Drumul spre ”sa imbatranim impreuna”

   Azi a aparut la noi in casa prima pereche de ochelari si nu ma refer la cele 15 perechi de ochelari de soare ale mele. Nu! Vorbim de ochelari seriosi, de vedere, pentru citit si privit ironic pe deasupra lor. Cum ar zice Consortul ” e de la varsta”, ca el e ala care a trecut de 40 de ani la noi in casa.
     

  
   Sincera sa fiu, nici eu nu prea ma laud, ca desi vederea mea pare sa reziste onorabil ( deocamdata) pe mine par sa ma tradeze altele. Daca acum ceva vreme, ma plangeam aici de semnele de uzura prezentate de electrocasnice, acum duc o durere de spate care ma pune uneori la pat, banuiesc ca tot ”de la varsta”. As rade daca nu m-ar durea, ca eu cand ma uit la noi, parca tot la 20 si ceva ne vad, singurii din peisaj care nu-mi dau la socoteala sunt Dragonii. Habar n-am cand am trecut de la caratul lor in brate peste tot, intr-o vreme in care cele 10 kg nu mi se pareau mare lucru, la ridicatul cu greu al ghiozdanelor lor. E drept ca intre timp oamenii de aproximativ 40 de ani mi se par incredibil de tineri, barbatii fara par sunt sexy, sutienele push up eficiente, ochelarii de vedere o fita, tocurile din indispensabile au devenit ”de ocazie” si lista ar putea continua, dar nu vreau sa va stresez.
 
    Nu ma intelegeti gresit, ca nu ma plang, doar profit de moment sa fac o balanta, daca tot am dat cu capul de realitate. Sunt si parti bune, nu zic nu, desi trebuie sa recunosc ca sunt uimita ca deja am ajuns la faza aia din viata cand vad ”live” ca moda revine, imi amintesc ca am mai purtat candva modelul de fusta de acum sau mai rau, cand m-am trezit vorbind de un moment din trecut cu ”acum 20 de ani”. Pe bune? Acum 20 de ani nu trebuia sa am vreo 5?


  
   Cand ne-am casatorit, sa imbatranim impreuna parea un drum foarte indepartat, dar acum, cand prin casa se ratacesc tuburi de diclofenac, ochelari de vedere, suporturi lombare si genunchiere, parca nu mai pare asa departe. Daca stiti cumva, sa-mi spuneti si mie cand incepe aia cu ”isi traiesc a doua tinerete”, ca din prima n-am inteles mare lucru. Si la ”a doua” ramai asa cu toate durerile, te obisnuiesti cu ele sau cum? Intreb pentru un prieten .