Caut Inger Pazitor !!!

      Am citit odata, de mult, intr-o carte ca ” a fi mama inseamna sa-ti lasi inima sa colinde libera pe afara, fara nimic care sa o protejeze si sa speri ca va fi bine”. N-am inteles prea multe atunci si pana la primul Dragon nici nu m-am chinuit tare cu asta. Am invatat in ultimii 8 ani sa traiesc cu spaima permanenta ca ar putea pati ceva, cu acel permanent ”daca”. Am invatat sa-mi inghit frica, sa am curaj sa le dau drumul cu sania din varful dealului, sa-i privesc cum sar in apa mult prea adanca din piscina, sa tremur ori de cate ori alearga prea tare, sa zambesc de cate ori plec si-i las in grija altcuiva... Inca invat, inca imi repet in gand ca va fi bine. Cred sincer ca Dragonii au nevoie de independenta, de parinti care sa para relaxati, chiar daca scenariile fataliste ne strabat mintile in secunde si cred din toata inima ca fiecare copil are un Inger Pazitor. Chiar cred!
  Singura mea teama ( ma rog nu e singura, dar asta ma framanta pe mine in prag de Sarbatori) e ca Ingerul Pazitor al Dragonului Rares e cam obosit. Credeti-ma pe cuvant, chiar a avut un an greu si Rares nu l-a scutit deloc de la datorie. Ca sa va faceti o idee despre ce poate Dragonul cel mic, imaginati-va ca la 10 luni l-am gasit urcat pe masa din living, desi el nu mergea. Pot sa-mi imaginez cum s-a catarat acolo, dar mi-e frica si acum sa-mi imaginez cum avea de gand sa se dea jos...
Pe la 3 ani a tras prima tranta serioasa de pe motorul de plastic si si-a spart buza intr-o tabla, iar toamna asta a fost mai tot timpul pansat.
  Prima data a vrut sa se apuce de fitness si s-a urcat pe o bicicleta de interior, de unde a zburat evident in cap, pe care si l-a spart la spate. Dupa urlat, dezinfectat, pansat, a decis ca de vina era bunica-sa care a pus capcana in camera si evident bicicleta, care e proasta si l-a aruncat. Nici o problema, ca dupa o luna era din nou sus pe ea. Dupa inca o saptamana a fost iar viteaz si si-a spart capul in frunte, apoi tot el a decis ca s-a saturat sa-si tot sparga capul, ca e o mare prostie sa faci asta si nu mai are chef. De aici inteleg ca prima data nu l-a deranjat asa tare si s-a decis sa mai incerce. Are rost sa va povestesc ca dupa fiecare lovitura il pazim, il verificam in somn si il evaluam pana se plictiseste?  Apoi va scutesc de detalii a cazut pe scari si si-a spart barbia si ultima data a aterizat din pat pe o muchie de lemn si s-a ales cu o rana de toata frumusetea. Acum e suparat pe spray-ul cicatrizant, ca na, doar asta nu era vinovat de nimic. Intelegeti de ce mi-e teama ca a obosit Ingerasul ? Sincer, ma gandesc de unde sa mai fac rost de unul pentru orice eventualitate, sa mai stea de paza la schimb, ca altfel fac eu cu inima pana creste piticul. Aveam senzatia ca va fi mai usor pe masura ce cresc, dar Dragonii abia acum par sa-si descopere puterile. Am depasit de mult toate metodele de parenting cunoscute prin care sa ii explic, noroc ca macar are simtul umorului copilul:
     ” Eu- Rares, de fiecare data cand faci ceva trebuie sa te gandesti la ce se poate intampla, gandeste-te mereu la urmatoarea miscare!
      Rares- stiu, stiu,stiu, asa imi spune si Alexandru cand jucam sah, dar eu tot miscari proaste fac si imi pierd pionii...”

Albume, dinozauri si fotbalisti

   Ma gandeam ca ar fi fain daca inainte de casatorie am primi un ghid referitor la mariaj, segmentat macar pe cate 5 ani, sa stim si noi cum se desfasoara lucrurile pe parcurs. Si daca cu mariajul ne mai descurcam si ne mai adaptam asteptarile in timp, cu totul altfel sta treaba cu copiii.
  Sa va spun cum a fost la noi. Prima data l-am facut pe Dragonul Alexandru, o blandete de copil, care nu ne-a supus la mari provocari. Ce credeti ca am zis noi dupa vreo 2 ani? Am zis ” ia uite ce parinti priceputi suntem, ce ne stim la crescut copii!” si jap, am mai facut unul, sa nu ne plictisim.
Si nuuu, nu ne-am mai plictisit veci. Asa a aparut Dragonul Rares, caruia sincer, ii mai caut si acum cartea de instructiuni, ca uneori am impresia ca imi scapa mie vreo functie. Acum sa nu aveti senzatia ca facem vreo diferenta intre Dragoni si nici ca il consideram pe vreunul mai sfant decat pe celalalt. Alexandru a crescut si a descoperit si el ca si ascultarea parintilor se face cu anumite limite, iar Rares e de nestramutat in incercarea lui de a ne testa rezistenta.
  Ultima luna a fost destul de plina in testarea rezistentei noastre la ofertele supermarketurilor. Stiu ca va ganditi acum la toate ofertele de black friday, dar nu e deloc cazul. Noi facem cumparaturi ca sa primim dinozauri. Cum ce dinozauri? Pai voi ati scapat fara dinozaurii de la Carrefour? Si fara stikeez star wars de la Mega? Si fara albumele de fotbalisti care se vand la chioscurile de ziare? SERIOS? Nu ma faceti sa cred ca suntem singurii fraieri din lume care au bagat sume rusinoase in hartii, abtibilde, bazbidusi creti, albume de 4 feluri s.a.

