Lasam masina cateva strazi mai incolo, e aglomerat aproape de scoala. E caldut inca si putem merge de mana pana la poarta. E mic totusi, mergand asa, pe langa mine. Ii duc ghiozdanul prea mare si ne grabim catre intrare desi mai e mult pana la ora 8. El se grabeste. Are mereu treaba la scoala, nu-i ajunge timpul de joaca inaintea orelor. Il incetinesc putin, ca mai e timp, imi place ca e cu mine, ma tine de mana, povesteste si ma intreb cat timp va mai fi asa. Ma bucur de avantajul de a sta departe de scoala si ma gandesc la taica-su care imi spunea in vacanta de vara ca ii e dor de drumul spre scoala. Am ras atunci si i-am zis ca mai are vreo 13 ani de drumuri, dar acum ma intreb cat va dura magia.
Si-a scos mana din mana mea cu viteza si asta ma sperie. Ne-am apropiat deja de poarta scolii si ochisorii lui se invart in cautarea vreunui coleg care ajunge deodata cu noi. Ma imbratiseaza putin absent, strigand deja dupa un alt baietel, isi ia ghiozdanul in spate si o tuleste pe poarta scolii, inainte sa mai apuc sa spun ceva. Mi-e mica de tot inima, cum stau acolo si ma uit la el, asteptand sa se mai intoarca o data, sa faca cu mana. Nu mai apuca, l-au mai ajuns deja niste colegi si, desi in gat am lacrimi, stiu ca e bine. E bine si asa trebuie sa fie! Dragonul invata incet, incet sa zboare si daca reuseste e pentru ca noi suntem aici pentru a-i da aripi.
Dupa masa, imi mai vine inima la loc, cand il astept la poarta scolii. Nu stiu cum va fi peste 4 ani, dar acum striga ”Mami!” cand ma vede intre zecile de parinti adunati in fata si in cateva secunde zboara spre mine cu toata puterea lui de Dragon de 8 ani.
Numai mama , stie sa traiasca fiecare moment cu atata intensitate .Mi-ai ajuns urma.
RăspundețiȘtergere