Lasă copilul să işi aleagă momentul potrivit pentru el!

      Dacă ai decis intr-o zi “ să dai copilul” la inot, schi, karate sau mai ştiu eu ce sport absolut necesar pentru dezvoltarea lui, află că sunt foarte mari şansele ca el să se opună. De ce? Pentru că el, copilul, este in mod firesc o persoană total diferită de tine, care nu s-a trezit fix in dimineaţa asta cu senzaţia că dacă nu schiază acum, viaţa lui e distrusă. El nu ştie ca alţi 10 copii de pe facebook au învăţat acum un an şi, chiar dacă ar şti, nu i-ar păsa. Tu eşti cel căruia ii pasă.
   
     Am încercat acum 2 ani să învăţăm Dragonii să schieze. Alexandru s-a străduit, mai mult de gura noastră, fără să descopere vreo dorinţă arzătoare in el. Rareş a refuzat orice decizie a noastră, care nu se pupa cu planurile lui, iar schiul nu făcea parte din ceea ce işi propusese pentru iarna respectivă.A fost amuzant în felul lui, dacă nu aţi citit, regăsiţi articolul aici. Să vă spun ca ne-am frustrat şi enervat  nici nu are rost. Întorşi acasă de la munte, am acceptat totuşi că poate nu era momentul lui. Poate, fără să ştim, ăsta a fost momentul cheie, momentul când am realizat că e despre el, nu despre noi.
 
     Am lăsat timpul să treacă, am menţinut ideea in prim plan, chiar am fost cu ei să işi ia echipament de schi. Apoi, lucrurile au mers de la sine, in clipa in care a decis el că vrea sa schieze. Bine, tot nu a acceptat instructor, dar a fost dispus să inveţe cu ta'su. Bine şi aşa!
   
    Tot in urmă cu câţiva ani, am insistat ca Dragonul Alexandru să meargă la inot. Am dus copilul, ne-am ţinut de capul lui să inveţe să inoate, deşi lipsa de talent părea evidentă atunci. Ne uitam cu mirare cum reuşeste sa dea din mâini şi picioare o oră intreagă şi pur şi simplu să nu ajungă la capătul culoarului. Am abandonat, intr-un final, fericiţi că măcar nu se duce "ca toporul la fund". Au urmat câteva ieşiri la piscină, două concedii la mare, apoi a cerut singur să revină la cursurile de inot. A fost momentul lui, ales de el şi am descoperit că a devenit chiar priceput la asta, cumva in timpul dintre cele două momente. Bun, asta nu inseamnă că nu are momente de plictiseală, când nu are chef de ore şi atunci ne ţinem de capul lui, în ideea în care am stabilit de la inceput că un curs început trebuie dus la sfârşit, dar am inţeles că şansele de reuşită sunt mult mai mari atunci când decizia le aparţine.

    Nu e uşor să admiţi uneori că nu deţii controlul absolut şi se poate ca uneori, doar uneori, să nu ştii ce e mai bine pentru copilul tău.  Sau poate ca de fapt ştii, dar te laşi furat de puţină grabă şi nerăbdare, in drumul spre a-l vedea om mare. Hotărâm prea uşor în locul lor, uităm prea des că aceşti minunaţi oameni mici sunt atât de compleţi şi complecşi incât pot şi ar trebui să fie lăsaţi să ia singuri unele decizii pentru ei. Avem atât de multe feluri în care îi putem indruma fără să-i forţăm, trebuie doar să fim atenţi la felul lor de a-şi alege momentele potrivite. Cred cu tărie că, in epoca asta in care trăim, când există riscul de a ne pierde copiii dacă îi îndepărtăm de noi, colaborarea cu ei e cea care ni-i va păstra aproape. Doar lăsându-le acum libertatea de a alege sub indrumarea noastră, putem spera că vor fi destul de antrenaţi să o facă şi mai târziu.