   Daca in urma cu niste ani abia asteptam sa scapam de scutece si lapte praf, care efectiv ne papau bugetul la ora respectiva, acum descopar cati bani se duc pe prostiile de mai sus cam in acelasi fel, ca pana la urma tot la gunoi vor ajunge...sper. Dar pana atunci vom ridica munti de albume, vom cumpara zeci si sute de prostii, vom ocupa dulapuri si sertare de nimicurile colectionate. Uneori am senzatia ca ne vor cotropi figurinele astea ciudate, care par sa se multiplice pe langa noi. Nu glumesc, intr-o zi am gasit o creatura mica, verde in trusa de machiaj si intr-o alta zi, am numarat de vreo 3 ori toti fotbalistii de la fiecare echipa de fotbal, doar ca sa aud la sfarsit: hai, mami, sa numaram de la capat!
   Partea cu adevarat amuzanta e cand aduci acasa 16 plicuri de dinozauri, le desfac frenetic pe toate, descopera ca mai bine de jumatate sunt dubluri, le-ar schimba si nu prea intre ei si, in final, toata treaba se termina inevitabil in lacrimi. Atunci pomenesti toate echipele de marketing de la magazinele mai sus amintite, le urezi in gand sarbatori fericite si iti juri in barba ca nu mai dai veci banii pe asa ceva. Te tine hotararea fix pana a doua zi pe la pranz, cand dupa ce platesti te intreaba draguta vanzatoarea ” stikeez nu doriti?” ”doresc doamna, cum mama naibii sa nu doresc?” Si iesi cu mainile pline din magazin, te opresti scurt pe la chioscul de ziare pentru doua plicuri de fotbalisti, ca tot asteapta copchilul sa-i iasa Messi mic . Stati linistiti ca nu e alt Messi, doar ca Lionel are doua poze in album, una mare si una mica si noua ne lipsea ” Messi mic”.
   Sa nu credeti cumva ca ma plang, doar vreau sa va fac in ciuda la astia care nu aveti frumusete de albume si creaturi, sunt sigura ca v-ati dori. Daca simtiti intr-o zi o dorinta arzatoare sa calcati pe mogaldete de silicon prin casa sau aveti chef de numarat fotbalisti, va invitam la noi, mai stati si voi la o poveste cu Dragonii, pana fugim eu si Consortul sa vedem ”Bohemiam Rapsody”, ca am auzit ca e minunat filmul si iesim mai ieftin decat o tura prin supermaketuri.
 
  

Ne incearca primele semne de uzura

     Cu ani in urma, cand auzeam de cupluri care scartaie, auzeam de multe ori si expresia ”erau casatoriti de 10 ani”, ca si cum asta ar fi explicat ca e normal sa aiba oamenii probleme. Am citit de curand un studiu nou, care a ajuns la concluzia ca dragostea dureaza totusi vreo 15 ani, dar eu tot raman cu intrebarea ” si dupa?” . Ce naiba fac oamenii care raman impreuna dupa 15 ani? Ma rog, asta ramane sa analizam fiecare sau sa aflam de la cei mai experimentati, ca din fericire, avem in jurul nostru niste cupluri faine care au trecut binisor de 30 de ani impreuna si par sa se descurce foarte bine.
    Revenind la noi, ca nu m-am apucat eu sa fac analiza de cuplu degeaba, nu va speriati ca n-am ajuns inca nici la 10 ani de casnicie si, sincera sa fiu, daca n-as vedea cum cresc Dragonii, as uita cu usurinta cati ani au trecut de la fericitul eveniment. Cu toate astea, va spun cu tristete ca unele lucruri au inceput sa scartaie cam devreme. Peste unele am reusit sa trecem, sa le mai dregem, dar ieri am clacat. Mixerul vertical a crapat de tot, fix in mijlocul spanacului si asta mi se pare de netolerat, mai ales ca era primit chiar cadou la nunta. Norocul nostru a fost ca vecinul stia unde e mixerul lor, ca am fi mancat paine cu dulceata la cina. Primele semne de oboseala le-a dat cuptorul, care a inceput sa chitaie de nebun pe unele programe, apoi am inceput sa remarcam ca lenjeriile de pat si prosoapele s-au cam uzat, de pe farfurii au inceput sa se duca desenele, am schimbat deja furtunul la dus, iar acum 2 zile am ramas cu coada de la polonic in mana. Acum, serios, ziceti si voi daca asta nu arata ca o casnicie incercata.
Oi fi eu de vina, nu zic nu, dar parca eu ma simt tot la inceput si nu inteleg cum unele lucruri ajung sa se uzeze deja.
   Si acum stau eu si ma gandesc, aia care se plang ca dupa 10 de ani de casnicie lucrurile nu mai sunt la fel, oare la ce se refera? O fi de la cearceafurile decolorate ? Intreb pentru un prieten. Asta imi aminteste de un trainer de demult, care ne spunea ca pe femeie trebuie sa o tii mereu ocupata cu cate un proiect. Ne zicea el, acum vreo 10 ani, cum o data la 2 ani ii da femeii ceva de renovat, de facut, sa o tina ocupata. Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca asa m-a tinut si Consortul in priza. Intre doua mutari, nunta si luna de miere, toate facute intr-un an, am demarat proiectele Dragonii si cam asta a fost o vreme. Si ca sa vedeti ca avea trainerul dreptate, dupa vreo 2 ani, cand se facuse ceva mai liniste prin casa, ne-am luat catel, sa nu ne plictisim. Ma rog, mult timp n-am stat nici asa degeaba, ca mi se pusese mie pata pe un perete din living de mult timp, asa am mai bagat vreo saptamana santierul in casa.
  Daca stau mai bine sa ma gandesc, e chiar tare treaba asta cu uzura, ca nu te lasa sa suflii deloc, asa ca nici timp de probleme de cuplu nu poti sa ai. Eu cred ca producatori de electrocasnice sunt in realitate consiliati de niste terapeuti de cuplu si totul e o mare schema pentru scaderea ratei divorturilor, prin mentinerea oamenilor permanent activi si preocupati de probleme comune.
  

