Cu premiu, fara premiu...

                 

      Nu scriu de obicei despre subiectele la moda, dar de data asta asa imi vine.

       Freamata net-ul de dilema premierilor. Noi, astia care ne agitam azi, am trecut cumva prin toate. Prin festivitati cu premii strigate in gura mare si prin examene cu rezultate on-line, pe vremea cand nu stia nimeni sa le verifice. Am tremurat la afisier in curte liceului asteptand rezultatele la admitere si am inghitit in sec la examene picate in "secretul" gdpr-ului.

      Recunosc, azi, ca mama, ma streseaza mai mult discutiile online decat faptul in sine. Ma simt denaturata pentru faptul ca nu m-am gandit la problema asta, inainte ca ea sa apara online. Or fi azi Dragonii traumatizati? Or fi luat premiul intai? Nu dati cu pietre!!! A fost premiere, copiii s-au bucurat, parintii au aplaudat, s-a mancat pizza, s-a baut si niste prosecco pe furis. A fost bine! Nu s-au strigat numere, cartile s-au impartit egal. La clasa a 4a .La a 2 a a fost si mai simplu, s-au dat "premiile" in excursie, fara parinti. Prosecco s-a baut acasa, copiii erau plecati. Nu s-au inregistrat plangeri. In concluzie 60 de copii fericiti ca s-a luat vacanta, 120 de parinti pe prosecco, 2 invatatoare, dintre care una la final de cariera, final de an de succes.Dragonii sunt bine, au promis ca vor citi cartile de la premii. Nu pariez, dar il premiez pe cel care o face. Asta e! Imi asum! Pentru ce atata zarva in online, cand viata merge inaine? 

P.S. Clasamentele fac parte din viata. Depinde de noi cum le prezentam copiilor situatia. Nimeni nu castiga sub clopotul de sticla!

Plecati dupa dinozauri si fructe de padure...venim noi candva inapoi

      Creta pe maini si pe genunchi, desene pe asfaltul unei gradini de vara, diplome colorate si inghetata cu miros de vara. Asa arata 1 Iunie din copilaria mea. In apropiere de serviciul mamei, ca pe vremea aia se mergea la servici, nu la job, se tinea un concurs de desene pe asfalt de 1 Iunie. Imi amintesc chenarele delimitate in care ne desfasuram si  diplomele alea pe carton lucios pe care le tine mama si acum intr-un dulap. Imi amintesc chinul de a desena fara sa ating cu genunchii asfaltul, sa nu-mi murdaresc rochita, ca mai aveam de mers si la terasa dupa :) 

      Sau carnavalul... Carnavalul organizat la scoala de Doamna, cand am tinut-o treaza pe mama o noapte sa-mi faca tinuta de gheisa dintr-o rochie de brocart pe care o purtase la o nunta. Farfuria cu prajituri cu care mergeam de acasa fiecare si un casetofon. Asta era deja 1 Iunie de copii mari. 

     Pe vremea nostra parca nu ploua, timpul tinea cu copiii si poate cu parintii care nu aveau aplicatie meteo de consultat, care ne faceau planuri si surprize pentru bucuria noastra si nu se lasau invinsi nici macar de faptul ca 1 Iunie era o zi normala de munca.

     Intr-o lume de posibilitati, nu va lasati tinuti in casa de prognoza meteo si mai ales, haideti sa nu-i uitam pe pitici la ecrane azi. Au nevoie de 1Iunie adevarat, cu genunchi murdari si inghetata chiar si pt cei ragusiti.  Va promit ca sigur se vor simti mai bine!

   Va uram "La multi ani!" de pe drum. Am plecat dupa dinozauri, soare si fructe de padure! Avem sandwich-uri, haine de schimb si prieteni cu noi!