Am citit odata, de mult, intr-o carte ca ” a fi mama inseamna sa-ti lasi inima sa colinde libera pe afara, fara nimic care sa o protejeze si sa speri ca va fi bine”. N-am inteles prea multe atunci si pana la primul Dragon nici nu m-am chinuit tare cu asta. Am invatat in ultimii 8 ani sa traiesc cu spaima permanenta ca ar putea pati ceva, cu acel permanent ”daca”. Am invatat sa-mi inghit frica, sa am curaj sa le dau drumul cu sania din varful dealului, sa-i privesc cum sar in apa mult prea adanca din piscina, sa tremur ori de cate ori alearga prea tare, sa zambesc de cate ori plec si-i las in grija altcuiva... Inca invat, inca imi repet in gand ca va fi bine. Cred sincer ca Dragonii au nevoie de independenta, de parinti care sa para relaxati, chiar daca scenariile fataliste ne strabat mintile in secunde si cred din toata inima ca fiecare copil are un Inger Pazitor. Chiar cred!
Singura mea teama ( ma rog nu e singura, dar asta ma framanta pe mine in prag de Sarbatori) e ca Ingerul Pazitor al Dragonului Rares e cam obosit. Credeti-ma pe cuvant, chiar a avut un an greu si Rares nu l-a scutit deloc de la datorie. Ca sa va faceti o idee despre ce poate Dragonul cel mic, imaginati-va ca la 10 luni l-am gasit urcat pe masa din living, desi el nu mergea. Pot sa-mi imaginez cum s-a catarat acolo, dar mi-e frica si acum sa-mi imaginez cum avea de gand sa se dea jos...
Pe la 3 ani a tras prima tranta serioasa de pe motorul de plastic si si-a spart buza intr-o tabla, iar toamna asta a fost mai tot timpul pansat.
Prima data a vrut sa se apuce de fitness si s-a urcat pe o bicicleta de interior, de unde a zburat evident in cap, pe care si l-a spart la spate. Dupa urlat, dezinfectat, pansat, a decis ca de vina era bunica-sa care a pus capcana in camera si evident bicicleta, care e proasta si l-a aruncat. Nici o problema, ca dupa o luna era din nou sus pe ea. Dupa inca o saptamana a fost iar viteaz si si-a spart capul in frunte, apoi tot el a decis ca s-a saturat sa-si tot sparga capul, ca e o mare prostie sa faci asta si nu mai are chef. De aici inteleg ca prima data nu l-a deranjat asa tare si s-a decis sa mai incerce. Are rost sa va povestesc ca dupa fiecare lovitura il pazim, il verificam in somn si il evaluam pana se plictiseste? Apoi va scutesc de detalii a cazut pe scari si si-a spart barbia si ultima data a aterizat din pat pe o muchie de lemn si s-a ales cu o rana de toata frumusetea. Acum e suparat pe spray-ul cicatrizant, ca na, doar asta nu era vinovat de nimic. Intelegeti de ce mi-e teama ca a obosit Ingerasul ? Sincer, ma gandesc de unde sa mai fac rost de unul pentru orice eventualitate, sa mai stea de paza la schimb, ca altfel fac eu cu inima pana creste piticul. Aveam senzatia ca va fi mai usor pe masura ce cresc, dar Dragonii abia acum par sa-si descopere puterile. Am depasit de mult toate metodele de parenting cunoscute prin care sa ii explic, noroc ca macar are simtul umorului copilul:
” Eu- Rares, de fiecare data cand faci ceva trebuie sa te gandesti la ce se poate intampla, gandeste-te mereu la urmatoarea miscare!
Rares- stiu, stiu,stiu, asa imi spune si Alexandru cand jucam sah, dar eu tot miscari proaste fac si imi pierd pionii...”
un blog despre orice