Cum se inteleg?

    In caz ca unii nu stiti inca, avem in casa doi Dragoni: Rares-5 ani si Alexandru-8 ani. Buuun! Acum, va spun sincer intrebarea ”cum se inteleg intre ei ?” imi mananca din neuroni. De cate ori mi se pune intrebarea asta, ma uit 10 secunde in gol si imi trec toate filmele din ultimii 6 ani prin cap. Pai da, 6 ani, ca la noi distractia a inceput inainte ca Rares sa iasa la lumina. Cred ca avea vreo 7 luni de stat in burta, cand i-a tras primul pumn sau picior, nu s-a elucidat, lui frate-su. Deci, cand s-a nascut Dragonul mic, scorul era deja 1-0 pentru el. Noroc ca Alexandru nu e ranchiunos, deci intalnirea dintre ei a decurs minunat si pentru ei, dar si pentru noi.

    Alexandru a fost mereu mare iubitor de bebelusi, asa ca era sincer innebunit dupa micut, chiar daca decibelii pe care ii reda acesta, ar fi putut speria orice copil mic sau mare. Dupa cateva luni, ne ruga cu disperare sa mutam patutul la el in camera, decretand inca de atunci ca vor avea camera comuna. A promis chiar ca, daca mut bebele in camera lui, se trezeste el noaptea si ii da lapte, iar eu voi putea dormi linistita. Nu s-a tinut de cuvant, la bebe tot eu m-am trezit, dar macar lucrurile erau pe drumul cel bun, iar Dragonii dadeau inca de atunci semne ca vor fi de nedespartit.

    Stiu ca acum cativa dintre voi au abandonat cititul si au fugit sa faca al doilea copil. Dar ce? Voi credeti ca la noi e ca in filmele americane? Pai au crescut Dragonii si o data cu ei si nivelul de decibeli. Nu zic nu, ca in majoritatea timpului se joaca minunat impreuna, mai ales ca Rares, asa piatra tare cum e el, se transforma in aluat moale in fata lui Alexandru. Dar si cand incepe cearta, e mai bine sa ai treaba in alta parte, de preferat la cativa km departare. Si uite asa imi amintesc de o foarte buna prietena de familie din copilarie, Tanti S, care avea doi baieti sugubeti. Eu sincer, nu am auzit-o sa se planga de ei, cel putin nu mai mult decat mama care avea ”pereche”, vorba aia, dar era foc si para de cate ori se intalnea cu mama unui coleg de al meu de clasa. Avea doamna asta (mama colegului) doi baieti, minune, nu alta. Intrau ale mele, mama si Tanti S, in depresie de cate ori dadeau nas in nas cu femeia, care nu mai prididea sa se laude ce baieti fantastici are. Serios acum, copiii aia nu greseau niciodata, se iubeau, se ajutau, se respectau, ce mai! Cosmarul oricarei perechi de frati normali, care nu ratau ocaziile de a pune o piedica sau a da un ghiont bine plasat, pe furis. Si credeti-ma, ca aici nu ma refer la baietii din vecini, ci la mine si mai ales, la Fra, care desi mai mic, nu ierta ocazia de a ma articula din cand in cand. Recunosc, ca limba mea ascutita imi mai atragea si astfel de nefericiri. Poate ca asta e si motivul pentru care nu ma impacientez prea tare cand Dragonii se mai ”impiedica” unul de altul. Dupa ce l-am auzit pe tata toata copilaria repetand ” ma, voi numa unu pe altul o sa va aveti in viata asta!”, am inteles ca e normal sa nu se suporte in fiecare zi, iar seara sa nu se poata culca unul fara celalalt.
     Acum ziceti si voi, daca ne intalnim pe strada si ii vedeti asa draguti, cum se joaca ei, frumuseii, ce as putea eu sa va raspund la ”cum se inteleg?” Eu nu ma mai risc, ca de cate ori i-am laudat, a venit imediat apocalipsa din cine stie ce motiv. Nuuu, daca ma mai intrebati, va spun ca se inteleg exact cum trebuie : ” sunt doi baieti, se joaca, se bat , se iubesc, iar daca seara se pun la 9 in pat, eu ma declar multumita”. Iar peste foarte multi ani, cand eu si Consortul nu vom mai fi in stare sa le povestim toate nebuniile din copilaria lor, vor avea fiecare pe cine sa intrebe cum a fost. Sau ar putea sa citeasca blog-ul :).
  
   
     

Dragonul zboara!

