Matematica cu mama

     Am si eu o intrebare: Voi mai faceti matematica cu mama? Voi, astia mari, nascuti inainte de 89'? Sper ca da, ca tare ciudat ar fi sa fiu singura toanta. I-am scris mamei azi pe whatsapp sa ma salveze, ca dupa prima luna in clasa a 5a m-a bagat Dragonul in corzi. Mi s-a pus ceata pe ochi, ma rog, era deja acolo si nicicum nu am reusit sa aduc din negura timpului matematica inapoi. Am trimis copilul la baschet si am cerut timp de gandire. Am intors problema pe vreo 3 coli A4, am gasit cateva drumuri, dar nimic. Tot la mama a fost salvarea. In apararea mea, va spun ca dupa ce m-am prins, tare frumos i-am explicat plodului. Problema era simpla in sine, dar si eu am aplicat metoda baletului. 

     Acum stau si ma gandesc, unde oi fi pus eu caietele si culegerile de matematica si in cat timp as putea sa sap drumul inapoi, ca altfel suntem pierduti. Cand il vad pe asta mic coborand voios scarile cu caietele in mama si strigand de la etaj " mamiii, ma ajuti?", parca o vad pe mama cu culegerea in mana "Lauraaaa, matematicaaa!" Asa ca acum striga Laura " Mamiiii, matematicaaaa!". 

     Dar n-ar avea si copilul asta nevoie de ajutor la limba Romana sau Franceza, sa ma dau si eu culta prin casa si nici Consortul nu se inghesuie sa salveze situatia, cica nu e la el in fisa postului. Mi-am mai oblojit mandria ca m-am prins rapid la o problema de logica si m-am consolat cu gandul ca nu mi-am reintrat inca in mana. Cel putin pana la proba contrara. Ma doare putin stomacul si ma intreb noi, astia cu inclinatii mai artistice cum trecem prin scoala copiilor? Toata lumea are o bunica buna la matematica? Si cand ma gandesc ca saptamana trecuta cea mai mare problema a clasei a 5a mi se parea sa descopar cele mai eficiente conexiuni intre autobuzele de la scoala pana acasa.

    Acum va rog sa ma scuzati, ma duc sa fur manualul de matematica, macar sa stiu ce ma asteapta si s-o pun si pe mama in tema, ca avem treaba. 

   Doamna Luci, daca cititi asta, lasati-mi, va rog, pentru orice eventualitate numarul de telefon, ca mama are uneori rezolvari mai putin pedagogice :)

                                              

Vreo 6 ani...

   Vreo 6 veri, cam atat am socotit eu optimista ca mai avem toti 4. Asa, noi 4. Cu "mama, ma plictisesc", "lasa telefonul, copile", "hai cu mine in apa, tata", "trebuie sa ma spal si pe cap?" "Nu vreau tricoul ala!" ...si toate cate nu le vom mai tine minte. Doar 6 veri si multi ani in care vom retrai clipele cu ei mici in mintea noastra. Nici nu mai stiu de cate ori am spus concediu asta " nu mai pot!". Dar pot si stiu si eu si stiu si ei. Pot si vreau! Vreau sa-i tin aici in lumea de dragoneala, unde fiecare zi e o lupta si un castig. Unde ziua incepe cu cereale cu lapte si promisiunea ca vor bea doar doua sucuri si se incheie tarziu, cu nisip in papuci, sare in par si prea multe sucuri baute. Aici unde prieteniile vin si pleaca cu zgomot, dar ramanem inca toti 4 in liniste. Unde pozele prind parinti zambitori si copii strambandu-se. Aici. Acum. Noi 4.

   Simt uneori ca toate pozele noastre vor deveni la un moment dat alb-negru si le vom privi pe hartie ingalbenita, ca nu ne vom putea uita la ele pe ecrane digitale, unde vor parea prea vii pentru timpuri asa indepartate. 

  Dar inca mai avem anii astia, in care bagajele cu multe jucarii mici de plaja s-au schimbat in experiente mari, in drumuri cu barca si zboruri cu parasute zambitoare. Cum sa le ambalez toate astea sa le pot pastra? Ce cutie magica poate inchide in ea atatea minunatii si unde sa o pui? 

   Dar pana sa pun cutia asta undeva, fugim sa cumparam niste inghetata, ca abia ne-am miscat dupa ultima tura de pancakes cu iaurt si miere si nu am vrea sa venim din concediu mai slabi si mai amarati. Las aici poza asta, sa va zambeasca si voua parasuta asta simpatica.

    

Cu premiu, fara premiu...

                 

      Nu scriu de obicei despre subiectele la moda, dar de data asta asa imi vine.

