Cu cine seamana copilul

Daca ai copii, cu siguranta stii deja despre ce vorbesc. De cum a aparut piticu, inca din primele clipe de bot mic si adunat, cu fata rosie si ochi alungiti, de la moasa pana la femeia de servici de la maternitate, toata lumea se inghesuie sa dea cu presupusul cu cine seamana (mai putin frate-mio, care a decis din start ca seamana cu un chinez copilul meu).
N-are rost sa va spun ca membrii familiei dau cu presupusul mult mai devreme, analizeaza pozele de la eco si decizia e luata "are forma capului ca tine, mama".
Si tu, parinte senil, te umfli in pene si te simti cu 5 cm mai inalt, de parca asta era cheia succesului pruncului, sa aiba capul ca tine. De ce ne-o fi placand noua, oamenilor sa ne regasim in trasaturile copiiilor? Ce caracteristici de vita nobila om avea de transmis?
Dintre toate, cea mai faina replica e "sa nu te superi, dar seamana cu tata, deci cu celalalt parinte, nu cu tine!" Pai cum dracu' sa ma supar, doar stiam ca a participat si el la amestecul genetic, doar n-am facut plodul singura. Si, sincera sa fiu, pe consort l-am luat ca mi-a placut, deci n-am nimic impotriva sa semene fiu' su cu el. Nu inteleg, asadar, de ce trebuie sa-si ceara cineva scuze cand isi da cu parerea.
Recunosc ca de cate ori vad prima data copilul cuiva, prieten/a, coleg/a si eu ma trezesc vorbind "seamana cu tine sau nu, dupa caz". E clar, un automatism.
Marea dilema a noastra e acum  printesa familiei, nepoata-mea, in privinta careia, desi ne consultam zilnic toata familia, nu am ajuns la o decizie unanima. Pitica seamana clar cu maica-sa si partea ei de familie, dar noi, astia de pe linia lui tac'su ne tot intrecem in a o atribuii taberei noastre. Evident ca nimanui nu-i pasa cu adevarat cu cine seamana, doar asa de dragul discutiei.
Asa ca data viitoare cand priviti un copil, nu va temeti sa spuneti cu cine seamana sau, si mai elegant, intrebati direct parintii: cu cine seamana? Veti auzi doua voci deodata "cu mine"!