      De obicei merge dimineata cu tati, asa ca ma conformez indicatiilor ”tati merge pe strada din stanga”,”tati parcheaza acolo”, ”de la chioscul asta cumpara tati ceva” ... E vesel dimineata si povestitor .Ma uit in oglinda retrovizoare si-mi dau seama cat a crescut, il vad in oglinda, desi am renuntat la scaunul de masina si in oras sta doar pe inaltator. Ni se intalnesc ochii in oglinda si zambeste in timp ce-mi tot povesteste de-ale lui.
      Lasam masina cateva strazi mai incolo, e aglomerat aproape de scoala. E caldut inca si putem merge de mana pana la poarta. E mic totusi, mergand asa, pe langa mine. Ii duc ghiozdanul prea mare si ne grabim catre intrare desi mai e mult pana la ora 8. El se grabeste. Are mereu treaba la scoala, nu-i ajunge timpul de joaca inaintea orelor. Il incetinesc putin, ca mai e timp, imi place ca e cu mine, ma tine de mana, povesteste si ma intreb cat timp va mai fi asa. Ma bucur de avantajul de a sta departe de scoala si ma gandesc la taica-su care imi spunea in vacanta de vara ca ii e dor de drumul spre scoala. Am ras atunci si i-am zis ca mai are vreo 13 ani de drumuri, dar acum ma intreb cat va dura magia.
     Si-a scos mana din mana mea cu viteza si asta ma sperie. Ne-am apropiat deja de poarta scolii si ochisorii lui se invart in cautarea vreunui coleg care ajunge deodata cu noi. Ma imbratiseaza putin absent, strigand deja dupa un alt baietel, isi ia ghiozdanul in spate si o tuleste pe poarta scolii, inainte sa mai apuc sa spun ceva. Mi-e mica de tot inima, cum stau acolo si ma uit la el, asteptand sa se mai intoarca o data, sa faca cu mana. Nu mai apuca, l-au mai ajuns deja niste colegi si, desi in gat am lacrimi, stiu ca e bine. E bine si asa trebuie sa fie! Dragonul invata incet, incet sa zboare si daca reuseste e pentru ca noi suntem aici pentru a-i da aripi.

    Dupa masa, imi mai vine inima la loc, cand il astept la poarta scolii. Nu stiu cum va fi peste 4 ani, dar acum striga ”Mami!” cand ma vede intre zecile de parinti adunati in fata si in cateva secunde zboara spre mine cu toata puterea lui de Dragon de 8 ani.

Dulceata si pantofi

        Nu stiu ce are aerul asta de iarna, dar pe mine si pe Consort ne-a lovit tare anul acesta. Stati sa va introduc intai in peisaj: noi avem o curte mica,mica, in care nu se pune problema de vreo gradina sau cultura de ceva. Avem gazon si flori si, din pura intamplare un visin si un gutui. Sincer nu credeam sa ai atat de lucru cu un visin si un gutui si nici nu stiam ce talente gospodaresti zac in mine. Daca de visine am scapat relativ repede in vara cu niste prajituri, altfel sta treaba cu gutuiul. Nu stiu ce l-a apucat anul acesta, dar a facut o gramada de gutui si pentru ca vorba consortului, doar nu era sa le aruncam, m-am trezit in fata telefonului cautant retete de dulceata. Acum sa va spun cum se face. Intai suni mama si soacra, ca pana la urma ele sunt expertele cu experienta. Apoi ajungi la capatul net-ului cautand, evident, retete mai dietetice, mai fine, mai cu mot. In final, dupa turul culinar al tarii si al unei parti importante dintre tarile arabe, ca ei se stiu la dulceturi, iti dai seama ca lasa ca sigur faci tu mai bine, asa ca te apuci de treaba, pana la urma cat de greu poate fi?
Pai nu e greu, dar e al naibii de migalos si nici macar nu stii daca iese ceva sau nu. Dupa vreo 2-3 ore a iesit, cel putin asa zice Consortul si cand aveam impresia ca torn dulceata in borcane si gata, mi-a fulgerat prin cap ca o vazusem pe mama punand borcanele goale in cuptor la sterilizat sau ceva de genul. O sun pe mama, iar si o intreb cum se sterilizeaza borcanele, iar a mea, infiipta bine in 2018, zice senina ”le bagi in masina de spalat vase”. Fain! doar ca masina era deja in lucru si mai avea vreo ora, iar dulceata nu statea sa astepte dupa program, asa ca am luat-o tot pe varianta cu cuptorul: borcanele spalate, sterse, se pun in cuptorul incalzit la 100 de grade, obligatoriu cu gura in jos. Habar n-am de ce sterse, as fi zis ca se usuca singure in cuptor si nici de ce e musai cu gura in jos, dar nu te contrazici cu expertul, nu?
Am facut-o si pe asta, pana la urma, dar tot mi se pare oribil sa muncesti atat pentru 4 borcane de dulceata si intre timp au mai aparut o tura de gutui pe pervaz, cica isi asteapta si alea randul. Sa-mi spuna si mie careva care e pretul la dulceata, macar sa stiu ce economie am facut, mai ales ca astea sunt varianta bio.
Sa nu aveti impresia ca dupa o oala de dulceata m-a parasit harnicia. Pai nu, ca stiti cum e aia cu ”prost dar hotarat”, dupa 2 zile am realizat ca am vreo 2 kg de ardei iute in frigider, asa ca mi-a inflorit ideea unei exotice dulceti de ardei iute, mai ales ca din asta n-a facut neam de neamul nostru si m-am gandit ca-i dau gata pe toti din familie. Am sapat iar tot internet-ul pana am ales o oarecare reteta, am trimis Consortul dupa ingrediente si la treaba. Primul lucru pe care l-am aflat a fost ca fix atunci cand ti-ai pus manusi si ai curatat primul ardei iute, incepe sa te manance nasul, apoi fata. Stai pe loc, bati usor din picior si-ti vezi de treaba la curatat de ardei, ca daca iti dai manusile jos, clar pui mana si e iuteeeee! Ce-s alea 2 kg de ardei iute? o nimica toata si se curata rapid. S-o credeti voi, dar n-aveti decat sa incercati, ca merita.
Buuun, am mai stat 2 ore si langa dulceata de ardei iute, evident ca tot in ultimul moment mi-am amintit ca trebuie sterilizate borcanele, si masina de spalat vase era tot in lucru. De fapt am realizat ca masina de vase e mereu in lucru, asa ca si astea au ajuns spalat, uscat si cu gura in jos, la cuptor. Am pus pana la urma si tura asta in borcane, cu specificatia ca pe Consort nu l-am putut convinge sa guste. Am incercat-o eu si sincera sa fiu e ciudatica, dar daca ajungeti la noi la masa, naiba va ia daca nu o gustati si nu va dati impresionati, va avertizez.
Tot de la aerul de toamna cred ca mi se trage si cu gatitul saptamanile astea, ca am facut deja de un meniu de restaurant, dar intrebarea mea e ”o fi asta vreun semn de batranete?”. Oare ni se declanseaza noua, femeilor, vreo chestie cu pusul pe iarna de la o anumita varsta, ca am mai avut un puseu cu coptul vinetelor acum vreo 2 ani, dar m-a parasit apoi. Intreb pentru un prieten, evident. Daca e asa, eu cred ca sunt intr-o perioada de tranzitie, ca in timp ce cautam dupa retete, mi-a aparut o reclama la pantofi si recunosc ca am cedat la o pereche de stilleto rosii, dar m-am consolat cu gandul ca ii meritam dupa atata efort, asa ca i-am comandat. Am uitat sa va spun ca eu nu mananc dulceata si nici nu stiu daca am iesit mai ieftin cu gutuile din gradina proprie, dar sunt mandra de mine ....si abia astept sa-mi ajunga pantofii.

