Eu: cu ce?
         El: cu ce gasesc”
    Si-a facut sandwich, vreo 3 de fapt, eu am ramas cu sarmalele in brate, ba i-a mai si zis lui tat’su ca daca vrea ii face si lui un sandwich... pentru 10 lei.

    M-am repliat si eu repede si de o saptamana sunt Stapana internetului, a minutelor de telefon si alte chestii de genul.

   Dar face puterea asta cat toate celelalte :))) Ah, deocamdata si puterea dulciurilor e tot la mine 😉