Casnicie cu aer de concediu

      Am vrut sa incep cu faptul ca nu sunt o femeie cheltuitoare si desi vad deja niste sprancene ridicate, am suficiente argumente in favoarea mea. Nu sunt scumpa absolut deloc, cu conditia sa excludem gentile, pantofii si excursiile si nici macar la capitolele astea nu functionez la capacitate maxima. Adica chiar ar trebuie sa luam in considerare si termenele de comparatie, dar nu as vrea sa incalc normele de gdpr.

     Ma gandeam ca zilele astea am implinit un nr de ani de casnicie, 14 mai exact, dar cine mai sta sa numere :), si eu nici macar nu mi-am luat nimic sa marchez momentul. Daca esti femeie si in momentul asta te-ai gandit ca nu eu trebuia sa-mi iau ceva, ci sotul, sa stii ca de-aia am aniversat 14 ani de casnicie si fericita si linistita. Eu nu am asteptari ca el sa-mi faca surprize si sa aleaga cadouri, el nu se asteapta sa-mi placa ceva ce nu am ales eu. Preferatele mele sunt cadourile alese impreuna, la fata locului, daca se poate din destinatii din departare, sa fim siguri ca au originea autentica. In traducere, du-ma la soare undeva, sa fie mare si frumos, ca imi gasesc eu ceva ieftin la o taraba acolo. Exact cum spuneam, deloc cheltuitoare. Nu ca nu mi-as gasi eu ceva dragut si mai aproape de casa, dar am o fuga de idei teribila cand sunt imbracata de job si cumva ajung sa cumpar electrocasnice sau sa vreau sa comand un aparat AC. In schimb, in flip-flop, cu sare in par, scapi repede de mine cu ceva pleu cu pretentie de bijuterie unicat/arta locala. Ziceti si voi, in conditiile astea nu e mai safe sa te prinda aniversarea casatoriei pe o insula undeva?    

    Cam la fel e si cu ziua mea, e mai sigur sa nu ma tii prea pe langa casa. M-a dus Consortu' acum vreo 2 ani intr-un oras simpatic european fix cand faceam o frumoasa varsta, i-a dat 10 euro unei tanti care canta in fata Domului din centru, mi-a cantat doamna impreuna cu piateta de am plans si eu si toata familia care a vazut filmarea. A scapat al meu ieftin si cu respectul a trei generatii. Nu i-a placut, asa ca anul urmator m-a dus in mall. Plictiseala, nimic de vazut, nu mi-a cantat nimeni, m-am oprit la o bijuterie si aia a fost.... nici asa nu i-a placut. Anul viitor ma trimite la mama, cu 10 euro pentru cantare :).

    Ce vreau sa spun e ca pana la urma e doar o chestie de perceptie. E canicula si de fapt nu caldura ma enerveaza, ci faptul ca suntem nevoiti sa ne luptam cu ea, in loc sa ne dam batuti pe malul marii undeva, eventual sa cautam seara o taraba cu arta locala..

   Las dovada o poza cu noi, sa se vada ca ne prieste casnicia asta cu aer de concediu si buletin.

  P.S. revin cu update anul viitor

                                                

Puteam fi bogati de mult...

     Am citit la un moment dat, ca in spatele fiecarei afaceri de succes stau 11 afaceri ratate. In baza acestei credinte, cred ca e momentul sa ma apuc de business. Am vreo 2 si eu la activ, dar daca pun la socoteala toate sansele familiei, cred ca e cazul sa dau lovitura. Imi dau seama asa, ca puteam fi bogati de mult, dar nu au vrut inaintasii nostri. 

    Suntem de cateva zile in Italia si evident ca Dragonii fac norma la pizza pt localurile de pe partie si nu  numai. De cate ori vine nota de plata, nu pot sa nu ma gandesc ca, daca iau in considerare ce ne povestea tata de bunica lui, puteam avea acum cota parte din inventie. Nu fusese "Buna" in italia, dar de cate ori facea paine, baga resturile de aluat in cuptor  cu se mai nimerea in bucatarie pe ele. N-a stiut biata femeie ca putea sa-i zica pizza si daca nu strica afacerea italienilor, macar putea sa patenteze vreo reteta cu jumeri, carne fripta sau ce mai avea ea pe acolo. 

    Nu ma chinuie numai ideea ca am ratat sansa de a intra in istorie cu  "pizza ce Cărăstău" (cautati si voi pe google maps) mai am si off-ul ca putea macar Tzatziki local sa il inregistreze, ca facea "Buna" si castraveti cu smantana. Nu mai stiu daca punea usturoi, dar tin minte ca nu m-as fi atins de ei nici picurata cu ceara, ca mie imi plac doar la 7 euro portia la greci. 

    Dintre toate inventiile, tata a ratat-o pe cea mai de fita, ca aud din presa ca se vinde bine zeama de varza "rose". Pana aici! Asta nu pot s-o las sa treaca asa! Face tata o "moare" ( asa ii zice la noi la zeama de varza) cu o culoare "rose" de fite, perfecta de baut imbracata in rochie de seara inainte sau dupa negroni. Va las articolul dovada, dar sa stiti de la mine ca pt asta am depus deja "OSIM", asa ca nu va apucati de imbuteliat ca ne vedem in instanta. Daca sunteti curiosi, fac lista de inscrieri la 0,5l. Inca lucrez la modelul de eticheta, dar iau comenzi, ca productia de anul asta e deja pe sfarsite, sa nu ziceti ca nu v-am spus! 

!Disclaimer: poza nu imi apartine si nici textul care o insoteste

                    

Anul salbatic

     Nu știu exact daca definiția blogului in sine cuprinde si date legate de periodicitatea publicărilor, dar ințeleg că nu am cum să mă calific la noțiunea de blog. Să zicem, că dacă intreabă cineva, că am o publicație online cu apariții flexibile. Bun, acum că am stabilit detaliile legate de apariția articolelor, am vrut sa incep prin a ma lauda ca de fapt am decis sa-mi iau un an sabatic, dar in realitate a fost unul salbatic. 

    Pe 2023 l-am inceput undeva intr-o statiune de schi, cu ochii la partie pe post de suport moral pentru una bucata Dragon cu mana in gips la vremea respectiva. N-am schiat, am chibitat pe margine si mi-am jurat in gand sa ma prinda finalul de an undeva pe o plaja exotica. Ar fi fost sabatic anul, daca as fi scris acum cu picioarele in mare, cu nimic deosebit de punctat, dar am mai trecut de cateva ori pe la camera de garda, sa mai punem maini in gips cu alta bucata Dragon mic, pentru care o singura experinta nu era suficienta, asa ca si-a rupt cate ceva in doua ture anul trecut. Ca sa nu aveti emotii pentru noi, aflati ca suntem toti bine, sanatosi si cu toate oasele pe pozitii, nu la cald intr-o destinatie mirifica, ci undeva pe o partie de schi...surpriza!

