Marea din copilaria noastra

     Am fost unul dintre copiii norocosi ai comunismului, asa negru cum a fost el. Am prins putin, doar 7 ani, dar am amintiri multe.

     Una dintre cele mai tari chestii erau concediile la mare. La noi la mare. Pe vremea cand litoralul romanesc mai avea hoteluri, iar in Marea Neagra nu-si varsau bosii apele reziduale.
     Nu aveam masina, asa ca daca bine imi amintesc mergeam la mare pe rand, cu masina unuia dintre bunici. Un an cu Zambilica ( dacie 1300 bleu), iar in celalalt an cu dacia crem a celuilalt bunic ( nu cred ca am botezat-o).  Porneam dimineata fooooarte devreme, pe la ora 3-4, sa parcurgem o buna bucata din drum pe racoare, ca aerul era “conditionat ” de vreme, iar pe Tranfagarasan faceam popas peste noapte, cam cum facem noi in drum spre Grecia la Nis sau Skopje :))). Ma rog, cam la fel, dar in cort sau in masina, ca dadea eroare booking-ul. Ne canta mama tot drumul, ca ea era cu programul artistic la noi in casa, iar tata facuse rost de niste statii, cu care comunicam cu prietenii din celelalte masini, fite ce mai vreti! Nici informatia digitala nu era tot timpul perfect pusa la punct, motiv pentru care ne-am intors intr-un an de la Miercurea Sibiului dupa biletele de concediu ( un fel de vouchere printate pt astia mai tineri), ca fara ele nu ne primeau aia la hotel. Practic pe la 4 am plecat spre mare, iar pe la 7 am mai plecat o data, cu bilete cu tot. Benzina era la portie, masina nu avea a.c.,dar nici nu-mi amintesc sa-si fi dat ai mei in cap pentru asta. Am plecat iar la mare, sanatosi sa fim.

     Amintirile cu marea sunt amestecate pe ani si se diferentiaza dupa coloritul activitatilor. Intr-un an am vazut eu cu mama o fetita frantuzoaica tunsa gen depeche si ne-am bagat in primul “salon” sa furam si noi modelul. Mi-a placut tare mult vreo 15 minute, pana m-a vazut tata si a decretat ca m-am tuns ca o capra. Am behait de jale vreo 2 ore si am renuntat o vreme la moda pariziana.

    Tot cu tata imi amintesc de aruncarile peste mana in mare, motiv pentru care am vrut sa-l invatam si noi pe Dragonul cel mare azi sa sara de pe tac’su in apa, dar si-a dat plodu cu genunchiul in fata si am zis ca poate noi, astia comunisti eram mai sportivi din fire. Oricum imi amintesc ca pe vremea aia inghiteam cu placere apa de mare pentru o tura de sarituri si chitaieli, acum nu-mi mai vine sa ma ud pe par, vorba aia. Ai mei nu prea faceau nazuri la jucatul cu noi in apa, ca telefoane cu net nu aveau si nici la facebook nu aveau acces. Seara, mai canta cate o tanti la o terasa si dansam toti pana cand noi, copiii adormeam pe scaune. La micul dejun cobora tata cu un prieten de familie sa ia ceai si unt, ca aveam noi in camera conserve :) pentru all inclusive.

     Mama se ocupa din timp de tinutele pentru concediu si daca ne miscam cu talent, ne luam si niste accesorii de la poloneze la Techirgiol, cred ca mai am si acum niste bratari albe sculptate pe acasa. Aveau alea niste bratari de scoici colorate, moarte nu alta!

    Sa nu credeti ca am luat-o pe ulei cu vremurile demult spuse, dar mi-am amintit chestiile astea faine, ca tot suntem in concediu cu Dragonii si le las aici, poate le vor citii ei peste cativa ani. Ma duc sa fac o saritura in mare, daca o putea Consortul sa ma ridice si sa ma arunce in apa, cu riscul de a-mi uda parul.

    Poza e recenta, pe vremea mea ( zise baba) nu aveam aparate digitale, iar Dragonii dau mai bine la poza 😉