Dimineti in familie

      Nu stiu voi cum sunteti dimineata, dar eu as prefera sa-mi iau doua palme decat sa aud alarma. Ce-i drept ca nici macar nu e alarma mea, e a Consortului, ca el se ocupa de trezire in zori de zi. Daca vara, mai e cum e, mai ales daca te trezesti cu soarele in geam, de cum da frigul si toamna, diminetile mele sunt naruite. Acum sa nu intelegeti ca doar toamna e vinovata. Nuuu, eu ma trezesc cu fata la cearceaf indiferent de vreme si pur si simplu ma tarasc de la un Dragon la altul in incercarea de a-i pune pe picioare. Asta n-ar fi nimic daca nu s-ar trezi Consortul vesel ca un cintezoi, fluierand si zambind cu gura pana la urechi. Nu sunt sigura ce fumeaza in somn, dar pe cuvant ca nu avem acelasi regim. Sare sus la primul strigat al alarmei, trage hainele pe el dintr-o miscare in drum spre baie si tot el face cafeaua si cacao cu lapte pentru Dragoni. In timpul asta eu bajbai nauca prin casa, impiedicandu-ma intre baie si dormitorul copiilor. Si pentru ca e adevarata vorba aia ca ”nu stii cat esti de ciudat pana nu ai un copil care iti seamana perfect”, evident ca si copiii sunt dupa chipul si asemanarea noastra. Alexandru sare din pat fluierand, la propriu, de ma face sa ma intreb unde au fugit oile, in timp ce bietul Rares, care a avut ghinionul sa ma mosteneasca, mai bine s-ar lasa batut decat trezit.
     Serios acum, voi astia care va treziti proaspeti ca niste panselute dimineata, cum faceti? Va programati cumva de seara, beti un ceai miraculos, faceti vreo cura de ceva? N-am pretentia sa ma trezesc chiar cantand, dar m-as multumi si sa nimeresc iesirea din dormitor fara sa lovesc tocul usii in fiecare dimineta.
     In conditiile astea va cam dati seama cum astept eu week-end-ul, ca poate, poate, trec si eu cu somnul de ora 8. Pe bune? Pai ce, Dragonii au somn dimineata? Chiar si Rares, sambata dimineata la 6:45 pare dominat de o forta obscura, care il trezeste fara probleme, ba chiar pare sa-i dea volum la voce. Asa ca, in week-end ne trezim fara alarma, la vocea suava a unuia dintre plozi : ”vreau la baieeeeeee!” Serios?! Pai du-te, mama , ca nu ai nevoie de asistenta! Dupa inca 30 de secunde de liniste in care speri ca au adormit la loc, urmeaza ”putem veni la voi in pat, sa ne uitam la desene?” si de aici incolo s-a dus linistea si somnul si pana ma dezmeticesc iar e luni si iar mor de somn cand suna alarma.
     In conditiile astea ma intreb daca, peste ani, la azil, pe mine si pe Consort ne-or pune in aceeasi aripa. Sau el va fi intr-o zona mai vesela si amuzanta, unde asistentele se poarta frumos cu cei veseli, care se imbraca singuri dimineata, iar pe mine ma vor tranti in zona de trezire cu perfuzie de cafea. Intreb si eu.