    Si nu e rau, mai putin daca ne prinzi dimineata cand mai mult ne prabusim din hotel pe partie in echipamente, cu toate accesoriile in brate, transpiranti, bolborosind fiecare cate ceva despre ala care a ales vacanta, despre sport, conditia fizica distrusa si toate cate ne mai trec prin cap pana la prima pauza dupa care parca ni se mai aliniaza si noua schiurile in picioare. Mai mila decat de noi, mi-e doar de parintii aia curajosi, care trag dupa ei cate un plod mic, plans si obosit inainte de a ajunge pe partie si ma gandesc ca de cand i-au dat echipamentul pana l-au pus pe schiuri, s-a  cerut de 3 ori deja la baie. Dragonii sunt mari acum, e usor cu ei, practic mai ai 2 voci care sa te bolboroseasca daca ceva nu e bine. Si de obicei ceva nu e bine: ba nu e buna casca cumparata saptamana trecuta, ba e salopeta stramba, cagula ii strange de gat, picioarele dor si maine sigur mai gasim altele. Ei, nu noi, noi am platit, deci ne place, ei inca se mai decid. 

  Una peste alta, bine ca l-am inceput pe 2024! Sper sa fie cu mai putine peripetii, ca premiul de Mama Anului s-a dat si nu am fost pe lista. Sincera sa fiu, bine ca nu ne-am trezit cu Protectia Copilului la usa, la cate vizite la Urgente am avut. Dragonii au promis ca o lasa mai moale anul asta, noi am promis ca-i lasam mai mult in pace, sa vedem cum tragem linie la final. Ca sa nu-mi pierd antrenamentul, am pus Blogul la rezolutiile de anul Nou, ca pe aia cu slabitul si sportul le am in pending de la pandemie incoace si cam atat, deci un 2024 cu mai multe cuvinte si mai putine poze...de la o varsta cred ca e mai safe asa.

   Bine... va las o poza cu un peisaj, ca asta nu are cum sa nu iasa bine :)

            

    

     

Pereți crăpați și uși trântite

       Aproape mai și nici un articol. Nici măcar nu am explicații pentru asta, că eu, sincer, nu știu când a trecut atât din 2023. M-am dezmeticit azi, vorbind cu Domnul  Consort, care deja ma certa de câteva săptămâni câ m-am lasat de treabă. Bun, deci in primele luni din an am suferit de o fractură de logică și inspirație. Asta nu inseamnă ca m-a lovit inspirația, dar simțeam nevoia să analizez o situație.

     Din limitatele mele cunoștiințe, rețineam că preadolescența incepe la 8-10 ani și durează până la 10-12 ani, când debutează pubertatea. La Dragonul mare imi amintesc destul de bine momentele de hotar, că nu ai cum să nu remarci cand incepe perioada ”o urăsc pe mama” la copilul până atunci blând și calm. A trecut preadolescența, a început pubertatea, inca suntem la faza ”o urăsc pe mama”, dar cu o anumită drăgălășenie si obligatoriu instigat de mama care și-o caută cu lumânarea. Până la urmă nu o pune nimeni să coboare din mașină in fața școlii, cu atât mai puțin să cerșească îmbrățișări ca un cățel de pripas. E drept că un cățel de pripas ar putea chiar să le primească. Mama se poate alege cu un ”pa, mami” șoptit sau printre dinți, dupa caz. Revin, asta e situția cu primul născut, care te uraște cu limită si responsabilitate. Cu totul altfel stă treaba cu Dragonul mic, la care nu ai cum să știi când s-a terminat o fază și a debutat alta, ba chiar e posibil să te afli intr-o conjucție de etape aducătoare de furtuni. Pe la 1 an si 3 luni a intrat in ”terrible twos”, etapă pe care am urmarit-o cu interes până pe la 5 ani, cand am renunțat să mai așteptăm să treacă. Probabil că suntem in mijlocul preadolescenței de ceva vreme, din moment ce se apropie de 10 ani, dar cum ușa de la camera lui pare să aibă viață proprie, ne-am cam pierdut reperul punctului de start. Pe de altă parte, peretele de langa ușa de la camera lui frate-meu avea o crăpătură veșnic prezentă, incât eu așa am crezut că e modelul. Dragonul mic nici măcar nu se agită când vreau să-l pup in fața școlii, că dispare intr-un nor de praf înainte să apuc să cobor din mașină.

    Privesc cu interes la ai mei cum se transformă si aștept să văd ce ne mai așteaptă. Trebuie să recunosc că mi-am exersat răbdarea, dar și noi abilităti în a-i provoca și a scoate ce e mai bun/rau/inedit din ei. Până urmă cu cine să își exerseze toanele și nemulțumirile dacă nu cu noi? Asta nu înseamnă că nu avem și momente de iubire, dar vor rămâne veșnic ascunse de ochii publicului sau cel putin până vor ajunge ei pe la 40 de ani și eu la multi peste 60...sper!

           

Matematica cu mama

     Am si eu o intrebare: Voi mai faceti matematica cu mama? Voi, astia mari, nascuti inainte de 89'? Sper ca da, ca tare ciudat ar fi sa fiu singura toanta. I-am scris mamei azi pe whatsapp sa ma salveze, ca dupa prima luna in clasa a 5a m-a bagat Dragonul in corzi. Mi s-a pus ceata pe ochi, ma rog, era deja acolo si nicicum nu am reusit sa aduc din negura timpului matematica inapoi. Am trimis copilul la baschet si am cerut timp de gandire. Am intors problema pe vreo 3 coli A4, am gasit cateva drumuri, dar nimic. Tot la mama a fost salvarea. In apararea mea, va spun ca dupa ce m-am prins, tare frumos i-am explicat plodului. Problema era simpla in sine, dar si eu am aplicat metoda baletului. 

     Acum stau si ma gandesc, unde oi fi pus eu caietele si culegerile de matematica si in cat timp as putea sa sap drumul inapoi, ca altfel suntem pierduti. Cand il vad pe asta mic coborand voios scarile cu caietele in mama si strigand de la etaj " mamiii, ma ajuti?", parca o vad pe mama cu culegerea in mana "Lauraaaa, matematicaaa!" Asa ca acum striga Laura " Mamiiii, matematicaaaa!". 

     Dar n-ar avea si copilul asta nevoie de ajutor la limba Romana sau Franceza, sa ma dau si eu culta prin casa si nici Consortul nu se inghesuie sa salveze situatia, cica nu e la el in fisa postului. Mi-am mai oblojit mandria ca m-am prins rapid la o problema de logica si m-am consolat cu gandul ca nu mi-am reintrat inca in mana. Cel putin pana la proba contrara. Ma doare putin stomacul si ma intreb noi, astia cu inclinatii mai artistice cum trecem prin scoala copiilor? Toata lumea are o bunica buna la matematica? Si cand ma gandesc ca saptamana trecuta cea mai mare problema a clasei a 5a mi se parea sa descopar cele mai eficiente conexiuni intre autobuzele de la scoala pana acasa.

