Sa mearga in tabara, sa se caleasca...mama!

     Am trimis Dragonul in prima tabara de o saptamana! No, tot e bine ca am inceput deocamdata cu Dragonul cel mare si cu doza mica de propanolol... noi, nu copilu. Daca v-ati intalnit cu mine saptamana trecuta cand inca eram viteaza, va anunt ca mi-a trecut in noaptea de dinaintea plecarii, asa pe la ora 2. Pe la 2:30 a.m. inventariasem deja tot bagajul terminat la 10 p.m., iar pe la 3 a.m inca nu eram sigura daca are nevoie de 2 sau 3 prosoape. Dar chiar, oare cate i-am pus pana la urma?  Ma rog, se descurca el, sa se caleasca, sa vada cum e fara prosoape, ca de aceea l-am trimis in lume.
Sandwich-uri!!! Cate? Cu ce? Nu se strica pe drum? Drum? Cate ore? Pe unde ? De ce autocarul are un geam lipit cu banda scotch? Banda scotch? Aer conditionat? Caldura? Cum, merge in tabara asa mic??? Singur? Ai emotii? Gata, nu mai merge doar cu propanolol!
      Prima zi a fost mai grea, azi am redevenit functionali. Am uitat sa va spun ca l-am plasat si pe Dragonul mic la bunici, am sterilizat si catelul, vecinii sunt plecati in tari mai calde in concediu ( apropos, daca cititi, aici e totul ok) practic toata casa e de nerecunoscut, linistea o sa ne duca la nebuni. Si pentru ca aveam prea mult timp la dispozitie, am decis cu Consortul sa facem curatenie in dulapuri, sa ne pregatim hainele pentru concediu, sa ne mai relaxam si noi cu gandul la relaxare, plaja, soare. Am vazut intre timp vreo 45 de poze pe grupul cu tabara, am dat zoom la nesfarsit incercand sa-l gasim pe al nostru (nu radeti), am mai dat de vreo 6 ori zoom pe farfuriile cu mancare, apoi am triat vreo 18 tricouri pentru domnul sot. Intre timp a sunat Dragonul sa se planga ca erau cartofii cu prea mult ulei, am mai vorbit cu vreo 3 parinti sa ne consultam cum ni se pareau copiii dupa glas, am mai ales 6 perechi de bermude si gata, vine seara si s-a mai dus o zi. Cu putin noroc, maine primim si poze in care se vede si copilul nostru si din fata, pana atunci e ok si din spate il cunoastem, important e sa se distreze. Ca ramane nemancat nu-mi fac mari probleme, ca oricum nu era asta sportul lui preferat si dupa ce revenim si din concediu, il bagam in cantonament la bunici, sa recupereze.
    De Dragonul mic nu am multe sa va spun, ca de cand e singur la bunici, pentru prima data in viata lui, nu a avut nimic sa ne spuna si nici noi nu am vrut sa-l inoportunam. Singura mea problema, ma rog, nu e singura, dar e  noua, e ca nu am stiut cat de greu e sa trimiti copiii simultan in locuri diferite. Esti cu gandul in doua parti tot timpul, parca imi joaca sufletul ping-pong intre Paltinis si Izvoarele (Hunedoara), cu oprire la Cluj, ca na, v-am zis ca trebuie sa facem si bagajele pana una alta.