Marea, Dunarea si barca

      Stiu ca nu ati mai auzit de  multisor de mine, dar promit sa revin la o frecventa decenta, acum ca incepe scoala si nu mai alergam ca banii rai, cum ar zice mama. Tot mama mai zice ca eu si Consortul suntem copii facuti pe drum si de aceea ne potrivim, ca suntem tot timpul cu bagajul facut. Si la asa parinti, asa copii,deci nici Dragonii nu sunt straini de drumuri si nici nu par sa fie deranjati de trambaleala.
     Revenind la subiectul postarii de azi, sa va spun cum ne-am organizat noi sa plecam 2 zile la Dunare, trei generatii: Dragonii, noi si toti cei 4 bunici din dotare. Mai aveam acasa si cate o strabunica fiecare, dar le-am iertat de data asta, pentru linistea lor si a noastra.
     Planurile de plecare le-am facut cu ceva vreme inainte, am schimbat vreo 5 rezervari la pensiuni, ca ba nu aveau baie la camera, ba nu vedeai Dunarea, ba mai stiu eu ce gaseam cand citeam pe net. Am rezervat pana la urma 3 camere la o pensiune in Orsova, pentru ca surpriza si soc, la Orsova, zona turistica din minunata Romanie, nu functioneaza nici un hotel. Ma rog, sincera sa fiu nu functioneaza mai nimic, dar acesta e un subiect pentru blogurile de calatorie, noi le avem pe ale noastre.
     Ne-am impartit noi in doua masini, dupa formula femeile cu copiii si barbatii separat, ca na, sa fie bine. In masina barbatilor nu stiu cum a fost, dar pe la noi prin masina au trecut toate trupele de muzica ale momentului, plus un spectacol suuuuper lung de cantece de copii si credeti-ma nu e de ici de colo sa auzi 2 dragoni si doua bunici urland din toti plamanii Am o casuta mica, Rem pom pi, Aram zam zam ca sa ajungi inevitabil la Panamera.Si pentru ca ma gandesc ca nu sunteti toti la curent cu melodia asta care ne-a chinuit pe noi toata vara, las link-ul aici, ca poate aud si copiii vostri si suferiti si voi vreo 2,3 luni. Cu placere!
   Dar sa ajungem in sfarsit la Orsova, unde dupa ce am intrat in oras, pe malul Dunarii, deja fascinati de peisaj, era sa dau cu capul de parbriz cand am vazut ca ne oprim la o pensiune fix in drum, de ziceai ca acolo stau tir-isti cu ora. Nu stiu ce o fi fost in capul bunicilor, ca ei saracii se lasasera pe mana noastra. Am avut noroc totusi, pensiunea s-a dovedit foarte draguta, camerele erau cu balcoanele la propriu pe Dunare, deci minunat, mai putin pentru copii, la care se striga pe 6 voci nu-i voie, de cate ori incercau sa se uite macar catre balcon. Si daca tot am ajuns pana la Dunare, nu aveam cum sa ratam o excursie cu barca, mai ales ca era Nunu cu noi si stiti deja ca el e mare fan croaziere. Nu ma intrebati, ca nu si-a luat barca cu el. A avut-o si anul acesta in Grecia si dupa ce a tot carat-o la plaja vreo 5 zile, s-a gandit ca-i ajunge si ce credeti? A scos biata barca la vanzare exact acolo, in curtea hotelului. Adica ce, voi n-ati mai vazut barci de vanzare cand va plimbati prin gradina unui resort? Uite asa, i-a pus omu afis cu SALE si gata. Acum nu stim sigur daca n-a vrut-o nimeni sau i-a incurcat faptul ca trecuse nr de telefon fara prefixul de tara, ideea e ca ne-am intors cu tot cu barca, dar oferta ramane valabila.
    Cum va spuneam, la Dunare ne-am rezervat locuri, adica o barca intreaga, la o croaziera. Vreo ora ne-am tot pregatit, ca vorba aia, nu pleci pe Dunare fara mancare la copii. Am pus eu gustarele, biscuti, bananute, suculet s.a, ne-am schimbat de vreo 3 ori ba cu pantaloni scurti, ba lungi, ne-am organizat, ce mai! Am plecat pana la urma tot fara ochelarii de soare, ca Dragonul cel mic deja plangea ca nu mai vrea si pana sa plece barca de la ponton ii promisesem deja jumate din avere, numa sa taca. A tacut copilu cam 30 de secunde, pana cand a realizat cu ce viteza mergem. Plangea copilul, oftam eu, suspinau bunicile, vis. O croaziera pe Dunare nu e deloc ca o plimbare cu barca pe Chios, ci mai degraba o cursa de viteza, ca nu mai stiu sigur daca eu tineam Dragonul sau el pe mine. Chiar si dupa ce ne-am mai relaxat, am realizat ca ochelarii de soare erau ultima grija acolo, mi-era teama ca-mi zboara capul cu totul. Am reusit, cu toate astea, sa facem 487 de poze cu Decebal si alte 289 cu celelalte obiective, deci scopul a fost atins. Stati linistiti ca n-a vrut nimeni gustarele, nici macar apa. Experienta e minunata, merita incercata, peisajul superb, senzatia foarte faina si dupa vreo 30 de minute de la revenirea pe mal, ti se dezmorteste si fata.
   Sa nu ma mai lungesc, daca vreti sa faceti un week-end la Dunare, va dau niste ponturi bune, inclusiv despre unde se mananca mai bine la sarbi si cat alcool aveti voie sa aduceti in tara, ca daca tot treceti si pana la ei, zice tot Nunu ca e musai sa faci si o aprovizionare. Si sa stiti ca e mai frumos la noi decat la ei, mai ales daca urcati si pana la Manastirea Sf Ana, de unde privelistea e absolut incredibila. Tot la obiective turistice am trecut si masa de la un han din Caransebes, care ne-a aratat inca o data ca la noi, la Români e mereu despre mancare. Si uite asa, vorba bancului, din cele 3 kg pe care le aveam de dat jos la inceputul verii, mai am 5.