    Acum va rog sa ma scuzati, ma duc sa fur manualul de matematica, macar sa stiu ce ma asteapta si s-o pun si pe mama in tema, ca avem treaba. 

   Doamna Luci, daca cititi asta, lasati-mi, va rog, pentru orice eventualitate numarul de telefon, ca mama are uneori rezolvari mai putin pedagogice :)

                                              

Vreo 6 ani...

   Vreo 6 veri, cam atat am socotit eu optimista ca mai avem toti 4. Asa, noi 4. Cu "mama, ma plictisesc", "lasa telefonul, copile", "hai cu mine in apa, tata", "trebuie sa ma spal si pe cap?" "Nu vreau tricoul ala!" ...si toate cate nu le vom mai tine minte. Doar 6 veri si multi ani in care vom retrai clipele cu ei mici in mintea noastra. Nici nu mai stiu de cate ori am spus concediu asta " nu mai pot!". Dar pot si stiu si eu si stiu si ei. Pot si vreau! Vreau sa-i tin aici in lumea de dragoneala, unde fiecare zi e o lupta si un castig. Unde ziua incepe cu cereale cu lapte si promisiunea ca vor bea doar doua sucuri si se incheie tarziu, cu nisip in papuci, sare in par si prea multe sucuri baute. Aici unde prieteniile vin si pleaca cu zgomot, dar ramanem inca toti 4 in liniste. Unde pozele prind parinti zambitori si copii strambandu-se. Aici. Acum. Noi 4.

   Simt uneori ca toate pozele noastre vor deveni la un moment dat alb-negru si le vom privi pe hartie ingalbenita, ca nu ne vom putea uita la ele pe ecrane digitale, unde vor parea prea vii pentru timpuri asa indepartate. 

  Dar inca mai avem anii astia, in care bagajele cu multe jucarii mici de plaja s-au schimbat in experiente mari, in drumuri cu barca si zboruri cu parasute zambitoare. Cum sa le ambalez toate astea sa le pot pastra? Ce cutie magica poate inchide in ea atatea minunatii si unde sa o pui? 

   Dar pana sa pun cutia asta undeva, fugim sa cumparam niste inghetata, ca abia ne-am miscat dupa ultima tura de pancakes cu iaurt si miere si nu am vrea sa venim din concediu mai slabi si mai amarati. Las aici poza asta, sa va zambeasca si voua parasuta asta simpatica.

    

Cu premiu, fara premiu...

                 

      Nu scriu de obicei despre subiectele la moda, dar de data asta asa imi vine.

       Freamata net-ul de dilema premierilor. Noi, astia care ne agitam azi, am trecut cumva prin toate. Prin festivitati cu premii strigate in gura mare si prin examene cu rezultate on-line, pe vremea cand nu stia nimeni sa le verifice. Am tremurat la afisier in curte liceului asteptand rezultatele la admitere si am inghitit in sec la examene picate in "secretul" gdpr-ului.

      Recunosc, azi, ca mama, ma streseaza mai mult discutiile online decat faptul in sine. Ma simt denaturata pentru faptul ca nu m-am gandit la problema asta, inainte ca ea sa apara online. Or fi azi Dragonii traumatizati? Or fi luat premiul intai? Nu dati cu pietre!!! A fost premiere, copiii s-au bucurat, parintii au aplaudat, s-a mancat pizza, s-a baut si niste prosecco pe furis. A fost bine! Nu s-au strigat numere, cartile s-au impartit egal. La clasa a 4a .La a 2 a a fost si mai simplu, s-au dat "premiile" in excursie, fara parinti. Prosecco s-a baut acasa, copiii erau plecati. Nu s-au inregistrat plangeri. In concluzie 60 de copii fericiti ca s-a luat vacanta, 120 de parinti pe prosecco, 2 invatatoare, dintre care una la final de cariera, final de an de succes.Dragonii sunt bine, au promis ca vor citi cartile de la premii. Nu pariez, dar il premiez pe cel care o face. Asta e! Imi asum! Pentru ce atata zarva in online, cand viata merge inaine? 

P.S. Clasamentele fac parte din viata. Depinde de noi cum le prezentam copiilor situatia. Nimeni nu castiga sub clopotul de sticla!

Plecati dupa dinozauri si fructe de padure...venim noi candva inapoi

      Creta pe maini si pe genunchi, desene pe asfaltul unei gradini de vara, diplome colorate si inghetata cu miros de vara. Asa arata 1 Iunie din copilaria mea. In apropiere de serviciul mamei, ca pe vremea aia se mergea la servici, nu la job, se tinea un concurs de desene pe asfalt de 1 Iunie. Imi amintesc chenarele delimitate in care ne desfasuram si  diplomele alea pe carton lucios pe care le tine mama si acum intr-un dulap. Imi amintesc chinul de a desena fara sa ating cu genunchii asfaltul, sa nu-mi murdaresc rochita, ca mai aveam de mers si la terasa dupa :) 

      Sau carnavalul... Carnavalul organizat la scoala de Doamna, cand am tinut-o treaza pe mama o noapte sa-mi faca tinuta de gheisa dintr-o rochie de brocart pe care o purtase la o nunta. Farfuria cu prajituri cu care mergeam de acasa fiecare si un casetofon. Asta era deja 1 Iunie de copii mari. 

     Pe vremea nostra parca nu ploua, timpul tinea cu copiii si poate cu parintii care nu aveau aplicatie meteo de consultat, care ne faceau planuri si surprize pentru bucuria noastra si nu se lasau invinsi nici macar de faptul ca 1 Iunie era o zi normala de munca.

     Intr-o lume de posibilitati, nu va lasati tinuti in casa de prognoza meteo si mai ales, haideti sa nu-i uitam pe pitici la ecrane azi. Au nevoie de 1Iunie adevarat, cu genunchi murdari si inghetata chiar si pt cei ragusiti.  Va promit ca sigur se vor simti mai bine!

   Va uram "La multi ani!" de pe drum. Am plecat dupa dinozauri, soare si fructe de padure! Avem sandwich-uri, haine de schimb si prieteni cu noi!

                   

     

Ti-am spus eu!

