Stiti care e cel mai rau vin?
... vin ...din vacanta
Sincer, cam in stadiul asta am fost eu zilele trecute, cu mentiunea ca as fi avut nevoie de vreo saptamana de somn ca sa-mi revin dupa concediu, dar lucrurile nu sunt niciodata cum ai vrea, asa ca am intrat in focuri la job din prima zi. Norocul meu ca am lasat Dragonii la bunici, unde si-au exercitat conform traditiei dreptul bratarilor de la all inclusive si au stabilit cu uimire ca functioneaza si la tara, nu doar la hotel.
Noi, astia mai mari nu am fost asa norocosi si ne-am intors direct la frigiderul porno si la 128 de ture consecutive de spalat haine, ca am plecat cu tot dulapul dupa noi.
In primul rand anul asta am plecat in concediu cu scopul clar de a fugii de kg in plus, asa ca am stabilit din start ca ramanem activi si nu uitam de noi pe sezlong cu berea in mana. Nici nu prea aveam cum, ca de cand au mai crescut Dragonii, s-a extins si raza de actiune care trebuie permanent acoperita.
Dar sa o luam frumos cu inceputul. Dimineta, dupa trezire, urma imediat ritualul pregatirii pentru plaja, chiar inainte de micul dejun, ca sa fie timp suficient pentru crema cu SPF (obligatoriu 50) si filtre combinate sa patrunda in piele. Doua bucati Dragoni, unsi din cap pana in picioare, am facut un calcul rapid si aproximativ, cam 15 000 cm patrati de piele la o tura de cremuiala, de minim 2, la nevoie de 3 ori pe zi. Asta ne duce in 10 zile la aproape 400 000 cm patrati de piele data cu creme de subsemnata, la care se mai adauga si una bucata Consort, prin urmare, cand ajungeam la mine imi venea sa iau o gura de lotiune de plaja si sa ma culc.
Oricat de complicat pare procesul anterior, in maxim 30 de minute eram gata de iesit, incarcati cu toate papornitele pentru plaja, de la prosoape pana la lopatele, de la cremele de protectie pana la echipamentul de snorkeling, inclusiv pentru Dragonul mic, care desi nu inoata inca, poate are nevoie.
Din camera ajungeam imediat lansati in epopeea micului dejun, pe care v-am povestit-o aici, apoi intr-un glorios final, pe plaja.
La ora 11 fix, un grec cu veleitati de latino lover incepea zumba la terasa de pe plaja, asa ca hotarate, gagicile ( a se citi mamele obosite) ne prezentam punctuale la ora cu Antonio. Nu stim cum il chema in realitate, dar asa i-a zis Consortul si dupa vreo 3 zile convinsesem si vreo 3 poloneze ca asa il cheama. Adevarul e ca omul asta muncea pentru banii lui, timp de 40 de minute scotea sufletul din noi pe melodii latino. Am rezistat vreo 5 zile, muzica era faina, miscarile la fel, distractie, ardeam conform smartwatch-ului cam 450 kcal, singura teama a noastra era tot de Antonio si tipetele lui de incurajare : ” this is my team!!! Yes, we are!!!! Move it!!!!” urmate invariabil de o saritura peste cel putin un scaun, el, nu noi :), asa ca in ultimele zile l-am tradat de Antonio si am optat pentru niste cocktailuri la ora 11. Bine si asa!
La 11:30 o domnisoara cu trasaturi mongoloide si o engleza cu puternic accent slav incepea Aqua Gym in mare, ora la care primii inscrisi erau sotii din echipa noastra, urmati indeaproape de noi, astea alergate la zumba, care veneam lesinate si ne faceam relaxarea la ora de gimnastica. La ora asta nu am ars noi cine stie ce calorii, dar am ras cat pentru un an, ca nu oricand ai ocazia sa vezi barbatii facand gimnastica in apa, la indicatiile unei domnisoare.
La ora 12, lesinati de atata ”odihna” pe plaja, ne taram cu copiii la piscinele cu tobogane, dupa inca o cremuire, aranjat tricouri de protectie, sepci si indicatii, ne trageam si noi sufletul la umbra, doar cat sa ne revenim inainte de pranz. Pe la ora 16 o luam de la capat cu cremuiala, pregatirea, tricouri, sepci, bagaje, plaja...fara Antonio,de data asta.
