Pandemie si placinte

      Pandemia m-a afectat in multe feluri, unele sunt sigurā ca le voi descoperii doar in timp, unele poate niciodatā. Si acum când mā gândesc la carantina din 2020, aia prima, in care mi-era groazā si sā deschid de tot geamul, mi se strange stomacul. Dupa "criza drojdiei" am ramas cu sechele si acum, cumpār drojdie uscatā de câte ori ajung in supermaket, desi folosesc drojdie proaspātā de obicei. Aia uscata o "pun bine", ca rezistā si cine stie... 

       Cel mai tare mi se pare ca m-a defectat pandemia la capitolul copturi. Pânā la urmā, e si normal, drojdia aia trebuie si folositā. De cate ori mai apar niste restrictii, eu sunt cu mâna pe punga de fāinā si pe cubul de drojdie. Bine, e drept cā la capitolul āsta mā chinuie si mostenirea geneticā. Numai cei care au cunoscut-o pe bunica Simina, bunica din partea tatālui, ar putea intelege legatura mea cu aluatul dospit. Daca ati stat macar o vacantā de varā la tarā, stiti ca duminicā fārā cocāturi nu existā. Cam asa e acum la mine: carantinā fārā placinte nu se poate! 

           

      Stati linistiti, cā nu transform blogul intr-unul culinar, doar vā pregateam pt pozele noastre din vara asta, sā fiti empatici si sa intelegeti cā noi chiar ne strāduim sa ne mentinem, dar nu ne lasa pandemia. As mai sta cu voi la povesti, dar e sâmbātā si de maine intrā noile restrictii si mi se ard brânzoaicele in cuptor. Sā nu uit, pânā nu se resctictioneazā accesul in magazine, sā mai cumpār niste drojdie si niste fāinā, ca nu se stie niciodata...