        Stiu ca nu toata lumea isi doreste doi sau mai multi copii si nici nu pledez pentru asta, dar va spun ca daca vreti sa vedeti manisfestati piticii ambilor parinti in toata splendoarea lor, aveti nevoie de 2 copii. Nu stiu cum e la cei cu 3 si de unde isi ia al treilea piticii, dar la doi copii ai marele avantaj ca de cate ori face cate unul o tampenie, sigur avem si corespondetul adult. Pentru cei care ne cunosc deja, personal sau virtual, nu e o noutate ca avem fiecare "copilul nostru" din punct de vedere fizic. Dragonul mic seamana cu tati si cel mare e copy-paste cu mine. Distractia adevarat incepe la comportament, unde genele s-au distrat si incrucisat perfect, asa ca daca aduce cu tata, e "simpatic" ca mama. Bine, mai avem cateva obsesii si pitici incrucisati, care apar din adancuri aleator cand te astepti mai putin, dar astia sunt din alt episod.

      In episodul asta, povestea e despre un Dragon turbat si o mama prea relaxata, carora li s-a parut absolut amuzant si firesc sa profite de instalatia de udat gazonul intr-o oarecare sambata de mai. S-a dovedit in final la 27 de grade in aer si 10 grade apa, ai toate sansele sa implinesti previziunile unui tata atent si precaut, care ti-a repetat deja de vreo 8 ori ca se va raci copilul. Ce sa vezi? S-a racit! Asa ca, doamnelor, lasati feminismul deoparte si ascultati o data pentru totdeauna de barbat, ca daca o dati in bara,  nimic nu va fereste fatidicul de "ti-am spus eu". 4 zile de tusit, 4 nopti de tusit, 3 zile de pauza de la scoala, teme primite pe whats app, o deplasare de 2 zile la job, toate desfasurate sub auspiciul lui "ti-am spus eu". Si cand te gandesti ca nu mai are multe zile saptamana si in sfarsit duci copilu la scoala, iti amintesti brusc ca mai ai un  Dragon si o iei de la capat. 

                                 Ti-am spus eu ca nu era de la apa? E un virus!!!

                                 E un virus, dar apa i-a pus capac! 

    

      E pe principiul copiii s-au distrat, parintii s-au certat! Ce, voi nu aveti principiul asta in casa? La noi e regula ca rasul de obicei se termina cu plans si ce prevestete tata se intampla. Cu toate astea, de cele mai multe ori distractia bate riscul si in final merita. A trecut cumva si asta, pana duminica isi revine toata lumea. Weekendul asta ploua, deci daca vor senzatii tari, ii las direct in ploaie, ca acum sunt caliti.

Las poza aici, cu mentiunea ca  nu sunt Dragonii in poza, doar pentru ca eu nu am si fata, ca umbrela au avut si ai mei sub tasnitoare, nu sunt chiar asa inconstienta :)

                                            

     

        

Mama, mami, mom!

  Mamiii, maman, mom....mamaaa!!!

  Da, Rareș?!

  Tu chiar m-ai auzit? Am vrut să văd dacă răspunzi.

       Română, engleză, mă rog, o tentativa de engleză, vorbit, cântat, toate una peste alta, în timp ce mă învârt de nebună prin bucătărie să pregătesc cea de-a 15 a masă a zilei, adică cina. Iar mama, maaaama, dna învățătoare.... ah, nu, mama, ca și-a amintit că nu e la școală. 

       Rareș, taci că nici nu mă aud gândind! 

       Dar trebuie să te auzi? Gândești și gata!

      Are dreptate, mai bine nu mai gîndesc, că mi-ajunge zumzetul din casă. In timpul ăsta zboară pe lângă mine o minge, din fericire e de burete, Dragonul cel mare e răcit și așteaptă un ceai. Vrea și Dragonul mic un ceai, in încercarea de a mă convinge că e cam răcit și el și nu poate merge la școală. De fapt s-a răzgândit, vrea la școală, că are ghiozdan nou și vin în vizită la clasă copiii de a 7a din fosta clasă a dnei. Deci fără ceai dacă nu mai e răcit. Totuși, e cu miere? Atunci vrea. Intre timp coboară scările în săritură pentru a 45 a oară de vineri incoace. 

      Rareș, te lovești! Aseară te plângeai că ți-ai luxat glezna, acum sari iar!

      Nu mă doare când sar, mă doare când merg! 

     E deja de 5 minute intins pe spate, acum îl doare genunchiul. Mamiii, maman, mama...

     Minge, engleza, puțin baschet in casă, un copil in alergare, unul întins în pat, reușesc cumva să urle amândoi aceeasi piesă deodată, aproape pe același ritm, în timp ce incerc să mă gândesc dacă le-am dat deja să manânce sau doar am intenționat. Ceai, cina, sirop de tuse, haine călcate pentru mâine, sincer, îmi vine și mie să strig ....mamaaaa! Că dacă stau bine să mă gândesc, oricum ea e de vină, că mi-a urat să am doi copii fix ca ai ei. Na, că mi-a ieșit!

     Mamiiii, mama.... 

     Daaa

     Pot să mănânc ceva semi-dulce? Adică nu dulce, ceva așa, semi-bun, niște gustărele, ceva.

     Acum ai mâncat, nu mai poți nimic!

     Bine, că oricum simt ceva în gât .... 

    Încă două ore și îi pun la somn. Las poza pentru exemplificare, de undeva, mingea strigă : mamiiii!

                 

            

                

     

Sporturi de living

      Stiu ca e o perioada aiurea rau in jurul nostru, motiv pentru care cu greu imi gasesc puterea sa scriu, dar bine, rau, viata tot merge inainte.

      Din fericire, copiii isi vad de ale lor si ne trag si pe noi dupa ei. Asa ca va intreb: la voi in casa se face plaja? Dar sporturi de apa se practica? Stati linistiti ca nu avem piscina la interior, dar Dragonul mic e o sursa continua de inspiratie. De vreo doua saptamani se incapataneaza sa faca plaja in fiecare seara si nu asa, la intamplare. E mereu corect echipat cu tricou cu protectie UV, sapca, ochelari si sort. Sezonul asta se pare ca e plaja in prim plan. Plaja si "coltul". "Coltul" e un soi de loc delimitat unde isi face ceva ce pe vremea noastra ( adica nici macar in secolul asta) frate-meu numea "cazemata". Atunci se intampla sub o masa, de preferat de unde se puteau auzi toate discutiile adultilor. "Coltul" Dragonului e in miscare mereu, depinde cum i se nazare copchilului.

      Au trecut Dragonii prin toate fazele cu jocurile inventate, dar asta cu plaja e de departe preferatul meu. Ce-i drept ca mi-a placut si de Branza, acum cativa ani. Branza era prietenul imaginar, dar extrem de prezent. Atat de prezent, ca o data, la o terasa, a trebuit sa-i explicam lui Nunu (bunicul) ca nu poate sta chiar langa Rares pentru ca acolo e locul lui Branza. Am stat seriosi noi 6 adulti + 2 Dragoni la o masa de 10 persoane, special sa aiba si Branza locul lui. Ma rog, s-or fi mirat bunicii de parentingul modern in gandul lor, dar ne-au dat pace. A urmat o vreme in care Branza a dormit in dulap, se pare ca doar acolo se simtea ok, apoi a disparut. Nu stiu...poate n-a mai incaput in dulap.