       Freamata net-ul de dilema premierilor. Noi, astia care ne agitam azi, am trecut cumva prin toate. Prin festivitati cu premii strigate in gura mare si prin examene cu rezultate on-line, pe vremea cand nu stia nimeni sa le verifice. Am tremurat la afisier in curte liceului asteptand rezultatele la admitere si am inghitit in sec la examene picate in "secretul" gdpr-ului.

      Recunosc, azi, ca mama, ma streseaza mai mult discutiile online decat faptul in sine. Ma simt denaturata pentru faptul ca nu m-am gandit la problema asta, inainte ca ea sa apara online. Or fi azi Dragonii traumatizati? Or fi luat premiul intai? Nu dati cu pietre!!! A fost premiere, copiii s-au bucurat, parintii au aplaudat, s-a mancat pizza, s-a baut si niste prosecco pe furis. A fost bine! Nu s-au strigat numere, cartile s-au impartit egal. La clasa a 4a .La a 2 a a fost si mai simplu, s-au dat "premiile" in excursie, fara parinti. Prosecco s-a baut acasa, copiii erau plecati. Nu s-au inregistrat plangeri. In concluzie 60 de copii fericiti ca s-a luat vacanta, 120 de parinti pe prosecco, 2 invatatoare, dintre care una la final de cariera, final de an de succes.Dragonii sunt bine, au promis ca vor citi cartile de la premii. Nu pariez, dar il premiez pe cel care o face. Asta e! Imi asum! Pentru ce atata zarva in online, cand viata merge inaine? 

P.S. Clasamentele fac parte din viata. Depinde de noi cum le prezentam copiilor situatia. Nimeni nu castiga sub clopotul de sticla!

Plecati dupa dinozauri si fructe de padure...venim noi candva inapoi

      Creta pe maini si pe genunchi, desene pe asfaltul unei gradini de vara, diplome colorate si inghetata cu miros de vara. Asa arata 1 Iunie din copilaria mea. In apropiere de serviciul mamei, ca pe vremea aia se mergea la servici, nu la job, se tinea un concurs de desene pe asfalt de 1 Iunie. Imi amintesc chenarele delimitate in care ne desfasuram si  diplomele alea pe carton lucios pe care le tine mama si acum intr-un dulap. Imi amintesc chinul de a desena fara sa ating cu genunchii asfaltul, sa nu-mi murdaresc rochita, ca mai aveam de mers si la terasa dupa :) 

      Sau carnavalul... Carnavalul organizat la scoala de Doamna, cand am tinut-o treaza pe mama o noapte sa-mi faca tinuta de gheisa dintr-o rochie de brocart pe care o purtase la o nunta. Farfuria cu prajituri cu care mergeam de acasa fiecare si un casetofon. Asta era deja 1 Iunie de copii mari. 

     Pe vremea nostra parca nu ploua, timpul tinea cu copiii si poate cu parintii care nu aveau aplicatie meteo de consultat, care ne faceau planuri si surprize pentru bucuria noastra si nu se lasau invinsi nici macar de faptul ca 1 Iunie era o zi normala de munca.

     Intr-o lume de posibilitati, nu va lasati tinuti in casa de prognoza meteo si mai ales, haideti sa nu-i uitam pe pitici la ecrane azi. Au nevoie de 1Iunie adevarat, cu genunchi murdari si inghetata chiar si pt cei ragusiti.  Va promit ca sigur se vor simti mai bine!

   Va uram "La multi ani!" de pe drum. Am plecat dupa dinozauri, soare si fructe de padure! Avem sandwich-uri, haine de schimb si prieteni cu noi!

                   

     

Ti-am spus eu!

        Stiu ca nu toata lumea isi doreste doi sau mai multi copii si nici nu pledez pentru asta, dar va spun ca daca vreti sa vedeti manisfestati piticii ambilor parinti in toata splendoarea lor, aveti nevoie de 2 copii. Nu stiu cum e la cei cu 3 si de unde isi ia al treilea piticii, dar la doi copii ai marele avantaj ca de cate ori face cate unul o tampenie, sigur avem si corespondetul adult. Pentru cei care ne cunosc deja, personal sau virtual, nu e o noutate ca avem fiecare "copilul nostru" din punct de vedere fizic. Dragonul mic seamana cu tati si cel mare e copy-paste cu mine. Distractia adevarat incepe la comportament, unde genele s-au distrat si incrucisat perfect, asa ca daca aduce cu tata, e "simpatic" ca mama. Bine, mai avem cateva obsesii si pitici incrucisati, care apar din adancuri aleator cand te astepti mai putin, dar astia sunt din alt episod.