Nu am stat degeaba nici seara, mai ales ca ne-am prins repede ca nu prea aveam cum sa ne facem tare de ras, ca eram singura echipa de romani care ajunsese in ultimii ani la hotelul asta. Bine, asta daca nu il punem la socoteala pe Constantin, un roman din Oltenita, care lucra la intretinere pe 700 euro, dar era absolut decis sa revina in tara, unde citise el pe net ca a ajuns minimul pe economie la 4500 lei. Nu am vrut sa ii stricam omului visul, dar l-am sfatuit sa gaseasca un contract ferm inainte de a renunta la viata din Grecia.
Cum spuneam, noi ne-am vazut de activitati si seara, am fost turistii perfecti, aia care participa la toate concursurile si provocarile. Nu va pot pune filmari, dar va puteti imagina cam cum a castigat Consortul premiul de Mister Resort sau cum am cantat noi, 6 adulti si 4 copii din dotare ”Dragostea din tei” in limba romana la karaoke, pentru un public format din rusi, slovaci si polonezi, ca francezii se desfasurau cu alt concurs, la alta terasa, unde evident ca am activat si noi.
Va las o poza cu Antonio in plin exercitiu creativ la seara greceasca, v-am spus ca omul asta isi muncea banii.
A trecut intre timp prima saptamana de job, maine incepe alta, iar noi am inceput sa aruncam cate un ochi pe ofertele last minute din august, ca acusi trece Untold si trebuie sa ne odihnim si noi cumva.
luni, 22 iulie 2019
luni, 8 iulie 2019
Marea din copilaria noastra
Am fost unul dintre copiii norocosi ai comunismului, asa negru cum a fost el. Am prins putin, doar 7 ani, dar am amintiri multe.
Una dintre cele mai tari chestii erau concediile la mare. La noi la mare. Pe vremea cand litoralul romanesc mai avea hoteluri, iar in Marea Neagra nu-si varsau bosii apele reziduale.
Nu aveam masina, asa ca daca bine imi amintesc mergeam la mare pe rand, cu masina unuia dintre bunici. Un an cu Zambilica ( dacie 1300 bleu), iar in celalalt an cu dacia crem a celuilalt bunic ( nu cred ca am botezat-o). Porneam dimineata fooooarte devreme, pe la ora 3-4, sa parcurgem o buna bucata din drum pe racoare, ca aerul era “conditionat ” de vreme, iar pe Tranfagarasan faceam popas peste noapte, cam cum facem noi in drum spre Grecia la Nis sau Skopje :))). Ma rog, cam la fel, dar in cort sau in masina, ca dadea eroare booking-ul. Ne canta mama tot drumul, ca ea era cu programul artistic la noi in casa, iar tata facuse rost de niste statii, cu care comunicam cu prietenii din celelalte masini, fite ce mai vreti! Nici informatia digitala nu era tot timpul perfect pusa la punct, motiv pentru care ne-am intors intr-un an de la Miercurea Sibiului dupa biletele de concediu ( un fel de vouchere printate pt astia mai tineri), ca fara ele nu ne primeau aia la hotel. Practic pe la 4 am plecat spre mare, iar pe la 7 am mai plecat o data, cu bilete cu tot. Benzina era la portie, masina nu avea a.c.,dar nici nu-mi amintesc sa-si fi dat ai mei in cap pentru asta. Am plecat iar la mare, sanatosi sa fim.
Amintirile cu marea sunt amestecate pe ani si se diferentiaza dupa coloritul activitatilor. Intr-un an am vazut eu cu mama o fetita frantuzoaica tunsa gen depeche si ne-am bagat in primul “salon” sa furam si noi modelul. Mi-a placut tare mult vreo 15 minute, pana m-a vazut tata si a decretat ca m-am tuns ca o capra. Am behait de jale vreo 2 ore si am renuntat o vreme la moda pariziana.
Tot cu tata imi amintesc de aruncarile peste mana in mare, motiv pentru care am vrut sa-l invatam si noi pe Dragonul cel mare azi sa sara de pe tac’su in apa, dar si-a dat plodu cu genunchiul in fata si am zis ca poate noi, astia comunisti eram mai sportivi din fire. Oricum imi amintesc ca pe vremea aia inghiteam cu placere apa de mare pentru o tura de sarituri si chitaieli, acum nu-mi mai vine sa ma ud pe par, vorba aia. Ai mei nu prea faceau nazuri la jucatul cu noi in apa, ca telefoane cu net nu aveau si nici la facebook nu aveau acces. Seara, mai canta cate o tanti la o terasa si dansam toti pana cand noi, copiii adormeam pe scaune. La micul dejun cobora tata cu un prieten de familie sa ia ceai si unt, ca aveam noi in camera conserve :) pentru all inclusive.