      Nu mai au acum prieteni imaginari si nici eu n-am insistat, ca imi ajung 2 Dragoni, dar simt o teribila nostalgie cand ma gandesc la micile lor nebunii.  Imi va lipsi si "Coltul" in scurt timp si placa de surf facuta dintr-o patura albastra. Cand nu e placa de surf, patura se transforma in mantie/carpa de sters scarile. Catelul e putin derutat de atata activitate, ca noi ne-am obisnuit asa. Daca nu se desfasoara nici o activitate sportiva in mijlocul livingului, inseamna ca am uitat copiii sau la play station sau la bunici.

As mai scrie, dar plec sa pregatesc nisipul pentru plaja si sa verific valurile! 

 

Fiecare la casa lui

 Nu stiu cat mai tine pandemia asta, dar eu m-am linistit, karma e la datorie si in 2022. Ma rog, ea e vesnic la panda, dar uneori mi se pare ca noi o tinem destul de ocupata .

In 2020, ca tot implineam 10 ani de casnicie, ne-am facut planuri serioase sa bifam o excursie exotica. Bine, planuri ne tot faceam de la nunta încoace, dar cumva si parea ca avem vreme. No, n-am avut! S-a pornit iuresul cu pandemia, ne-a luat panica, lockdown-ul national si-n loc de Mexic, am terminat anul cu o vacanta de 2 saptamani la domiciliu pe motiv de test pozitiv. La vremea aia, cand abia trecuse nebunia izoletelor si a internarilor obligatorii, ne-am condiderat chiar norocosi ca am reusit sa ramanem toti 4 acasa. Cel putin in primele zile, ca dupa prima saptamana eram toti pe arcuri. In ultima zi, cand ne-a cautat si politia locala, tare ne-am bucurat sa vedem fete noi. Bine ca a trecut! Ne-am ales in anul ala cu gadgeturi noi: un play station si un pulsoximetru.

In 2021 ne-am prins ca nu e loc de exotisme, dar incurajati de toate dozele de vaccin combinate cu anticorpii naturali, ne-am luat cea mai lunga vacanta si am taiat-o in Grecia. Buna alegere, am uitat de izolari, covid si restrictii. Problema e ca iar ne-a prins curajul si cu gandul la varstele rotunde pe care le implinim amandoi anul asta, am inceput sa ne organizam iar de escapade exotice. Cu un ochi pe oferte si altul pe zilele de concediu, era sa ratam valul 5 al pandemiei, daca nu ne cadorisea cu o noua izolare, asa de inceput de 2022, pe motiv de teste pozitive in ordine absolut aleatorie si independenta de statusul vaccinarii.

Acum serios vorbind, eu cred ca noi suntem de vina cu planurile noastre de duca si de cate ori ne vine ideea sa fugim, ne cantoneaza virusul la domiciliu si ne testeaza rezistenta la traiul permanent impreuna. Am iesit intregi si de data asta si inca nu a sunat nimeni din casa la vreo linie de ajutor pentru victime, deci speranta mai avem. Traiasca play station-ul si netflixul, ca pulsoximetrul e dat imprumut de ceva vreme. Grecia e rezervata si pentru anul asta, nu de alta, dar daca mai zic o data Mexic si mai vine un val, eu chiar ma simt prost pentru restul lumii. Ce vina au toti ca vreau sa ajung eu la Tulum? "Stai femeie acasa, las ca poti sa faci 40 de ani si prin Europa, poate scapam si noi de nebunia asta.

              

Anul asta vine Mosu?

           Acum ca am trecut cu bine de primul Halloween in care s-au implicat cu adevarat Dragonii, am si eu o intrebare. De fapt am mai multe, dar sa o luam incet:

          Copiii vostri ce-si doresc de la Mos Craciun, ca noi mai avem putin si-l blocam definitiv pe nenea asta? Ca sa va explic, ideea e ca nu trebuie sa sara calul cu cadoul, ca na, ar fi bine sa fie intr-un buget rezonabil, ca are Mosu destui copii. Bine, credinta in Mosu e un soi de pasare pe care o vezi dar nu e, adica ei cred ca noi credem ca ei mai cred inca. Daca in restul anului aceiasi Dragoni pot sa te uimeasca cu sarcasm si umor subtil, in perioada apropiata Sarbatorilor de Iarna, se transforma dintr-o data in niste naivi. Sunt in stare timp de vreo 2 luni sa creada in orice personaj de basm de la Iepurasul de Pasti, la orice alt individ aducator de cadouri. De fapt, daca stau sa ma gandesc, in Zana Maseluta nu si-au declinat nici o clipa credinta, atata timp cat si-a facut treaba si a platit dintele lipsa. Revenind la Mos Craciun, coincidenta sau nu, ca tot se apropie Black Friday, s-au apucat copiii de facut niste scrisori elaborate cu desene incluse, rugaminti si promisiuni. Mai complicat e ca dupa ce a luat Mosul prima scrisoare ( da, se pare ca le ridica noaptea) ei se mai razgandesc de doua ori si trebuie sa faca niste rectificari, asa ca urmeaza o serie de anexe, lasate la ridicat noaptea.

          Pentru a se asigura de reusita, au incercat chiar sa grupeze toate cadourile pe care le lasa Mosu pe la bunici, unchi, matusi, intr-unul singur, dar aceasta optiune nu s-a votat, asa ca au ajuns iar la limitarile de buget. Si pana la urma ce-si mai doresc copiii in ziua de azi? E normal sa vrea un controller sau o tastatura noua? La ce interval se schimba treburile astea? Si daca nu suntem de acord cu asta, catre ce ii putem orienta? Sincer, eu chiar sunt deschisa la propuneri, doar sa nu fie vorba de animale, ca ne ajunge Luna, catelul nostru si cu pisicile avem o oarecare retinere. Deci, ce ne ramane? Daca le aduce Mosu carti, cu siguranta vor renunta de bunavoie la Magie, dulciurile le-am taiat de pe lista, avem stoc de la Halloween, hainele nu-i pasioneaza in asa masura, lego si jocuri avem pentru cel putin inca o familie. Si mai avem o problema: daca totusi schimbam tastatura si controller-ul, nu le dam nici pe cele vechi, ca vorba aia "poate trebuie". Pe principiul asta avem 6 seturi de casti in casa: cu fir, fara fir, de gaming. De vreo 2 zile au facut Dragonii liste peste liste, Consortul le-a respins la aprobarea finala, au sters Dragonii, au completat, au studiat linkuri cu oferte online si tot nu stim inca ce ar fi ok sa aduca Mosu. Nu-i bai, ca nu ne dam batuti si chiar daca au auzit ei la stiri ca vine criza si s-ar putea sa nu ajunga comenzile in timp util, concluzia finala a fost "Relax...Mosul e magic". Si ca sa vedeti cum e cu credinta in puterile lui, ca sa se asigure ca nu se pierde scrisoarea sau pur si simplu din motive de organizare, pentru fiecare cadou din lista mi se trimite mie un link cu cea mai buna oferta pe WhatsApp. Mie, ca la tat'su pica iar la aprobat si le aduce Mosu un top de hartie sa-si scrie listele de dorinte. Practic, in perioada asta functionam ca un minister, unde unii cer buget si alti taie de pe lista, iar eu plimb hartiile intre ei, ca cineva trebuie sa si munceasca.  

