Ziua in care am regretat ca am ramas in tara

Da, stiu, nici prin strainatate nu umbla cainii cu covrigi in coada, cu siguranta si acolo iti vine sa urli cateodata ( de cele mai multe ori de dor).

In Romania, insa, in ultima vreme, am trecut de faza cu urlatu' si incep sa ma intreb (cam tarziu, ce-i drept) daca am facut bine ca am decis sa fac copii. Pai cum, Doamne iarta-ma, sa nu-mi pun intrebari ? De mai bine de o saptamana stau si ma intreb ca proasta, cum e posibil ca o tantita, vanzatoare la metalo-chimice in Huedin, doar cu liceul, ca facultatea absolvita la Bogdan Voda nu o pun, a ajuns ministru. CUM e posibil asa ceva? Nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu nimeni, nu cred ca toata lumea trebuie sa faca facultate. Dar e suficient ca sa ajungi ministru? Ce sau ar trebui sa intreb cine te califica pentru pozitia asta?
Si cum stateam eu si-mi rumegam indignarea, vad azi o stire: "Adrian copilu' minune a fost facut cetatean de onoare al nu stiu carei localitati, pt contributia la evolutia artistic-culturala" . Am fost la un pas de apoplexie, rau, lesin...toate.

Pai bine, domnilor, care luati astfel de decizii, sa-mi spuneti si mie si miilor de parinti din tara aceasta, ce sa le spunem copiilor cand ii trimitem la scoala? " Du-te, puiule si invata, poate prinzi un job pe salariul minim ? " sau mai bine inchidem scolile, ca tot nu avem nevoie de ele in tara unde CULTURA se face pe ritm de manele, iar ca sa ajungi in guvern e suficient sa inveti sa folosesti "copy-paste".

Sincer, regret azi, ca prea legata de casa si familie ( nu-mi pot imagina cum mi-as creste copiii departe de bunici) am ales sa raman in tara aceasta, care arunca peste granita tot ce e bun .