10 si ceva..

     Sa fie 10 ani si ceva de cand sunt mama. Maine sunt 10 ani de cand s-a nascut Dragonul, dar mama am devenit candva inainte, undeva intre prima ecografie si cele 7 kg de portocale mancate in ultimul weekend de sarcina. 7 kg ca asa a fost oferta la un supermaket in anul ala. Puteai cumpara la pret fix cate portocale incapeau intr-o galeata. Consortul a bagat 7 kg in ea, galeata o mai avem si acum. Alexandru nu e mare fan portocale. Oare s-o fi scarbit atunci? 

     Ultima luna de sarcina mi-o amintesc cel mai bine, cred ca ma urmareste inca. E ok, ca prima luna de dupa nasterea lui nu prea mi-o amintesc . Ce vreau sa zic e ca nu inteleg cum au trecut 10 ani! Eu inca nu mi-am revenit dupa sarcina si "asta micu" imi explica cum e cu iphone 12 si de ce cica merita banii. 

     Imi amintesc perfect fata botita si rosie, cea mai frumoasa pe care o vazusem eu vreodata. In clipa aia, pe masa din maternitate am murit si inviat cand l-am vazut. Nimic, niciodata nu a mai fost la fel! Imi amintesc si decibelii care razbateau din camera bebelusilor pana in salon, facandu-ma sa ma intreb daca mai are sens sa plecam acasa sau sa platim cinstit sa ne cazeze la ei macar 2 luni. Am plecat intr-un final acasa, cu un landou mult prea pentru zgaiba mica ce tocmai intrase in vietile noastre cu surle si trambite.

     Ce n-am inteles niciodata a fost cum m-a facut copilul asta mic atat de mare. Si nu vorbesc de fizic, desi a avut si acolo o contributie insemnata. Cand m-am vazut in prima oglinda, eram convinsa ca nu au scos medicii tot. I-am cerut Consortului sa ma duca inapoi sa verificam, ca burta ramasese pe pozitie. M-a facut insa mare, un om mare, cu o menire in lume. Sa fiu mama lui. M-am prins repede ca asa cum eu l-am facut pe el, el a facut mama din mine. Si o  creste de 10 ani si ceva...