Despre interviuri, copii si disponibilitate

Nu-mi vine sa cred ca au trecut mai bine de doua saptamani pana sa ajung din nou in fata ecranului, pregatita sa scriu. Nu va faceti probleme, nu lipsa de timp m-a impiedicat sa activez aici, ci faptul ca, asa cum ma plangeam acum cateva saptamani bune ca viata de mama casnica e lipsita de actiune, prietena mea Viata/Karma/Soarta s-a decis sa ma convinga de contrariu.

Astfel, odihnita dupa concediul in spital, despre care va povestisem anterior, realizand ca timpul trece, copiii cresc si eu crap daca mai stau acasa, am decis sa-mi gasesc de lucru, sa revin pe piata farma, ca reprezentant medical. Zis si facut. Am cautat toate job-urile disponibile in domeniu, am calcat, parfumat, cosmetizat cv-ul si, desigur, am aplicat. Pana aici nici o problema, ba chiar lucrurile au inceput sa se alinieze si posibilii angajatori au inceput sa sune si sa ma invite la interviuri.
Buuuunnnn.... am scormonit in dulap dupa cele doua camasi business care ma mai incap, o fusta creion si iata-ma la o serie de intalniri cu reprezentantii firmelor.
Toate bune si frumoase, oamenii pareau multumiti de intalnirea in desfasurare, pana ajungeam inevitabil la subiectul copii. Cum?! Ai copii?! Cati?! Mici ?! Si de aici lucrurile se duc naibii la propriu, angajatorul ma si vede fugind acasa sa mangai copiii pe cap la ora 12, deci nu am cum sa ma ocup de job, deci nu reprezint o investitie sigura, deci va sunam noi, deci...

Apreciez onestitatea unuia dintre angajatori, care chiar m-a sunat si mi-a explicat foarte elegant cat ma pot incurca copiii in munca mea. Pai bine, dar nu vi-i las voua sa-i cresteti!!! In urma cu cativa ani, cand nu aveam copiii, toti erau speriati ca am sa raman insarcinata si-i las balta, acum, ca sunt gata facuti, nu e bine ca ma incurca. Serios, care e perioada optima de angajare?
Daca stau si mai astept sa creasca copiii, nu ma mai pot angaja ca m-am rupt de piata, acum nu par apta, deci ma gandesc serios sa-mi depun dosarul de pensie. Daca stiti careva o solutie mai buna, sunt deschisa la sugestii. Oare daca le spun ca am 26 de ani si nu-mi doresc copii niciodata ma vor crede ?