        Daca tot e magic si aduce orice indiferent de criza, am si eu o dilema: o banda de alergat o fi prea voluminoasa pentru sacul lui? Oare sa ma reorientez catre ceva cu ambalaj mai mic?

                                 

         

Karma nebuna

    Eu atata va zic: nu mergeti in concediu! Sincer, nu are rost ca daca sariti calul si e foarte fain , sigur se razbuna nebuna de karma pe voi.

    Da...stiu... asa ne trebuie...

    Pai stati sa va zic cum e. Am plecat si noi ca oamenii obositi in concediu la inceput de iulie, cu masina si casa inghesuita in portabagaj. Am incercat din greu inainte de plecare sa lasam cateva kg de la purtator acasa, dar nuuu. Nu, domne, ele vor in concediu, lasa-l naibii de costum de baie ca e elastic si 4 kg in plus nu se vad tare daca te uiti din avion. Acum, ce era sa facem? Sa stam acasa ca n-am dat jos 4 kg? Bine 4 kg eu, ca domnul slabeste din cura mea de slabire ca se baga karma in seama. Ne-am gandit ca oricum e Grecia, mare, soare, peste, sigur ne mai eliberam de ele acolo...

Ne-am dus pregatiti, ca suntem oameni organizati. Am pus in bagaj si aparatul de espresso si un set de 4 pahare de vin, ca mai asteptam niste prieteni. Ma rog, fosti prieteni intre timp, ca au avut nesimtirea sa vina slabi, in forma si gata bronzati in concediu. Pot ierta eu multe, dar sa apari cu "trup de plaja" la plaja, mie mi se pare nesimtire. Altfel oameni faini, de gasca, pana cand am iesit dimineata la prima cafea si i-am vazut intorcandu-se transpirati si obositi la hotel. Am crezut ca i-a lovit ceva, ca au uitat vreun bagaj pe drum si au fost sa-l caute. Nuuu, veneau oamenii de la alergat. Mno, pe mine la faza asta m-au facut deja curioasa, mai ales ca au scos si un TRX din bagaj, gata sa ne antreneze pe toti. Pana la urma asa e cu prioritizarea, noi cu cafea si pahare, ei cu pantofii de alergat si trx-ul la purtator. Si pentru ca oricum mai era loc la capitolul bagaje, s-au cazat langa noi inca 2 familii de romani, care ne-au dat clasa la organizare. Venisera oamenii si cu cucta electrica, sa poata hrani corect copiii. Cu copiii eram si noi, dar nu ne-am batut capul tare, ca abia asteptau sa scape de supa de acasa...am zis eu. Pai si karma? Pai nu le-a venit alor mei pofta de supa tocmai dupa ce ma "laudasem" eu ca nu mananca  nici acasa? Noroc cu mamica in cauza ca a hranit si Dragonii bezmetici, minunandu-se probabil de asa mama inconstienta. No lasa, mama ca o sa mancati supa crema de 1431 de ori de acum.

Concediul fain, ne-am distrat, am profitat de paharele de vin si cafea toti, de trx si alergat ei, ne-am ingrasat noi, s-au mentinut ei... ce mai, bucurie mare, mai mergem. Ma rog, mai mergem noi, ca ei mai alearga inca si nu stiu daca vrem sa ii mai vedem :) 

Si pentru ca nu ne-a ajuns, ne-am mai riscat o ultima saptamana de concediu si am prelungit putin vara si in septembrie. Lejer asa, pe comoditate si soare. No, aici nu le-a mai trebuit Dragonilor supa, ca era la fiecare masa si nu mai avea farmec. Dar karma si-a facut treaba pana la sfasit si ne-a bucurat sufletul pe avion cu o scumpete de copilas care a facut o criza de 1,5 h in avion, unde mamica-sa nu a considerat necesar sa il potoleasca in vreun fel. Am trecut si peste asta, ca oricum nu mai auzisem de mult copii urland de la 11 la 12:30 noaptea. Karma cea amuzanta si-a spus cuvantul doar acasa, unde ne-a cadorisit cu o toaleta infundata vreo 2 zile, de am uitat tot concediul. Partea buna e ca acum stim si eu si consortul sa folosim un sarpe pentru canalizare si sa desfundam o toaleta cu niste folie alimentara. In weekend eram deja obosita, asa ca am zacut 2 zile sa-mi revin dupa vara nebuna.

Acum ma bucur de o saptamana normala de scoala, poate ultima de anul asta, la cum arata cifrele...

O fi karma nebuna, dar sa vedeti cum voi fi eu pana la sfarsitul anului. Stati pe aproape!

   

Doar o sambata

    Ce ar putea merge rau la o zi de sambata inceputa cu elan la shopping? No fix asa ma gandeam si eu.

    Ca sa incep cu inceputul, va zic ca am ramas acasa weekend-ul asta ca sa ne odihnim. Ne-am odihnit vreo 6 ore azi-noapte si pana luni mai vedem. Revenind la sambata, se pare ca s-a bruiat feng shui-ul de la 7 dimineata, cand a deschis Dragonul Rares ochii si gura totodata. 

