Pentru ce mai chemăm zilele astea ambulanta?

      Săptămâna trecută două mari personalităţi au sunat la 112: Andreea Antonescu şi eu. Ea a sunat că se simţea bine, eu că nu prea. Mă rog, nu mă prea simţeam nicicum, că eram blocata pe covorul din living, asta dupa un drum de vreo 8 minute, in 4 labe din baie pană in living. Şi ca să nu vă imaginaţi nu stiu ce căsoi, sa stiţi ca e vorba de vreo 3 metri distanţă. Să nu credeţi că ambulanţa a fost prima opţiune. Întâi am sunat ortopedul, care in loc să mă trimită la mama, aşa cum meritam, după ce imi dăduse omul trimitere la RMN in 28 ianuarie 2019,degeaba evident, m-a consiliat cât de bine a putut din gardă, la telefon.
   
     Sinceră sa fiu, a fost prima dată cand am fost pacient de ambulanţă, dupa ce am aşteptat cuminte vreo 40 de minute pe covor, perfuzia salvatoare. După asta, lucrurile au inceput sa fie puţin mai acceptabile vreo 2 ore, apoi am intrat in panică, gândindu-mă că va trece efectul calmantelor si eu abia reuşisem să ajung pe colţar.
   
     In condiţiile astea, am facut cel mai curajos gest din ultimii ani, am sunat la un cabinet de chiropractică, asta dupa ce vreo 3 recomandări,  între care inclusiv minunatul doctor ortoped de care vă spuneam, m-au orientat catre aceeaşi soluţie. Nu are rost să vă povestesc drumul pană acolo, nici că vă pot face o prezentare amanunţită a fiecarei gropi peste care am trecut, doar ca până la urmă am reuşit să intru schimonosită de durere si hlizindu-mă de la calmante in cabinetul cu pricina. Noroc ca oamenii mă asteptau si nu m-au lăsat prea mult timp să le sprijin tejgheaua, ca-i lăsam fără pacienţi. Doamna de la recepţie a remarcat din primele clipe că am un soţ cu simţul umorului şi s-a oferit sa ne mai primească in vizită si cu altă ocazie. De bucurie că m-a primit doctorul si in faţa promisiunii că voi pleca deblocată de acolo, i-am spus chiar că dacă nu eram măritată, el ar fi fost prima mea alegere. Mi-a trecut repede insă, dupa prima aliniere de vertebre, cand n-am stiut ce a fost mai infricoşător, sunetul făcut de coloana mea sau ţipătul pe care l-am scos. Consortul şi-a pastrat calmul si cred ca deja se gandea cum mă scoate cu patul din cabinet. Au mai urmat doua ture de răsuciri, o întindere de coloană pe toată lungimea, incă niste trosnituri si gata am fost. Ca să inţelegeţi distracţia, vă las un link Aici către o filmare din pagina lor si musai sa o vizionaţi cu sonorul la maxim. Aş putea să jur că sunt mai înaltă cu 2 cm acum.
 
     Partea bună e că acum sunt surpinzător de bine, partea îngrozitoare e ca am suferit aproape tot anul trecut de coloană fără să ştiu că se poate şi aşa. Alfel, noi am avut un weekend destul de banal, voi?

P:S: In altă ordine de idei, vând niste schiuri faine, tocmai comandate.