Despre colega

Mi-am imaginat azi cum as fi intrat intr-o zi in biroul ei ( lucra in banca), m-as fi uitat la ea si as fi decis: "noi doua vom fi prietene".

Din fericire, m-a ferit Dumnezeu de penibil si am cunoscut-o firesc, cand intr-un moment de ratacire a trimis la noi la firma un cv, care a ajuns absolut intamplator pe mana mea. M-am uitat cu ciuda la poza ei ( eu aveam alte recomandari personale pentru postul vacant) si am mormait printre dinti ca " sigur pe blonda asta o angajeaza" .
N-am reusit sa ma uit prea mult la ea asa, dintr-o parte, ca sincera sa fiu, m-a cucerit la primul si ardelenescul "No, Serios!".
Acuma sa nu va imaginati ca e vreo poveste cu final si intelepciune. Au trecut aproape doua luni de cand suntem colege si am gasit deja cateva motive sa o urasc. Citisem undeva ca fiecare femeie are macar o prietena care mananca " ca o, ma scuzati, v..a" si nu se ingrasa. Ei bine, eu deja stateam bine la capitolul acesta ( aveam deja vreo 4 prietene de genul acesta), dar de cand cu noua colega, am intrat iar la cura de slabire. Ea nu . Ea mananca linistita in continuare si degeaba. Dar , ma rog, asta sa fie pacatul ei.

Partea buna la job-ul nostru e ca avem timp de ras. Azi am tras masina pe dreapta, ca pana la urma, am ajuns la concluzia ca si rasul la volan poate fi periculos, mai ales daca e vorba de doua blonde ..
Pai ce, e vina mea ? Ea s-a apucat sa-mi explice cat sunt de potrivita sa fiu mama de doi baieti si implicit, la vreme, soacra de doua biete nurori, deoarece am deja dezvoltata vederea dupa colt si in curba. Eu nu inteleg de ce daca vezi un magazin de haine dintr-o pozitie mai ciudata, chiar daca e ascuns dupa alta cladire , esti considerata ciudata, dar, ma rog...colega mea are fata, deci cu ochii in 4 se antreneaza tatal, nu ea.

Partea mai putin buna la job, e ca avem de plecat in alte localitati, la ore imposibil de matinale, când nici una dintre noi nu are toti neuronii activi, ceea ce in cazul nostru, al blondelor poate fi devastator.
Asa ca, de obicei marti dimineata, noi doua si doua cafele la purtator, pornim la drum. Sa nu ne sunati sa ne intrebati pe unde suntem, nici daca drumul e aglomerat sau mai stiu eu ce alte detalii din trafic. Nu ca n-am vrea sa va tinem la curent, dar de atatea povesti habar n-avem nici noi.

Doi sau mai multi ?

Unul dintre rolurile mele preferate e cel de nasa, ceea ce se vede si in numarul de copii botezati, mai exact 5. Cinci fete minunate, pe care le ador. Ieri am intregit echipa, cand am botezat-o chiar pe nepotica noastra.
 Si de aici pleaca subiectul de azi, de la mine, in Biserica, cu fetita in brate, pe care o tot pupam si o dragaleam. Langa mine, cealalta matusa a fetei, tot in rol de nasa...si aud :" ce draga iti este ! Nu mai vrei o fetita ? " In momentul acela am sarit o bataie de inima, vorba fratelui meu si am reusit sa raspund " nu mai vreau un copil". Deci sa fie clar: nici fata, nici baiat, nici zana sa fie....GATA!
Trebuie sa recunosc ca voi ramane toata viata cu o frustrare ca nu am si o fetita, si admir si familiile mai numeroase, dar mi-am si imaginat viata mea cu inca un copil ( si cu norocul meu ar fi tot baiat). Pai, ca sa vedeti tabloul complet ar trebui sa fi fost macar la botez. Stateam eu acolo cu pitica in brate, preotul vorbea, lumea cu ochii pe noi si desigur, Alexandru lipit de mine, sa nu care cumva sa dispar prin Altar, agatat la propriu de fusta mea. M-am felicitat pentru momentul de luciditate in care l-am lasat pe Rares cu bona, am bombanit printre dinti ca puteam sa-l mai las si pe cel mare o zi la bunici si am realizat inca o data ca socoteala mea cu alti copii ( nascuti de mine) s-a incheiat definitiv. Mai ales ca de vreo 3 luni, de cand a inceput si cel mic sa circule pe piciorusele din dotare, a invatat de la frati-su ca tot fusta mamei e cel mai bun punct de sprijin, mai ales daca ai mainile manjite de ciocolata sau nasul murdar si vrei sa-l stergi intr-un ultim efort, inainte de a intra la cresa. Deci nu, un categoric si hotarat nu. Nu mai am nici o mana libera, merg ca si mama dintr-o reclama in care toti sunt raciti si stau agatati de ea, asa ca nici macar nu mi se pare exagerata groaza mea cand sunt intrebata daca mai fac copii.
Va predau, asadar stafeta voua, celor care mai aveti suficienta putere si luciditate s-o mai luati de la capat cu scutece si lapte praf. Eu, si mai stiu cel putin o mamica de doi baieti setati turbo ( Da, Cris, la tine ma refer) ne oprim aici.