    Pe la 10 am reusit sa ajungem in mall, ca vorba aia, n-o fi aglomerat cand se deschide. Mda.. ce pandemie, virus, distantare? La 10:15 parca se intra la Untold. Am inotat prin marea de oameni vrand-nevrand, nu din pasiune pentru cumparaturi ci pentru ca se pare ca le prieste ploaia Dragonilor si era absolut necesar sa le gasim ceva decent de imbracat pentru "toamna" asta. Din fericire Consortul nu mai are nevoie de nimic vreo 2 ani, iar eu am intrat sa-mi cumpar o crema si am plecat usurata ca nu era pe stoc. Nici nu-mi mai trebuie crema, ca o sa port mastile de snorkeling pe care le-am cumparat cautand slapi. Sigur, cei de la magazin s-au bucurat, mai putin domnisoara care a sapat dupa mastile cu margine alba, ca cele cu model nu corespundeau cerintelor. Ea a cautat calma, noi am mai golit tot calmi niste rafturi cu chestii absolut necesare, mai putin slapi, ca efectiv nu erau. Dupa vreo 5 magazine si cateva alte cumparaturi vitale, am gasit si slapii intr-un final, am dat pe 2 cafele cat pe o supa la un restaurant decent si am plecat acasa. Daca ma gandesc bine, sa termini cumparaturile cu Dragonii dupa tine pana la 12:30 nici nu pare asa rau, asa ca eram pregatita si de o tura de curatenie inainte de odihna. Am plasat strategic Dragonii la play station si ne-am apucat de curatenie. De  vreo 2 saptamani tot aveam o banuiala ca ceva se intampla sub mobila din bucatarie, ca am inceput sa remarc ca se scurge un firicel de apa, devenit azi firicioi. L-am ignorat initial cu gratie, sperand ca am am un pitic simpatic sub mobila care se joaca cu apa in asteptarea verii. Nope! Azi a cedat consortul si a desfacut masca de la mobila doar ca sa-mi dea vestea ca vinovata e masina de spalat vase. Nici daca ma anunta ca am o ruda bolnava nu putea sa ma loveasca mai tare. A golit masina si mi-a pus embargo pe ea pana la o eventuala solutionare, nu inainte de a rupe si o usa de la mobila in incercarea de a solutiona problema. N-a reusit...inca. Eu inca ma gandesc daca ma pot ruga sa fie alta problema, orice, nu masina mea. Am abandonat intr-un final, dupa 3 ture de spalat apa de sub mobila, ne-am desfacut un vin si am asteptat sa ne loveasca inspiratia. De vreo 2 ori mai ca era sa-mi vina cate o idee, dar de fiecare data m-a bruiat al 1874-lea strigat " mamaaaa!"... Daca luam o gura de vin la fiecare apelare "mama", jur ca nu avea cine sa va povesteasca acum cum a curs sambata asta. Si sa nu va amagiti cu gandul ca azi doar am sters cu mopul lacul din bucatarie, ca pe cei doi, de cate ori ii decuplezi de la play station, ii loveste o foame teribila de "ceva bun". 

    In rest, weekend, bine si frumos, Luna pare mai obosita saraca.

                              

    

Altii nu au ce manca si tu...

           Nu pot sa-mi imaginez cum ar fi fost sa am un laptop cand eram in clasa 1, dar pot cu usurinta sa imi imaginez cum ar fi fost sa-l stric. In timp ce scriu, parca si aud pe fundal teoria cu totii copiii care nu au ce manca, in timp ce eu imi bat joc de ceea ce am... Daca n-ati auzit textul asta in copilarie, cel mai probabil sunteti prea tineri sa cititi blogul asta si oricum habar nu aveti de ce era absolut imperios sa mananci tot si sa tii de hainele bune. Tot la capitolul asta intra si salamul de Sibiu si treaba cu "mananca, ma, cascaval", dar asta e alta poveste si divagam.

          Asta imi place mie la Dragoni, ca reusesc sa ma transpuna cu usurinta in copilaria mea, mai ales ca are Consortul discursul pregatit la nevoie. Ca sa intelegeti ce indrug eu aici, va spun ca laptopul Dragonului Rares e victima colaterala Fortnite. Inca nu stim cat de "mort" e, ca sunt la bunici Dragonii si ne-au dat vestea la telefon, sa se mai detensioneze coarda pana ajungem noi acolo. Acum sa nu va imaginati ca e jocul de vina  pentru defectiune. Nuuu, de vina e "firea impulsiva" a micutului, care va fi pedepsit pana la 17 ani si nu va mai vedea laptop in viata lui. Sau ma rog , pana vineri cand ii imprumuta ma-sa altul si-i face tac'su teoria cu "alti copii n-au ce manca si tu iti bati joc".

          Pedeapsa ramane in vigoare, dar o vom aplica cu incepere de saptamana viitoare, ca un weekend prelungit de Pasti meritam sa-l petrecem si noi in liniste, nu printre suspine, mai ales ca e o faza cu Neymar primit gratis si nu stiu ce battle pass care face nu stiu ce minune fix de 1 mai. Gratis pe naiba, ca pe langa laptopul cazut la datorie, se mai cumpara de catre bunici, unchi, matusi si oricine se mai ofera si o caruta de V-bucks. Astia sunt un fel de crypto-moneda fara beneficii in viata reala, in caz ca nu sunteti familiarizati cu termenul.

     In conditiile astea, Iepurasul ne va saluta de pe deal, in special pe Rares si ma gandesc serios sa ii cumpar un joc Tetris, din acela clasic, sa poata da cu el dupa frate'su cand se supara. II iau 3, sa aiba copchilu' si tot e mai rentabil.

                                                  

        Nu pot sa nu remarc totusi rezistenta crescuta a Consortului la vestile de genul, comparativ cu acum cativa ani, cand orice paguba il apropia riscant de un AVC. E ca si cum socurile repetate i-ar fi intarit vena care statea sa-i puste pe tampla. Acum am remarcat doar o zbatere a ochiului stang, niste vorbe printre dinti si niste promisiuni desarte. Eu, in schimb, am vazut-o pe asta venind de ceva vreme, problema era deja "cand" nu "daca" se va intampla. Bag de seama ca viata de parinte este un permanent drum spre acceptare, presarat cu amenintari si multumirea ca n-a fost mai rau. In traducere, cand mai strica plodu ceva, te gandesti "bine ca nu si-a rupt gatu, ca de ala ma ocup eu, aparatele le mai reparam noi!" ( sper) 

       Pana una-alta, ma bucur ca azi noapte mi-au iesit cozonacii si ma consolez cu ideea ca uneori trebuie sa iti alegi bataliile. 

    

Pandemie si placinte

      Pandemia m-a afectat in multe feluri, unele sunt sigurā ca le voi descoperii doar in timp, unele poate niciodatā. Si acum când mā gândesc la carantina din 2020, aia prima, in care mi-era groazā si sā deschid de tot geamul, mi se strange stomacul. Dupa "criza drojdiei" am ramas cu sechele si acum, cumpār drojdie uscatā de câte ori ajung in supermaket, desi folosesc drojdie proaspātā de obicei. Aia uscata o "pun bine", ca rezistā si cine stie... 

       Cel mai tare mi se pare ca m-a defectat pandemia la capitolul copturi. Pânā la urmā, e si normal, drojdia aia trebuie si folositā. De cate ori mai apar niste restrictii, eu sunt cu mâna pe punga de fāinā si pe cubul de drojdie. Bine, e drept cā la capitolul āsta mā chinuie si mostenirea geneticā. Numai cei care au cunoscut-o pe bunica Simina, bunica din partea tatālui, ar putea intelege legatura mea cu aluatul dospit. Daca ati stat macar o vacantā de varā la tarā, stiti ca duminicā fārā cocāturi nu existā. Cam asa e acum la mine: carantinā fārā placinte nu se poate! 