      In episodul asta, povestea e despre un Dragon turbat si o mama prea relaxata, carora li s-a parut absolut amuzant si firesc sa profite de instalatia de udat gazonul intr-o oarecare sambata de mai. S-a dovedit in final la 27 de grade in aer si 10 grade apa, ai toate sansele sa implinesti previziunile unui tata atent si precaut, care ti-a repetat deja de vreo 8 ori ca se va raci copilul. Ce sa vezi? S-a racit! Asa ca, doamnelor, lasati feminismul deoparte si ascultati o data pentru totdeauna de barbat, ca daca o dati in bara,  nimic nu va fereste fatidicul de "ti-am spus eu". 4 zile de tusit, 4 nopti de tusit, 3 zile de pauza de la scoala, teme primite pe whats app, o deplasare de 2 zile la job, toate desfasurate sub auspiciul lui "ti-am spus eu". Si cand te gandesti ca nu mai are multe zile saptamana si in sfarsit duci copilu la scoala, iti amintesti brusc ca mai ai un  Dragon si o iei de la capat. 

                                 Ti-am spus eu ca nu era de la apa? E un virus!!!

                                 E un virus, dar apa i-a pus capac! 

    

      E pe principiul copiii s-au distrat, parintii s-au certat! Ce, voi nu aveti principiul asta in casa? La noi e regula ca rasul de obicei se termina cu plans si ce prevestete tata se intampla. Cu toate astea, de cele mai multe ori distractia bate riscul si in final merita. A trecut cumva si asta, pana duminica isi revine toata lumea. Weekendul asta ploua, deci daca vor senzatii tari, ii las direct in ploaie, ca acum sunt caliti.

Las poza aici, cu mentiunea ca  nu sunt Dragonii in poza, doar pentru ca eu nu am si fata, ca umbrela au avut si ai mei sub tasnitoare, nu sunt chiar asa inconstienta :)

                                            

     

        

Mama, mami, mom!

  Mamiii, maman, mom....mamaaa!!!

  Da, Rareș?!

  Tu chiar m-ai auzit? Am vrut să văd dacă răspunzi.

       Română, engleză, mă rog, o tentativa de engleză, vorbit, cântat, toate una peste alta, în timp ce mă învârt de nebună prin bucătărie să pregătesc cea de-a 15 a masă a zilei, adică cina. Iar mama, maaaama, dna învățătoare.... ah, nu, mama, ca și-a amintit că nu e la școală. 

       Rareș, taci că nici nu mă aud gândind! 

       Dar trebuie să te auzi? Gândești și gata!

      Are dreptate, mai bine nu mai gîndesc, că mi-ajunge zumzetul din casă. In timpul ăsta zboară pe lângă mine o minge, din fericire e de burete, Dragonul cel mare e răcit și așteaptă un ceai. Vrea și Dragonul mic un ceai, in încercarea de a mă convinge că e cam răcit și el și nu poate merge la școală. De fapt s-a răzgândit, vrea la școală, că are ghiozdan nou și vin în vizită la clasă copiii de a 7a din fosta clasă a dnei. Deci fără ceai dacă nu mai e răcit. Totuși, e cu miere? Atunci vrea. Intre timp coboară scările în săritură pentru a 45 a oară de vineri incoace. 

      Rareș, te lovești! Aseară te plângeai că ți-ai luxat glezna, acum sari iar!

      Nu mă doare când sar, mă doare când merg! 

     E deja de 5 minute intins pe spate, acum îl doare genunchiul. Mamiii, maman, mama...

     Minge, engleza, puțin baschet in casă, un copil in alergare, unul întins în pat, reușesc cumva să urle amândoi aceeasi piesă deodată, aproape pe același ritm, în timp ce incerc să mă gândesc dacă le-am dat deja să manânce sau doar am intenționat. Ceai, cina, sirop de tuse, haine călcate pentru mâine, sincer, îmi vine și mie să strig ....mamaaaa! Că dacă stau bine să mă gândesc, oricum ea e de vină, că mi-a urat să am doi copii fix ca ai ei. Na, că mi-a ieșit!

     Mamiiii, mama.... 

     Daaa

     Pot să mănânc ceva semi-dulce? Adică nu dulce, ceva așa, semi-bun, niște gustărele, ceva.

     Acum ai mâncat, nu mai poți nimic!

     Bine, că oricum simt ceva în gât .... 

    Încă două ore și îi pun la somn. Las poza pentru exemplificare, de undeva, mingea strigă : mamiiii!

                 

            

                

     

Sporturi de living

      Stiu ca e o perioada aiurea rau in jurul nostru, motiv pentru care cu greu imi gasesc puterea sa scriu, dar bine, rau, viata tot merge inainte.

