Despre copilărie si tocuri

 
    Fac orice prin casa, orice, dar nu ceea ce ar trebui, adica teme. Am vreo 14-15 ani, sunt acasa, la Alba ( nu va obositi cu glumele despre soferi, le-am auzit pe toate,mai astept cateva bancuri bune cu blonde), in apartamentul nostru de la etajul unu, cand aud pe casa scarii, tocurile. Da, tocurile, unicele, singurele, inconfundabilele tocuri ale mamei, cu o bataie mai apasata decat cealalta, scurte, grabite, se opresc in fata usii. Un singur set de scari si inca vreo trei pasi pana la usa sunt mai mult decat suficient pentru ca eu sa fiu asezata regulamentar in fata caietului de teme..salvata de tocuri.
  Cobor azi, adult, pe tocurile mele din masina si-n spate aud tocurile mamei. Nu, nu ma urmareste, nu e in spatele meu pe strada, doar pasii scurti, grabiti, mai apasati pe stangul, au devenit ai mei. Merg exact la fel, ma misc la fel, peste cativa ani, Dragonii vor stii exact ca am ajuns la usa, dupa bataia tocurilor si asta imi place. E partea mea de " om mare" care imi place. E un fel de cantec al caprei cu trei iezi, la care ei sa deschida usa.
   

Parinti seriosi, copii sinceri..

Imi amintesc bine ziua cand m-am imbracat eu ca o lady( sa par si eu mama serioasa) si am purces la vizitarea creselor/gradinitelor din zona, ca trebuia sa gasesc locul perfect pentru una bucata copil( la vremea aceea).
Am gasit ce cautam, numarul copiilor din dotare s-a dublat intre timp, m-am relaxat si ma mai duc si in trening dupa ei, ca deja ma stie tot personalul, parca as lucra si la ei o juma de norma.
Sa nu va ganditi acum ca oi fi vreo mama din aia care sta pe holuri ca sa auda ce/cum vorbeste educatoare, nici vorba. Atat eu cat si Consortul, am devenit cunoscuti la gradi datorita Dragonilor.
Prima data cand m-a intrebat educatoarea lui Rares daca bem des șampanie, m-am blocat. Noroc cu Consortul, care i-a spus "mai bem, dar doar dupa ce culcam copiii". Se pare ca Rares striga, de cate ori vedea o sticla de suc " sa puste șampania!!!!" I-am explicat apoi femeii, ca nu avem ceva ritual in casa, nici motive atat de frecvente de sărbătorit, replica pustiului era preluata de la petrecerile de copii.
Daca la prima faza ne-am mai explicat, a reusit Alexandru sa ne puna iar intr-o lumina roz ...
Se pare ca a gasit el o metoda originala de a-i explica unei colege care pronunta "roză" in loc de "roz", ca e total gresita pronuntia   " culoarea e roz, iar roze e un vin scump".
De data asta, n-am mai gasit nici o scuza sau influenta externa, singura mea nelămurire e de unde stie copilu' preturile, ca daca-i spun ca lego e scump, se uita la mine de parca n-ar cunoaste termenul. Dar, e plin de surprize Dragonul, ca dupa ce-ti face praf imaginea de om serios, iti mai zguduie si increderea in tine cu intrebarea magica       "mami, dar tu câți ani ?"
"34" raspunde sec subsemnata si aici vine lovitura de gratie
" pfooooaaai, Bibi (educatoarea) are 26".
 Si te intrebi ca omu, nu merit eu un roze dupa asa zi?
Partea buna e, ca la noi, la grădiniță, educatoarele sunt minunate, se amuza cot la cot cu noi de replicile copiilor si m-am convins in timp, ca nu eticheteaza parintii dupa povestile celor mici( ca altfel, sigur ne facea protectia copilului o vizita), asa ca, poate n-ar strica sa pastram aceeași atitudine si noi, parintii fiorosi, atunci cand avem senzația ca educatoarea copilului a facut sau a spus ceva nepotrivit. Numa zic, ca lucrurile sunt interpretabile in ambele sensuri sau cum zicea bancul:
       Afis la grădiniță" dragi parinti, nu credeți tot ce spun copiii acasa, de la grădiniță, nici noi nu credem tot ce spun de acasa"