Mama se ocupa din timp de tinutele pentru concediu si daca ne miscam cu talent, ne luam si niste accesorii de la poloneze la Techirgiol, cred ca mai am si acum niste bratari albe sculptate pe acasa. Aveau alea niste bratari de scoici colorate, moarte nu alta!
Sa nu credeti ca am luat-o pe ulei cu vremurile demult spuse, dar mi-am amintit chestiile astea faine, ca tot suntem in concediu cu Dragonii si le las aici, poate le vor citii ei peste cativa ani. Ma duc sa fac o saritura in mare, daca o putea Consortul sa ma ridice si sa ma arunce in apa, cu riscul de a-mi uda parul.
Poza e recenta, pe vremea mea ( zise baba) nu aveam aparate digitale, iar Dragonii dau mai bine la poza 😉
Una dintre cele mai tari chestii erau concediile la mare. La noi la mare. Pe vremea cand litoralul romanesc mai avea hoteluri, iar in Marea Neagra nu-si varsau bosii apele reziduale.
Nu aveam masina, asa ca daca bine imi amintesc mergeam la mare pe rand, cu masina unuia dintre bunici. Un an cu Zambilica ( dacie 1300 bleu), iar in celalalt an cu dacia crem a celuilalt bunic ( nu cred ca am botezat-o). Porneam dimineata fooooarte devreme, pe la ora 3-4, sa parcurgem o buna bucata din drum pe racoare, ca aerul era “conditionat ” de vreme, iar pe Tranfagarasan faceam popas peste noapte, cam cum facem noi in drum spre Grecia la Nis sau Skopje :))). Ma rog, cam la fel, dar in cort sau in masina, ca dadea eroare booking-ul. Ne canta mama tot drumul, ca ea era cu programul artistic la noi in casa, iar tata facuse rost de niste statii, cu care comunicam cu prietenii din celelalte masini, fite ce mai vreti! Nici informatia digitala nu era tot timpul perfect pusa la punct, motiv pentru care ne-am intors intr-un an de la Miercurea Sibiului dupa biletele de concediu ( un fel de vouchere printate pt astia mai tineri), ca fara ele nu ne primeau aia la hotel. Practic pe la 4 am plecat spre mare, iar pe la 7 am mai plecat o data, cu bilete cu tot. Benzina era la portie, masina nu avea a.c.,dar nici nu-mi amintesc sa-si fi dat ai mei in cap pentru asta. Am plecat iar la mare, sanatosi sa fim.
Amintirile cu marea sunt amestecate pe ani si se diferentiaza dupa coloritul activitatilor. Intr-un an am vazut eu cu mama o fetita frantuzoaica tunsa gen depeche si ne-am bagat in primul “salon” sa furam si noi modelul. Mi-a placut tare mult vreo 15 minute, pana m-a vazut tata si a decretat ca m-am tuns ca o capra. Am behait de jale vreo 2 ore si am renuntat o vreme la moda pariziana.
Tot cu tata imi amintesc de aruncarile peste mana in mare, motiv pentru care am vrut sa-l invatam si noi pe Dragonul cel mare azi sa sara de pe tac’su in apa, dar si-a dat plodu cu genunchiul in fata si am zis ca poate noi, astia comunisti eram mai sportivi din fire. Oricum imi amintesc ca pe vremea aia inghiteam cu placere apa de mare pentru o tura de sarituri si chitaieli, acum nu-mi mai vine sa ma ud pe par, vorba aia. Ai mei nu prea faceau nazuri la jucatul cu noi in apa, ca telefoane cu net nu aveau si nici la facebook nu aveau acces. Seara, mai canta cate o tanti la o terasa si dansam toti pana cand noi, copiii adormeam pe scaune. La micul dejun cobora tata cu un prieten de familie sa ia ceai si unt, ca aveam noi in camera conserve :) pentru all inclusive.