      Din fericire, copiii isi vad de ale lor si ne trag si pe noi dupa ei. Asa ca va intreb: la voi in casa se face plaja? Dar sporturi de apa se practica? Stati linistiti ca nu avem piscina la interior, dar Dragonul mic e o sursa continua de inspiratie. De vreo doua saptamani se incapataneaza sa faca plaja in fiecare seara si nu asa, la intamplare. E mereu corect echipat cu tricou cu protectie UV, sapca, ochelari si sort. Sezonul asta se pare ca e plaja in prim plan. Plaja si "coltul". "Coltul" e un soi de loc delimitat unde isi face ceva ce pe vremea noastra ( adica nici macar in secolul asta) frate-meu numea "cazemata". Atunci se intampla sub o masa, de preferat de unde se puteau auzi toate discutiile adultilor. "Coltul" Dragonului e in miscare mereu, depinde cum i se nazare copchilului.

      Au trecut Dragonii prin toate fazele cu jocurile inventate, dar asta cu plaja e de departe preferatul meu. Ce-i drept ca mi-a placut si de Branza, acum cativa ani. Branza era prietenul imaginar, dar extrem de prezent. Atat de prezent, ca o data, la o terasa, a trebuit sa-i explicam lui Nunu (bunicul) ca nu poate sta chiar langa Rares pentru ca acolo e locul lui Branza. Am stat seriosi noi 6 adulti + 2 Dragoni la o masa de 10 persoane, special sa aiba si Branza locul lui. Ma rog, s-or fi mirat bunicii de parentingul modern in gandul lor, dar ne-au dat pace. A urmat o vreme in care Branza a dormit in dulap, se pare ca doar acolo se simtea ok, apoi a disparut. Nu stiu...poate n-a mai incaput in dulap.

      Nu mai au acum prieteni imaginari si nici eu n-am insistat, ca imi ajung 2 Dragoni, dar simt o teribila nostalgie cand ma gandesc la micile lor nebunii.  Imi va lipsi si "Coltul" in scurt timp si placa de surf facuta dintr-o patura albastra. Cand nu e placa de surf, patura se transforma in mantie/carpa de sters scarile. Catelul e putin derutat de atata activitate, ca noi ne-am obisnuit asa. Daca nu se desfasoara nici o activitate sportiva in mijlocul livingului, inseamna ca am uitat copiii sau la play station sau la bunici.

As mai scrie, dar plec sa pregatesc nisipul pentru plaja si sa verific valurile! 

 

Fiecare la casa lui

 Nu stiu cat mai tine pandemia asta, dar eu m-am linistit, karma e la datorie si in 2022. Ma rog, ea e vesnic la panda, dar uneori mi se pare ca noi o tinem destul de ocupata .

In 2020, ca tot implineam 10 ani de casnicie, ne-am facut planuri serioase sa bifam o excursie exotica. Bine, planuri ne tot faceam de la nunta încoace, dar cumva si parea ca avem vreme. No, n-am avut! S-a pornit iuresul cu pandemia, ne-a luat panica, lockdown-ul national si-n loc de Mexic, am terminat anul cu o vacanta de 2 saptamani la domiciliu pe motiv de test pozitiv. La vremea aia, cand abia trecuse nebunia izoletelor si a internarilor obligatorii, ne-am condiderat chiar norocosi ca am reusit sa ramanem toti 4 acasa. Cel putin in primele zile, ca dupa prima saptamana eram toti pe arcuri. In ultima zi, cand ne-a cautat si politia locala, tare ne-am bucurat sa vedem fete noi. Bine ca a trecut! Ne-am ales in anul ala cu gadgeturi noi: un play station si un pulsoximetru.

In 2021 ne-am prins ca nu e loc de exotisme, dar incurajati de toate dozele de vaccin combinate cu anticorpii naturali, ne-am luat cea mai lunga vacanta si am taiat-o in Grecia. Buna alegere, am uitat de izolari, covid si restrictii. Problema e ca iar ne-a prins curajul si cu gandul la varstele rotunde pe care le implinim amandoi anul asta, am inceput sa ne organizam iar de escapade exotice. Cu un ochi pe oferte si altul pe zilele de concediu, era sa ratam valul 5 al pandemiei, daca nu ne cadorisea cu o noua izolare, asa de inceput de 2022, pe motiv de teste pozitive in ordine absolut aleatorie si independenta de statusul vaccinarii.

Acum serios vorbind, eu cred ca noi suntem de vina cu planurile noastre de duca si de cate ori ne vine ideea sa fugim, ne cantoneaza virusul la domiciliu si ne testeaza rezistenta la traiul permanent impreuna. Am iesit intregi si de data asta si inca nu a sunat nimeni din casa la vreo linie de ajutor pentru victime, deci speranta mai avem. Traiasca play station-ul si netflixul, ca pulsoximetrul e dat imprumut de ceva vreme. Grecia e rezervata si pentru anul asta, nu de alta, dar daca mai zic o data Mexic si mai vine un val, eu chiar ma simt prost pentru restul lumii. Ce vina au toti ca vreau sa ajung eu la Tulum? "Stai femeie acasa, las ca poti sa faci 40 de ani si prin Europa, poate scapam si noi de nebunia asta.