   

Concediul nebunilor...iarna

      In fiecare an, de la primii fulgi de zapada, apar si postarile cu copii abia intarcati, care deja aluneca zambitori pe schiuri. Pe cuvant, am impresia, ca toti copiii au invatat sa schieze inaintea alor mei, asa ca manati de dorinta de a completa si noi tabloul de iarna, ne-am rezervat 5 zile pline sa le petrecem pe partie. Nu ne-am aventurat foarte departe, fiind prima incercare, am zis sa ramanem pe plaiuri mioritice, asa ca am plecat, asa lejer, de luni pana vineri, la o pensiune la Straja. Si pentru ca 4 nu eram destui, ne-am lipit de inca o familie destul de asemanatoare ( 2 bucati parinti+2 bucati dragoni), in ideea ca se vor impulsiona cei mici unii pe altii si vor deveni campioni la sporurile de iarna instant.
     Primele semne de intrebare am inceput sa ni le punem cu vreo 2 zile inainte, cand am realizat ca avem 3 genti, 3 rucsacuri, clapari, schiuri, sanie, cizme, casti, plus costumele de baie si prosoape inghesuite intr-o plasa, ca na, poate intram si la spa, vezi doamne :) si astea doar noi, ca ceilalti au dublat efectivul. Buuun, am reusit cumva sa le impingem toate in masina si am reusit sa umplem lejer duba care ne transporta de la parcarea oficiala pana la cabana propriu zisa. Am ajuns intr-un final cu bine si ne-am petrecut vreo 2 ore cautand monitori de schi, negociind cu ei si cu copiii.
     Practic, toata vacanta pornise de la deja frecventa intrebare ” dar nu puneti si voi copiii pe schiuri?”, asa ca optiunea Dragonilor de a nu schia, era practic inexistenta. Ne-am prezentat la o ghereta de inchirieri si le-am asigurat echipamentul pentru toate zilele de vacanta, evident cu plata in avans, ca urma sa fim foarte ocupati cele 5 zile. Atata minte am avut si noi, sa nu platim din prima toate sedintele cu monitor de schi, nu de alta dar ne ramasese pretul in gat si ne-a trebuit o noapte sa ne acomodam cu ideea, deci in prima faza le-am luat cate o ora de incercare. Daca Dragonul cel mare a fost destul de cooperant de la prima ora, piticu ne-a aratat ca si statul in fund pe zapada poate costa 60 lei/ora. Si cand zic statul in fund pe zapada, imagina-ti-va exact asta, cu schiurile in picioare, cu ochii pe frate su, cu explicatia ferma ca el asa invata. Asa ca am lasat copilul sa invete, apoi am renuntat la ideea de a ne chinui reciproc in urmatoarele zile. Ne-am scos parleala cu Alexandru, care mai mare fiind, s-a ales cu responsabilitatea de a justifica toate pregatirile, asa ca el s-a scolit pana la capat in ale schiului.
   Sincera sa fiu, n-a fost rau la schi si ma consolez cu faptul ca ceva economie tot am facut, ca nu ne-am dus pana in Austria, nu de alta, dar ma gandresc ca acolo ar fi fost mai scumpa ora de stat in fund pe schiuri. In caz ca va intrebati, Dragonul Alexandru a invatat sa schieze, coboara decent o partie, spre disperarea Dragonului Rares, care acum e ofticat ca el nu e ”profesionist”. Noi, astia mari nu prea am vazut partia, ca am facut cu schimbul la baby-sitting, dar macar am profitat de vinul fiert.
Acum, bine ca iarna s-a dus, am facut-o si pe asta, ”am pus si noi copiii astia pe schiuri”, chiar daca pe unii doar in fund. A dat putin soarele si am reluat lectiile de inot cu Alexandru si negocierile cu Rares, ca el tot in fund sta si pe malul marii.
  Poze n-am apucat sa fac prea multe, ca intre  imbracarea a doua bucati Dragoni in costume, carat casti, sanie, schiuri, dezbracat una bucata Dragon mic ca vrea la baie, imbracat Dragon la loc, sincer efortul de a face poze devenise dintr-o data prea mare.
   Nu avem poze de pe partie, nici toti patru n-am reusit sa stam cuminti, dar va las o poza din telecabina, unde i-am prins pe Dragoni efectiv la inaltime...nu aveau unde sa fuga 😉.