Mama se ocupa din timp de tinutele pentru concediu si daca ne miscam cu talent, ne luam si niste accesorii de la poloneze la Techirgiol, cred ca mai am si acum niste bratari albe sculptate pe acasa. Aveau alea niste bratari de scoici colorate, moarte nu alta!
Sa nu credeti ca am luat-o pe ulei cu vremurile demult spuse, dar mi-am amintit chestiile astea faine, ca tot suntem in concediu cu Dragonii si le las aici, poate le vor citii ei peste cativa ani. Ma duc sa fac o saritura in mare, daca o putea Consortul sa ma ridice si sa ma arunce in apa, cu riscul de a-mi uda parul.
Poza e recenta, pe vremea mea ( zise baba) nu aveam aparate digitale, iar Dragonii dau mai bine la poza 😉
duminică, 7 iulie 2019
Dragonii ce mananca?
Scriu articolul asta de la mare, cred ca ma macina problemele existentiale de la atata soare si relaxare.
Ma uit pe plaja asta lata si cu greu mai gasesc copil mai slab decat Dragonii. Cum ar putea fi altfel, ca parca se hranesc cu aer si nu, tabara nu i-a calit sa manance orice. De fapt nu stiu ce mai mananca zilele acestea. Dragonul Alexandru e intr-o perioada cvasivegetariana, ceea ce e ok, nu il oblig sa manance carne, iar Dragonul Rares nu are nici o dorinta de a incerca ceva nou, mai ales daca nu are gust dulce. Legumele sunt bleaky, fructele sunt “ nu, multumesc”, pastele nu stiu astia sa le faca, pizza are si ciuperci, burgerii au si rosii, dimineara nu au chef de oua si uite asa, dupa 2 zile i-am lasat sa se descurce. Pana acum au mancat in 3 dimineti clatite si in 2 cereale cu lapte, iar la pranz , stati sa ma gandesc... mai nimic si la cina, tot aia. De la atatea incercari de a-i hranii, cred ca mi s-au dezvoltat niste extracapacitati de cantarire mancare din ochi si apreciere dupa lingurite( inca 5 si gata).
Am incercat toate variantele etice, agreate de normele de parenting, nonetice, disperate, de santaj sau orice alta varianta, ba chiar le-am explicat cum au nevoie de proteine si carbohidrati pentru muschi. Nu stiu zau cu cine seamana, dar nici macar pizza sau cartofii prajiti nu ne mai salveaza, ca sa-l citez pe Dragonul Rares :” mai lasa-ma, femeie, ca am inteles!” O fi inteles el, dar tot nu mananca, asa ca am abandonat. Sper sa ma prind eu cum face, ca tare bine m-as lipsi si eu de niste mancare si nici modelul cu coastele la vedere nu ma deranjeaza.
Acum sa nu va imaginati cumva ca s-au transformat Dragonii in niste legume letargice, care dorm la soare. Nici vorba! Se alimenteaza cu orice prind dulce sau cu sucurile negociate pentru alea 5 lingurite amarate de mancare, plus ca la cat stau in mare, ii suspectez ca au baut si o cantitate semnificativa de apa sarara. Una peste alta, daca le facem analizele, s-ar putea sa fie chiar ok. De energie nu duc lipsa si nici de perseverenta, mai ales Rares, care ma intreaba cu stoicism la inceputul fiecarei mese :”putem alege ce vrem noi?
Da, doar sa mancati
Ok, aleg desert”
Si uite asa mai trece o zi de concediu si pana sa ne dezmeticim, schimbam fructele de mare pe ciorba de perisoare si pestele pe paste cu branza, pana or invata si grecii sa gateasca pe gustul Dragonilor.
In rest suntem foarte in forma toata trupa, mai ales ca trecem neremarcati intre zecile de rusi din hotel. Nu suntem noi cei mai cuminti, dar ei sunt mai vocali, mai inalti si cu siguranta mai antrenati decat noi. Si unde as mai fi avut eu ocazia sa dansez cu Dragonii pe “Coco Jumbo” ? Ma rog, de dansat eu si Alexandru, ca Rares are o retinere fata de orice manifestari publice ale talentului si asta chiar nu stiu de unde a mostenit-o, ca si eu si tat’su parca am fi fost circari in alta viata, nu ratam nici o ocazie de spectacol.
Gata cu povestile, intre timp ati observat ca am tricou de diva, daca
nu l-ati vazut
nu l-ati vazut