Invat sa-i las sa se joace

Murdarirea este buna, zice o reclama la televizor si, normal ca fiecare dintre noi am zambit auzind-o si ne-am gandit ca asa e normal, sa se joace, sa se murdareasca....

Nu am o problema cu hainele murdare, m-am obisnuit deja de mai bine de 4 ani cu schimbatul piticilor de cate 3 ori pe zi, masina mea de spalat si-a scos demult banii si sincera sa fiu, nu am vazut nicicand o provocare in joaca copiilor in  nisip. Bineinteles, ca Dragonii mei au reusit sa ma surprinda inca o data.

Zi de primavara calda, soare si o binevenita invitatie la gratar la casa lui frate-meu, casa noua, curte noua, unde gazonul, abia plantat in urma cu o saptamana, nu si-a facut inca aparitia...
Plecam asadar la 300 de metri de casa noastra cu masina, nu de lene, ci pentru ca luam cu noi jumatate din casa si o parte dintre jucariile din curte ( ei inca nu au). Curtea e mare, loc berechet pentru Dragoni ( asa le va ramane numele) sa se desfasoare, cu motoarele de plastic din dotarea proprie. Nu i-am imbracat eu elegant, ca stiam cum va fi, dar sa ma credeti pe cuvant ca erau curati...in primele 3 minute.
N-am intrat bine in curte, am apucat adultii sa ne uitam unii la altii vreo 30 de secunde, dupa care ne-am pierdut intr-un nor de colb, pe care nu doar ca au reusit sa-l ridice in jurul nostru in timp record, dar au si reusit sa-l intretina pe parcursul intregii zile. Mi-am amintit de filmele cu cowboy din copilarie si praful ce ramanea in urma cand treceau calare. Cam asa ramanea si in urma copiilor la fiecare trecere cu motorul. Doi copii, doua motoare de plastic si mult mai mult praf decat poate inghitii un om, sau 5.. Daca lipsea vreunul din vizor 2 minute, auzeam un buuuf si vedeam un nou nor de praf.

Acum, sa nu va faceti o idee gresita. Nu au batut toata ziua curtea cu motoarele, nuuuuu. La un moment dat s-au plictisit si au inceput sa faca "dus" cu pamant, si-au pus in cap, pe fata, pe spate, in papuci, in sufletul meu si oriunde mai era un loc liber. Am tras aer adanc in piept, asta dupa ce am incercat de vreo 8 ori sa-i stapanesc, i-am adunat de cateva ori de pe strada, am fugit dupa ei prin curte si, in final, am decis ca joaca in pamant nu strica nimanui. I-am lasat sa se desfasoare, sa vedem pana unde pot duce, si credeti-ma pot duce muuuuult, timp sa fie si nisip.

Adăugaţi o legendă

Pana acasa i-am adus asezati pe niste bluze, ca era sa-i lase tat'su pe jos cand i-a vazut ( nu de alta, dar ii confundase cu niste puradei de prin zona), i-am dezbracat in curte de haine si, desi au ajuns sus in baie doar in scutec, respectiv chiloti, tot ne-am ales cu o mica plaja pe gresie si pe covorasul din baie.
Dupa 15 minute de stat in apa calda, sa se inmoaie, a inceput sa le curga noroi din nasucuri ( eu,una, nu credeam ca se poate asa ceva), asa ca am prelungit baia, pana am reusit sa curatam tot. Eu nu m-am jucat in nisip, dar aseara ma manca si pe mine pielea de la atata praf, cat adunasem de pe ei.

Dragonii s-au jucat, noi ne-am distrat pe seama lor, colectia de poze si filmari e tot mai colorata, eu am atins o noua etapa de autostapanire si, uite asa, toata lumea e fericita.

copiii, usa si Consortul.

Are frate-meu o vorba "parintii care spun ca nu-si lasa deloc copiii la televizor, fie mint, fie sunt animatori profesionisti"

Gata, stiu ca v-ati incruntat toti si fiecare si-a spus in sinea lui ca juniorul poate sta fara televizor, ca se joaca, etc. Asa am zis si eu la inceput, mai ales ca aveam doar un copil in dotare si eram decisa sa nu las televizorul sa-i altereze copilaria. Lucrurile s-au complicat in practica, la inceput pentru ca era unul singur si se plictisea uneori, apoi tocmai pentru ca sunt doi si nu se mai plictisesc deloc. Normal, cand naiba sa se mai si plictiseasca?! Sunt in permanenta ocupati cu topaitul pe nervii vecinilor si distrusul casei.

Si astfel ajungem la scurta si minunata intamplare de ieri, duminica de Florii, cand vremea nemiloasa ne-a tinut pe toti 4 membrii familiei laolalta, in casa. Pornind de la principiul expus cateva randuri mai sus, conform caruia televizorul are consecinte nedorite asupra celor mici, eu am militat pentru renuntarea la desene si "lasa-i sa mai si alerge, ca se plictisesc si ei saracii". In definitiv, ce ar putea face doi micuti intr-o casa, ca oricum ordinea e un animal rar pe la noi si, mama m-a invatat ca orice obiect spart poate fi inlocuit. Drept!

Nu ne-am asteptat, desigur, ca un plod de 1 an si 7 luni si 90 cm inaltime, sa poata rupe o usa, destul de masiva, din balamale...Sincera sa fiu, dintre toti, cel mai surprins mi s-a parut Consortul, pe care l-am suspectat pret de cateva momente de un AVC, dupa lipsa graiului, gura stramba si expresia schimonosita. In timp ce ma preocupam de ascunderea micilor infractori din cauza uraganului pe cale sa se dezlantuie, mi-am amintit ca am mai vazut expresia asta o data, acum vreo 11 ani. Atunci, catelul proaspat achizitionat reusise sa decapitoneze (sper ca exista verbul asta) usa de la intrare, tata era nehotarat pe care sa ne agate in loc de usa si mama alerga ca o closca intre noi si catelul vinovat, care era sa fie dat de timpuriu spre adoptie (a scapat si a mai comis-o de multe ori in urmatorii ani).
Nu pot decat sa trag concluzia ca asa stau lucrurile in  toate familiile "normale" .

Pana azi, Consortul s-a mai calmat (vedem noi cum stam dupa ce citeste articolul) si cauta solutii de fixare a usii pentru urmatorii ani, pana trece pericolul, copiii au ajuns in siguranta la gradinita/cresa, unde vor face azi niste ore suplimentare, iar eu promit sa revin si cu poze, dupa ce se va efectua reparatia. Pana una, alta, televizorul ramane deschis, ca pana la urma, cateva zeci de minute de desene sigur nu au omorat pe nimeni....