           

      Stati linistiti, cā nu transform blogul intr-unul culinar, doar vā pregateam pt pozele noastre din vara asta, sā fiti empatici si sa intelegeti cā noi chiar ne strāduim sa ne mentinem, dar nu ne lasa pandemia. As mai sta cu voi la povesti, dar e sâmbātā si de maine intrā noile restrictii si mi se ard brânzoaicele in cuptor. Sā nu uit, pânā nu se resctictioneazā accesul in magazine, sā mai cumpār niste drojdie si niste fāinā, ca nu se stie niciodata...

Rochia verde de in topit

   In poza asta suntem doi copii simpatici, dar nu exagerat as zice eu. In caz ca aveati dubii, eu sunt aia cu degetul in gura. Si in spatele nostru, pe fundal e toamna. Un tapet absolut superb cu toamna, asa cum greu gaseai. Dar nu.. nu e despre noi!

   In spatele nostru, in poza si in viata e Mama. Cu rochie verde, de in topit...in topit plisat, mai greu de gasit chiar decat tapetul cu toamna. Si parca rochia nu ar fi de ajuns, e Mama! Atat de frumoasa si stand atat de simplu in spatele nostru...

   Ma gandeam cat de frumoasa e in poza asta, fara 112 incercari pe camera, ca nu era film si nu stia cum o sa iasa. O singura clipa si totusi, nu se incrunta la mine, nu spune printre dinti "Scoate degetul din gura!" , pentru ca, pur si simplu e Mama

    Si ani de incercari nu ma vor aduce acolo, mai ales ca nu incapeam in rochia verde de in topit, nici macar la 15 ani. Dar ea e Mama!

Aș fi genială, dacă aș avea timp...

       Anul ăsta, de fapt anul trecut deja, 2020 te obligă la o balanța personală.

      Adică stai așa liniștit, ca omul ăla mediocru si banal și te loveste pandemia. Serios? Fix anul ăsta când urma sa devin excepțională? Adică dacă mai aștepta figura 5 ani, intram și eu in istorie, făceam ceva, scriam o chestie deșteaptă, pictam pânza aia care nu se dă gata. Dar nu! Acu' fă-te, fata, afterschool! No bine, voi ați pierdut un talent, numa zic... Ieri am muncit de acasă, pe motiv de ședință online si efectiv mi s-a parut că văd așa o bucurie in privirea câinelui. Era ceva gen "hmm, ai comis-o iar așa-i? 2 săptămâni iar stai cu mine! Știam eu!" Bine, adevărul e că bietul caine nici nu s-a uitat la mine, că era ocupat cu somnul pe canapea. V-am spus ca-mi bâzâie capul de la pandemia asta. Azi m-am bucurat teribil ca m-am prins repede de o problema la matematica de a 3a, ca stătea plodul cu ochii pe mine. Ce să zic? Realizari mici pentru omenire, munți urcati in realizare personala. Deci când? Când să apuci să mai fi genială?

     Să revin la ce mă doare: daca io mor mâine, ce las? Ca plozii sunt ok, dar faptul ca sunt și frumoși și deștepți ( dacă ai ceva de comentat aici, mai bine ieși din pagina) e doar meritul unei loterii genetice favorabile, la care cumva am câștigat de 2 ori. Dar eu? Ce  am facut eu? Hmmm.... să vedem: păi m-am măritat, până la urmă, cu omul potrivit. Știu că ăștia pe care v-a aliniat soarta nu sunteți impresionați, dar eu nu pariam pe mine. A ieșit, totusi. La job e fain, dar chiar fain, partea asta cumva am acoperit-o. Dar undeva, in zona telenovelistică a ființei mele ceva mă roade. Să mai fac ceva, ca până scriu opera aia literară, e cam noapte. 

     Și cum stăteam eu așa si meditam la genialitate, m-a lovit altă problemă. Concediul! Unde mergem in concediu? Si iar nu-mi ajunge timpul să mă remarc, că am de scris vreo 243 de mailuri pentru oferte de cazare, de citit 1452 de recenzii, deja fac inventarul costumelor de baie si trebuie sa reiau cura de slabire începută deja de 4 ori doar in 2021.Sincer, eu chiar nu am timp sa fiu genială! 

     Stați totuși pe aproape, că fac eu cumva! Până una alta, m-am întors la pictura pe pânză, că am terminat hainele disponibile, așa că nu se știe când vă provoc la un vernisaj si vă fac praf. Timp să am!

         

10 si ceva..

     Sa fie 10 ani si ceva de cand sunt mama. Maine sunt 10 ani de cand s-a nascut Dragonul, dar mama am devenit candva inainte, undeva intre prima ecografie si cele 7 kg de portocale mancate in ultimul weekend de sarcina. 7 kg ca asa a fost oferta la un supermaket in anul ala. Puteai cumpara la pret fix cate portocale incapeau intr-o galeata. Consortul a bagat 7 kg in ea, galeata o mai avem si acum. Alexandru nu e mare fan portocale. Oare s-o fi scarbit atunci? 

     Ultima luna de sarcina mi-o amintesc cel mai bine, cred ca ma urmareste inca. E ok, ca prima luna de dupa nasterea lui nu prea mi-o amintesc . Ce vreau sa zic e ca nu inteleg cum au trecut 10 ani! Eu inca nu mi-am revenit dupa sarcina si "asta micu" imi explica cum e cu iphone 12 si de ce cica merita banii. 

     Imi amintesc perfect fata botita si rosie, cea mai frumoasa pe care o vazusem eu vreodata. In clipa aia, pe masa din maternitate am murit si inviat cand l-am vazut. Nimic, niciodata nu a mai fost la fel! Imi amintesc si decibelii care razbateau din camera bebelusilor pana in salon, facandu-ma sa ma intreb daca mai are sens sa plecam acasa sau sa platim cinstit sa ne cazeze la ei macar 2 luni. Am plecat intr-un final acasa, cu un landou mult prea pentru zgaiba mica ce tocmai intrase in vietile noastre cu surle si trambite.

     Ce n-am inteles niciodata a fost cum m-a facut copilul asta mic atat de mare. Si nu vorbesc de fizic, desi a avut si acolo o contributie insemnata. Cand m-am vazut in prima oglinda, eram convinsa ca nu au scos medicii tot. I-am cerut Consortului sa ma duca inapoi sa verificam, ca burta ramasese pe pozitie. M-a facut insa mare, un om mare, cu o menire in lume. Sa fiu mama lui. M-am prins repede ca asa cum eu l-am facut pe el, el a facut mama din mine. Si o  creste de 10 ani si ceva...