Am aflat saptamana aceasta, de la un trainer, ca scrisul ajuta cica, sa-ti pastrezi firul ideilor. Vezi sa nu! Pai de cate ori n-am luat eu ideea de cap, m-am apucat de scris si pana la sfarsit eram cu gandul la distanta de doua romane. Dar inainte de a o lua de tot pe aratura, sa va zic doua vorbe, ma rog, cate or fi, despre prima saptamana de scoala si cum se vede ea de la noi din casa.
In primul rand, am aflat inca din prima zi de scoala, care apropo', nu inteleg de ce a fost pe 11 septembrie, nu pe 15, ca nu eram pregatita cum trebuie. Bag seama ca am fost una dintre putinele mame care nu a dormit cu parul pe moate sau nu a trecut macar asa, in fuga pe la coafor. Apoi, daca tot te-ai urcat pe tocuri, musai sa te urci pe invatatoare si copii, sa dai din coate si sa tii plodu de mana pana la intrarea in clasa, chiar daca era incolonat saracu' cu colegii si dupa aceea, sa stai tot tu si sa te intrebi de ce o fi asa sensibil bietul copil. Serios daca nu m-am intrebat la un moment dat daca copiii intrau in grupa 0 sau plecau vreu 6 luni undeva, dupa cum se purtau unii parinti pe acolo. Nu zic ca nu a fost emotionant momentul si sa nu credeti ca n-am facut 1536 de poze, dar asa, mai pe furis, sa nu simta Dragonul ca vine sfarsitul lumii.
Daca prima zi a fost cum a fost, sedinta cu parintii trebuie sa recunosc ca mi-a deschis noi orizonturi. Recunosc ca de mai bine de 10 ani, servesc periodic sedinte corporatiste, dar sincer, alea sunt joaca de copii pe langa asta. In primul rand, dupa nici doua zile, am realizat ca daca esti mama de baiat, vei afla ce se intampla la scoala doar daca apare ceva in ziar, pe cand mamele de fete, se pare ca stiu tot, de la ce a purtat in picioare fiecare coleg la ora de sport, pana la cum si pe cine a certat dna. Si sa nu credeti ca nu avem zilnic sesiune de intrebari, evidente deschise, sa-i dau sansa copilului sa se exprime, sa mai aflu si eu una, alta, dar nimic. Acum, surpriza nu-i foarte mare, ca m-a antrenat Consortul in timp cu nevorbitul. La el replicile de baza sunt "da, nu, bine", deci de ce ar fi fiu'su altfel. Spre deosebire de sedintele de la birou, aici nu ai timp nici sa amortesti, nici sa te plictisesti. Nu amortesti, ca-ti sare instant cate un muschi de cate ori mai auzi de o noua suma de dat si cum naiba sa te plictiseti cand achizitiile se fac mai ceva ca la consiliul local si fiecare parinte trebuie sa aprobe creioane, culori, mape, bibliorafturi s.a, din cel putin 3 oferte fiecare. N-as vrea sa va plictisesc cu alegerea perdelelor pentru clasa sau a mobilierului, ca daca nu ati amenajat macar o garsoniera pana in clasa 0, aveti acum ocazia sa sa va jucati de-a designerul de interior. Practic, scoala romanesca iti ofera sansa de a te dezvolta multilateral, tie, ca parinte, ba mai mult, te invata si munca in echipa si organizarea, ca altfel, cum s-ar putea face toate si asta, doar daca ai norocul sa dai peste un comitet de parinti pregatit sa miste lucrurile.
Dar cum ar zice mama, important e sa fie copilul fericit, asa ca ma duc sa-i dau consortului lista de plati pentru clasa 0, sa vad cum i se zbate si lui ochiu', macar asa sa ma distrez si eu dupa 2 ore petrecute dupa job, intr-o banca de pitici.
sâmbătă, 16 septembrie 2017
duminică, 10 septembrie 2017
Alarma,incepe scoala!!!!!
M-am trezit de cateva ori, in ultimele saptamani, speriata ca s-a terminat vacanta mare si incepe iar scoala. Sigur va mai amintiti senzatia asta, de obicei se instala pe la inceput de august si tare te bucurai cand realizai ca ai visat si mai ai o luna de libertate. Sincer, asta era parfum pe langa senzatia cu care m-am trezit eu azi, senzatia aia de "no, acum chiar incepe scoala", de data asta nu eu, ci Dragonul cel mare, Alexandru. Nu sunt eu panicoasa din fire, si nici clasa 0 nu mi se pare asa bau-bau, dar stau si ma intreb " Cand am imbatrinit eu asa?" ,"Cum sa am eu copil de scoala?" .Daca o tinem in ritmul asta, sa mor de nu ma trezesc soacra mare peste noapte!!!
Sigur a incurcat careva borcanele si anii, ca pe cuvantul meu, numai ce am plecat catre maternitate sa-l nasc fix pe Dragonul asta. Numai ce am venit cu el acasa, mic cat o franzela si urlator ca o sirena, iar azi i-am calcat camasa si sacou petru scoala. Serios?!
Dincolo de mirarea mea si emotia pe care se pare ca o impartim eu si ta'su, Dragonul pare in foarte mare forma si chiar nu pot sa nu ma gandesc ca e absolut singurul an cand abia asteapta sa inceapa scoala.Ma incearca asa o urma de sadism si sa vedeti cum il mai intreb eu peste vreo 6 luni cat e de frumos la scoala, sa vedem, tot cu capul pe ghiozdanul nou o sa vrea sa doarma?
Pana sa jungem la careul din curtea scolii, ca am auzit ca unele obiceiuri pur si simplu nu se schimba, am avut de rezolvat problema florilor. Acum, greu tare n-a fost, ca e plin Clujul de florarii, una si una, dar mi-am amintit inevitabil de "aranjamentele florale" de pe vremea mea ( v-am zis eu ca-s batrana) . Pai aveam noi niste minunatii de garoafe sau mai fitoasele gladiole, putin mai lungi decat scolarii, stranse la coada cu staniol... o minunatie, ce mai..
Nu mai stiu eu multe din prima mea zi de scoala, dar stiu ca frate-mio a castigat o iesire la restaurant, dupa ce m-au plantat pe mine in clasa,unde a mancat ochiuri de oua ( ca pizza nu era atunci) si mi-a povestit de asta vreo 3 saptamani, sa fiu sigura ca el a iesit mai castigat din afacerea respectiva.
In 2017 prima zi de scoala dureaza aprox 1 ora si jumatate, iar restul zilelor din prima saptamana vreo 3 ore, asa ca dupa emotiile inerente, urmeaza inevitabilul " si noi ce facem cu plodu' toata ziua?
Pe noi ne-a salvat o prietena buna, care daca si-a luat ea concediu pentru fetita ei, il tine si pe al nostru cateva ore, ca sunt cuminti copiii, dupa care incepe saga afterschool si atunci sa vedeti distractie si material de blog .