Parenting 7+

    Inca de la prima sarcina, principala mea preocupare a fost cum sa ma informez mai bine de tot ce ține de bebe. Nici  nu cred ca-mi dadea inca șuturi in burta, cand am dat peste prima carte de parenting. Cam in ceeasi perioada, am citit si primele liste despre cum sa-ti faci bagajul pentru maternitate și cum sa dotezi un apartament de 2 camere la nivelul unei clinici de neonatologie, ca na, aduci plodu acasa si daca cumva apare chiar atunci vreo situatie de forta majora si se inchid toate spitalele si farmaciile. Nuuu, ca n-am stat atunci sa pun la indoiala sfaturile valoroase din carti si nici n-am facut economie la bugetul familiei. La cate cumparaturi am facut in ultima luna de sarcina, trebuia sa ramana copilul bebe macar vreo 5 ani, sa apucam si noi sa le testam toate. Pentru maternitate am umplut geanta cu care plecam acum in concediu toti 4, chiar daca pe afisul de la receptia clinicii private scria clar ca am nevoie doar de trusa cu obiecte personale. Si acum mai gasesc prin sertare ser fiziologic expirat din 2012, deci e clar de la primul copil.
     A doua categorie care a facut istorie in viata noastra de proaspeti parinti, a fost parentingul modern, cu toate gadgeturile absolut necesare ( a se citi inutile), cartile de psihologie infantila si sfaturile de pe forumurile de lauze.  Am aflat ce se intampla in, in fata si pe langa capul plodului de la ziua zero, pana la teribila varsta de 2 ani si dupa, de la scheme de dresaj, la unele mai sofisticate de manipulare. Nu are sens sa va povestesc ca nimic din teorie nu se aplica in practica si nici sfaturi de crestere copii nu am, eu cresc Dragoni. Practic, v-ati prins ca pe al doilea l-am facut pentru optimizarea costurilor, ca trebuia sa justificam cumva cheltuielile facute :). Poate voi stiati, ca pentru noi a fost o surpriza, bebele e bebe cam 6 -8 luni, dupa care deja se schimba categoria si implicit tot necesarul.
     Acum, eu am alta problema. Bine ma, atotstiutorilor in parenting, dar un manual pentru mersul la scoala n-ati putut scoate? O amarata de cartulie care sa ne spuna si noua, ametitilor sa mai intrebam din cand in cand copilul daca nu are si el nevoie de vreo rechizita mai aparte, de vreun betigas colorat, respectiv 30 de bucati, de 3 culori diferite, legate cate 10? Nu? Nu v-a trecut prin cap, ca voi aveti copii care cer singuri, la timp. Pai al meu, vine vinerea si zice: Mami, am uitat, miercuri am avut nevoie de pix cu gel!
    Azi m-a sunat un prieten, care are fetita in aceeasi clasa, sa ma intrebe daca vreau sa cumpere si pentru al meu betigase. Serios????? Vreau da. Cand le vede, zice plodu senin : ”Ce tare, mami! Chiar avem nevoie maine!” No asa, la ce-mi folosesc mie acum cartile de parenting? La ce?
Ca maine vine la scoala magicianul de la ”Romanii au talent”, n-a uitat sa zica, micutul. Aud de 3 zile ca ii trebuie 10 lei de bilet si 5 lei pt bagheta, ba in generozitatea lui, vrea 5 lei sa-i ia si lui fra”su bagheta. Poate data viitoare cand suntem inafara subiectului, facem o magie si zboara rechizitele direct in ghiozdan.
    Ma gandesc cu mare drag la clipa cand vom ajunge la partea cu temele, dar mai bine ii mai dau 5 lei copilului, poate imi cumpara si mie maine o bagheta magica. Mai vreti careva, ca cerem o reducere :)) ?

La naiba cu rezolutiile!

     Ca n-am scris de mult, cred ca stiti, cel putin aia cinci care ma cititi de obicei :). Sincera sa fiu, pe langa pana de idei destul de lunga, se pare ca dragonii au luat o pauza de la nazbatii in ultima vreme, a mai intrat in decor si luna decembrie. Bine, la noi, luna decembrie nu e chiar calendaristica. La noi tine de cand taie tata agregatu ( a se citi porcu), pana cand ne bate ficatul in teava, adica putin dupa Revelion, dar si atunci mai facem o fortare pana la Sf Ion.
    Am senzatia ca unul dintre motivele pentru care am ramas in tara, e tocmai luna decembrie, care nu cred ca o intelege nimeni mai bine decat romanii. S-o luam cu inceputul: prima data, cand se taie porcul, incepem cu pomana, ca na, trebuie pomenit saracu animal cum se cuvine. Anul acesta, din motive de organizare, s-a savarsit treaba prin 20 si ceva noiembrie, deci cam atunci s-a dus naibii orice urma de bun simt nutritional la noi in casa. Ca nuuu, noi nu mancam seara si nici gras si nici aiurea, dar cand vin ”porcariile”....asta e. La scurt timp dupa, hop 1 decembrie si cum naiba sa nu sarbatoresti, ca e datorie civica. Doua zile libere, lipite de week-end, cabana, vin fiert, ciolan la ceaun, gratar, puneti voi predicatul, ca oricum nu mai e loc de scuze.Trec liberele, vine Mos Nicolae si daca n-avem nici un Sf prin zona, bem macar un vin de bucurie ca s-a deschis si oficial sezonul Sarbatorilor de iarna. Pana la urma, mai sunt doar 18 zile pana in Ajun si nu are sens sa ma mai apuc de cura, ca si astea trebuie facute pe o perioada anume, altfel cica dai in yoyo si iar nu e bine. Intr-un week-end scurt avem cel putin doi sarbatoriti, nasu si socru, asa singurul aliment lipsa din 8 pana pe 10 decembrie a fost somnul, ca in rest iar le-am incercat pe toate: vin, porcarii, dulciuri, vin...ok, nu mai retin bine ordinea. Ziua Dragonului Alexandru, pe 20, se tine in casa tot vreo 2-3 zile, asa light, in familie :). De Craciun e simplu: doua zile bem acasa, 3 zile mancam pe la parinti, mai vizitam 2-3 prieteni si hop Revelionul. Acum, daca am avut proasta inspiratie sa ne rezervam la restaurant, am fost nevoiti sa ne si inghesuim in haine cumparate, evident, inainte sa inceapa sezonul, asa ca sa nu va mirati daca veti vedea poze cu noi doar de la gat in sus.
   Evident ca pentru noul an imi stabilisem niste rezolutii faine, le-am vizualizat, m-am concentrat si le-am dat pe toate naibii in 8 ianuarie, cand catarata pe tampitu de cantar, mi-a ramas un singur scop: sa slabesc.
  Voi? Bine,  sanatosi, cu analizele la zi?