...amanand femeia

Mainile aseaza mecanic fondul de ten pe fata, pudra, rimel, cana de cafea sta asezata stramb pe marginea chiuvetei din baie...mama se transforma in femeie.

Imi amintesc ca inainte de a fi mama, am fost femeie si fiica si sotie si sora, mereu un rol raportat la altcineva. Perioadele mele cu mine, doar cu mine au fost scurte. Am fost mereu ultima careia i-am acordat atentie, am alergat mereu sa mai fac ceva pentru cineva, am amanat mereu clipa cu mine, pentru ca avea cineva nevoie. Nici macar nu-i vina mea. Asa am fost crescuta, asa am vazut acasa si in jurul meu. Mama nu tin minte sa fi avut pauza de la rolul de mama si atunci când credeam ca e vremea sa fie doar ea, femeia, am vazut-o cum redevine fiica. Fiica parintilor batrani, nora, sotia...amânând din nou femeia.

Eu-femeia sunt cu 10 centimentri mai inalta decat eu-mama. 10 cm de tocuri menite sa ma inalte in fata clientilor, tocuri care dupa ora 17, ma coboara la nivelul copiilor.
Pentru prima data dupa cativa ani, m-am uitat in oglinda si am regasit-o acolo pe cea de dinainte, pentru prima data, dupa cativa ani, m-am ascultat vorbind despre altceva, m-am privit facand altceva. Mi-era dor, sincer si chiar nu cred ca mama din mine a pierdut ceva.

Da, vad privirile mirate si ochii mari, când pronunt cuvântul " cresa". Da, mi-am dat copilul la cresa si pe cel mare la gradinita. Da, i-am despartit de mine cateva ore pe zi. Cateva ore pe zi, eu muncesc, iar ei piticii socializeaza, se joaca, mananca, dorm, alearga, cateva ore pe zi devin independenti. Si ne revedem dupa-amiaza, in imbratisari calde si pupici nesfarsiti si ne iubim ca si pana acum si relatia noastra nu a avut de suferit. Nu cred ca am renuntat la ceva, cred ca am ocazia sa le ofer o mama normala, cu viata normala, cu slujba si familie, mama, femeie, sotie, cate putin din toate, fara frustrari. Poate asa sunt doar eu, poate nu stiu sa fiu doar mama, poate e vina mea ca vreau sa mai fac si altceva, dar cred cu tarie ca asa e bine pentru noi.

Nu am renuntat la nimic, am redus doar cantitativ timpul petrecut impreuna, dar am pastrat frumusetea lui. I-am crescut valoarea, am invatat sa profitam de zilele libere, am lungit imbratisarile..

Am decis insa ca nu pot trai amânând femeia la nesfarsit, ca se va razbuna si va fugi de mine si nu o voi mai regasi niciodata.

....cana de cafea asezata stramb pe marginea chiuvetei..si usa de la baie crapata, sa pot privi pe langa oglinda in camera, la cei doi pitici pregatiti deja de gradinita...

Iti arat ca pot

Liniste si pace pe blog in ultima vreme. Cred ca blogul a fost putin in concediu, ca eu l-am sarit si anul acesta.
Pai, normal, ca dupa valul de interviuri, trebuia sa urmeze si reintoarcerea in campul muncii. M-am imbracat frumos, m-am fardat, m-am aranjat si iata-ma la munca. Totul roz si frumos, problema e ca eu parca parca sunt din piesa aceea "iti arat ca POT "
Pot sa fiu mama, pot sa fiu angajata model, pot sa fiu sotie si tot asa. Si pentru ca nebuna, cand n-are de lucru, isi face, m-am gandit eu ca pot sa fac si torturi la comanda, activitate inceputa in perioada de mama casnica.
Asa ca primele zile de job au aratat cam asa: zile pline de training pe produse, cu seful langa mine, dupa-amieze cu copii energici si nopti petrecute in bucatarie ( am dat gata 4 torturi in 2 zile.
Noptile sunt in continuare active, deoarece bebelul, care intre timp se apropie de 1 an, face show. Adica imi da alarma de vreo 5 ori pe noapte, asta asa ca sa nu ma lenevesc si sa nu-mi ies din mana.
Nu ma plang, mi-am dorit sa ma intorc la munca, torturi fac din pasiune, copiii sunt tot ce mi-am dorit si pana la urma, la pensie voi recupera toate orele de somn.
Deci, daca mai aveati vreun dubiu...eu pot :)))